An. XI, nr.4(42), 12.2005

VIA}A C|R}ILORMarian Nicolae Tomi este un poetși prozator maramureșean pecare ocupaţia de bază – profesorde istorie în Vișeu de Sus – nu l-a lăsat săignore trecutul pămîntului pe care vieţuiește.Așa încît, după ani și ani de lucru pe texte,ne face bucuria unui amplu volum intitulatMaramureșul istoric în date (Editura Grinta,Cluj-Napoca, 2005, 306 p.). După cumapreciază Ovidiu Pecican în prefaţă (Noileanale ale Maramureșului), autorul„contabilizează cu claritate, pe înţeles, toatedatele și faptele socotite relevante pentruîntregirea profilului Maramureșului încă dincele mai vechi timpuri, așa cum le oferăLiviu Papuc vă propune:Marian Nicolae Tomi nu este acela al unuisimplu și banal scrib, care efectuează aparentfacila operaţiune de „ciugulire”, deinventariere a datelor istorice, ci le gîndește,le analizează, ridică numeroase semne deîntrebare – la care răspunsul nu esteîntotdeauna la îndemînă, iar de foarte multeori este și greu de dat. Ceea ce conduce laproblematizare (adică participare) din parteacititorului, mai ales că publicul ţintă nu estedoar cel al străvechiului colţ de ţară. Datelepuse în discuţie sînt organic legate decelelalte provincii românești, trimiterile laArdeal și Moldova fiind abundente. Uneleinformaţii sînt extrase (și interpretate) doar„Un document din 30 aprilie pomeneștedespre existenţa, «din timpurilestrăvechi», a unei întîlniri anuale careavea loc de Sfinţii Petru și Pavel (29iunie) la locul numit Stog (Știol) și unde«multă lume din Moldova și Polonia(desigur că cei mai mulţi sînt dinMaramureș – n.a.) se adună sub formăde tîrg, vinde și cumpără diferiteproduse (…) și se distrează»”, dar și „Peun Penticostar din Dragomirești sesemna un anume «Ștefan dascălulMoldavschi», probabil același cu Ștefancare pe un Octoih aflat la Cuhea își scrialocul de baștină: Comănești din Bacău.Maramureșul istoric în datecunoașterii actuale arheologia și cele maifelurite tipuri de documentaţie cu putinţă.Ceea ce rezultă este o cronologie bogată adevenirii istorice în terra Maramorosiensis,unde evenimentele certificate fără dubiu sealătură unor ipoteze mai puţin probate, însănu mai puţin incitante”. Este, într-un fel,„Maramureșul văzut prin ochii unuiintelectual îndrăgostit de oamenii și locurilecare îi alcătuiesc zonei memoria”.„Noi ne-am propus a scrie puţin maialtfel istoria Maramureșului, abordînd omanieră aparent specifică numai evuluimediu: structura de anale”, declară autorulîn Argumentul care însoţește demersulpropriu-zis. Aceasta nu impietează însăasupra fondului problemei, acest vechipămînt românesc avînd nevoie de o aducere lazi a informaţiei, cu corectarea unor eroridocumentare, cu amendarea unor teorii sauafirmaţii hazardate. Și, mai mult, aportul luidin cronici „externe”, cum este cazul la1669: „În acest an Domnul MoldoveiGheorghe Duca (1668-1672) îl însărcina peNacu din Cîmpulung Moldovenesc ca sărestabilească siguranţa drumului spreMaramureș de peste Cîrlibaba, drum «stricatdin cauza răutăţilor și tîlhășagurilor ce sefăceau negustorilor». Aceasta este primaprobă a existenţei unui intens comerţ întreMaramureș și Moldova, ca dovadă că tîlhariiaveau ce jefui!”.Legăturile, firești, cu provinciarăsăriteană sînt numeroase, atît la nivel depersoane, cît și la cel al circulaţiei cărţilor,atestînd unitatea de neam și limbă. Iată doarcîteva exemple de această natură: la 1729,„Nobilul Lupu din Petrova își lua soţie dinMoldova, pe Maria Voiţa din Suceava, semncă legăturile dintre cele două «ţări» nu auîncetat să se păstreze sub varii forme și lapatru veacuri după «descălecat»”; în 1736,Așa ar părea că erau în epocă dascăli«itineranţi», care dădeau învăţătură odraslelorcelor bogaţi”.Lucrurile nu decurgeau de la sine, ciimplicau riscuri serioase, odată ce, la 23noiembrie 1746, „printr-un decret imperial(reluat la 1768 și 1770) se interzice aducereași vînzarea cărţilor bisericești din Moldova șidin Muntenia în Imperiul habsburgic. Luptadintre ortodoxie și «uniaţie» s-a regăsit și încirculaţia cărţilor, care, în ciuda interdicţiilor,continuă să circule, fără ca acest fapt săafecteze, cel puţin aici în Maramureș,trecerea întregii comunităţi românești laUnirea cu Roma! Pentru oamenii epociicartea era sfîntă, deci necesară, dincolo deconfesiune!”.Sărind peste timp, la 1918, iată o foarteinteresantă informaţie, care avea mari șanse să lescape bucovinenilor: „«Era prin septembriecînd mi-am pus în gînd să dezertez» din armataaustro-ungară, scria Ilie Lazăr în amintirile sale.Și a făcut-o cu întreaga sa companie, fugind laCernăuţi cu trei vagoane și o locomotivă,«cumpărate» cu… 1.300 kg de grîu! LaCernăuţi ei au apărat orașul, atacat și jefuit debandele de ucraineni, pînă la sosirea Diviziei aVII-a române de sub comanda gen. Zadik”.Temeinica lucrare a lui Marian NicolaeTomi, care trebuie citită cu creionul în mînă,din care ai de aflat o sumedenie de fapte –interpretate cu probitate – este însoţită decîteva instrumente de lucru indispensabile:Lista localităţilor din Maramureșul istoric,Lista monumentelor, locurilor și situriloristorice din Maramureș, o Bibliografie și treiIndici: de nume, de locuri și de instituţii.Avem un singur regret: că nu avem ladispoziţie spaţiul necesar pentru a aborda șidin alte unghiuri foarte interesantul op alprofesorului din Vișeul de Sus.Despre Iași, cudragoste și erudiţie…Născut lîngă Soroca, darabsolvent al LiceuluiInternat din Iași, inginerulenergetician de profesie (cu unîndelungat „sejur” la I.R.E. Iași),Constantin Ostap și-a găsit adevăratavocaţie în cea de a doua parte a vieţii,cînd s-a impus ca publicist talentat șiscriitor cu har, apreciat unanim,îndeosebi pentru volumele dedicateistoriei culturale a Iașului. Studiile șicărţile publicate, începînd din 1996(unele în colaborare cu ConstantinBotez și Ion Mitican), l-au făcutcunoscut ca un pasionat cercetător (unadevărat „arheolog” literar!) altrecutului istoric și cultural al vechiicapitale a Moldovei, așa cum „depunmărturie” cărţi precum Cu Iașii mînă-nmînă (1996-1999), Iașii – între adevărși legendă (2000), Parfum de Iași(2002) și Iașul nu neapăratsentimental… (2004), în acesta dinurmă găsindu-și loc și un onorant„portret” despre subsemnatul.Adeverind parcă actualitateadictonului latinesc, finis coronatopus, inginerul-scriitor a dat recent(2005) la iveală, la Editura Vasiliana’98 din Iași, o remarcabilă contribuţiede istorie culturală, raportată însă laactualitate și „reproiectată” ladimensiunile istorice ale urbeimoldave, cu frumosul (șisentimentalul!) titlu Despre Iași –numai cu dragoste (384 pagini).Cu o perspectivă de continuitate șidiversitate în planul „descifrării”evoluţiei în timp a „dulcelui tîrg”, pebaza unei documentări variate șiminuţioase, autorul realizează overitabilă „monografie sentimentală”despre Iași, avînd ca repere instituţiide prestigiu, muzee și case memoriale,publicaţii de rezonanţă (între care„Însemnări ieșene”) și personalităţi deprim plan, unele pe nedrept dateuitării (Gr.T. Popa – Paul Gore), N.I.Popa, Traian Gheorghiu (cu ambii amavut lungi și fructuoase discuţii),Rudolf Șuţu, Octav Minar și chiar…„bădia” Aurel Leon.Ca un „cronograf” onest al „celorce-au fost”, autorul nu lasă fantezia„să zburde”, cum, din păcate, o facmulţi autori lipsiţi de vocaţie și derespectul adevărului. Dimpotrivă,memorialistul se reazemă pe sursa deprima mînă, ca și pe propriile saleinvestigaţii în muzee, arhive (publicesau personale) și biblioteci. De aiciderivă, cu certitudine, informaţiiprecise, detalii surprinzătoare șicomentarii avizate, ceea ce determinăinteresul și pasiunea cititorilorpentru aceste pagini diverse, pitoreștiși cu… surprize, stînd, deopotrivă,sub semnul rigorii, al precizieidetaliilor, al naraţiunii simple și(uneori) al… umorului!Se adaogă, pentru valoareadocumentară de excepţie a acesteicărţi, iconografia (fotografii,facsimile), citaţiile numeroase șiiscusit folosite, indicele de nume șiminunatele coperţi, care „înfăţișează”un material bogat, divers, în parteinedit, întregind prin oameni șilocuri, suflet și gînd „portretul” unuioraș-emblemă în istoria și culturaromânilor, dovedind, cum remarcă șiprefaţatorul cărţii (Ioan Hoban),„certe calităţi de memorialist”.Prin precizie, rigoare, erudiţie,sinceritate și căldură sufletească, cuaceastă carte valoroasă și mereuactuală (pe cînd alta?) ConstantinOstap, pe linia unor N.A. Bogdan,Eugen Herovanu, Rudolf Șuţu, AurelLeon și Ion Mitican, rămîne uninspirat și pasionat de ceea ce areprezentat și reprezintă orașul Iași,dovedind că, după spusa cronicarului,„nasc și la Moldova oameni”!Chiar dacă literatura rămîne, intrinsec,legată de imaginaţie și ficţiune, maiales în proză, puţini sînt scriitorii careîși etichetează operele ca fiind „închipuite”. Și,totuși, avem astfel de exemple chiar și înliteratura română, dacă ar fi să pomenim măcarcunoscutele și apreciatele sonete dupăShakespeare, realizate de Vasile Voiculescu.O prozatoare din Timișoara urmeazăprocedeul, într-o proză de certă valoare literară.Este vorba de Constanţa Marcu, autoare a unuiroman (?) original ca fond ideatic și structurănarativă, intitulat Acoperămîntul, avînd unsubtitlu explicit: Jurnalul închipuit al Mariei deMangop. În volumele precedente, descopeream laea o poezie suavă, cu irizări emotive și gînduri„răsucite”, o lirică feminină (în accepţiasemantică iniţială) autentică și expresivă. Unelepoeme în proză „trădau”, prin filonul liricinterior și gradaţia sentimentelor etern omenești,înclinaţia spre evocare poematică, spre romanescși „explozii” sentimentale. Sînt aspecte pe care leîntîlnim, conjuncte și abil combinate, și înAcoperămîntul.Realizarea acestei cărţi de o factură insolită(amintind, parţial, de cea a lui Corneliu Leudespre Dracula) a pus nu puţine problemeautoarei, întrucît „închipuirea”, oricît de slobodăîn jocul timpului, trebuia să se „clădească” pe unrăspuns complet și relevant în plan estetic laîntrebarea personajului moromeţian: „pe ce tebazași?”. Preîntîmpinînd parcă o asemeneaposibilă obiecţie, Constanţa Marcu, sub semnulmoralei și al onestităţii, adaugă la finelevolumului o listă cu 25 de lucrări de referinţă dindomeniul istoriei, religiei și al istoriei arteiromânești, inclusiv cele două contribuţii (apăruteîn 19o4 și 1984) dedicate Mariei de Mangop –una din soţiile lui Ștefan cel Mare.În ansamblu, cartea pe care o socotim jurnal (înaccepţia clasică a termenului) este mai greu dedefinit ca un roman propriu-zis dar acest jurnalînchipuit are la bază o solidă bază documentară,invenţie narativă și o cronologie care se suprapunepeste avatarurile destinului unei femei de excepţie șiIlie DANal unei perioade istorice care a marcat, pe multipleplanuri, istoria Moldovei. Am îndrăzni săcaracterizăm cartea ca o mărturisire de veghe,marcată de repere biografice, complexe afective, desinceritate, teamă și nehotărîre. Dincolo de detaliiistorice și socio-culturale, Constanţa Marcurealizează un jurnal al conștiinţei și al singurătăţii(iarăși Karma!). Drept urmare, nu descrierile șipicturalitatea costumelor sau a peisajelor (oricum,reci, neprietenoase, pentru această „crenguţă” dinmarele arbore al străluciţilor Paleologi aiBizanţului, obligată „să odrăslească” în ŢaraMoldovei, ca soţie de domn) impresionează și dăsubstanţă volumului, cît, mai ales, „transcrierea”vieţii interioare a eroinei (care poate fi a oricăreifemei!), sfîșiată de doruri arzînde, dureri nespuse,întrebări chinuitoare, într-un dialog care nu serealizează cu adevărat. Autoarea știe să recompună,cu stil înflorat și rostire de rugă sau blestem,O „FRESCĂ“ ASENTIMENTELORuniversul interior al Mariei, voind parcă sădescifreze, după cinci secole, taina acoperămîntuluide pe mormîntul ei, păstrat în Muzeul mănăstiriiPutna. Deși „ucisă” de neliniște, lipsă decomunicare cu cei din jur și cumplită singurătate,soţiei principelui moldovean nu-i lipseșteluciditatea, dreapta judecată a oamenilor și afaptelor, precum și credinţa în Dumnezeu.Constanţa Marcu izbutește cu mijloaceadecvate o simbioză constructivă întredocumentarea propriu-zisă, aparţinînd istoriei, șianaliza psihologic, de fineţe și profunzime, peprimul plan situînd condiţia femeii de atunci și, înparte, de totdeauna. Un alt fapt demn deremarcat, ţinînd de scriitura lucrării, este evitareaŕ priori a stilului cronicăresc, de colorit arhaic,dar și a celui de exagerată erudiţie, liantul tuturoracestor „straturi” constituindu-l spovedania desuflet a acestei nefericite (pînă la urmă!) femei,cu virtuţi, naivităţi, intuiţii și premoniţii.Căldura evocării, frazarea amplă, tonulamintind de liturghii sau molcome litanii, ritmulcursiv al naraţiunii și, îndeosebi, „temperatura”zbuciumului sufletesc dau relief și culoare epicăcelor 21 de episoade (socotite cronologic, dupăanii „de la facerea lumii”) această frescă asentimentelor, care prilejuiește cititorilor olectură instructivă și agreabilă.28 Revista rom=n\