An. XI, nr.4(42), 12.2005

(urmare din numărul precedent)La Chateuabriand motiveleindividuale ale acelui „mal dusičcle” sînt incontestabile:ereditate, mediu, temperament,circumstante, criza de adolescenţă care nudevine anormală decît atunci se prelungeștela anii maturi. S-a spus că nu existăromantism, ci romantici, dar cine spunecomplexitate subînţelege contradicţie. În celedin urmă, orice operă romantică presupunecatastrofă, adică deturnarea responsabilităţiiindividuale faţă de Dumnezeu asuprasocietăţii, destinului etc.Restaurarea culturală și redeschidereabisericilor au fost impuse de opinia publicăfranceză, fără să se mai aștepte Concordatul,nici manifestările literaturii, iar mișcarea deconvertire care a urmat Revoluţiei traduce defapt aceeași confruntare între sistemeleraţionaliste și criza de sensibilitate. Un „desarroi” prelungit... Totuși, a am maimurmurat Vive la France! și vara trecută,cînd prin bunăvoinţa Domnului OliverDumas (îi mulţumesc și pe această cale) amvizionat la Centrul Cultural francez din Iașiun film în două serii asupra întregii vieţi alui Napoleon, asupra raporturilor sale cuRevoluţia și Republica. Un film care teîndeamnă să meditezi nu numai la gustulimprovizaţiei la francezi (Napoleon l-aaugmentat de la comic la dramatic), ci și lafaptul că Împăratul a fost un republicanprofund și, cu toată modernitatea relaţiilorsale cu Josephine, a rămas un veritabil„macho corso”.Prilej de amintire a iluminismuluiromânesc, reprezentat de cărturarii patrioţiai Școlii Ardelene. La Samuil Micu, Gh.Șincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu s-amanifestat deopotrivă o poziţie împotrivaclericalismului dogmatic și conservator. ÎnGîndirea românească din Transilvania însecolul al XVIII-lea, Lucian Blaga emitejudecăţi remarcabile privind iluziile legatede unirea religioasă de la 1700, despre luptaeminentului episcop Inochentie Klein, desprerăscoala lui Horia, despre dezvoltarea ideiide conștiinţă naţională, oscilînd între unraţionalism moderat (și inconsecvent), deorigine germană, și un iluminism cuVive la France!amprenta lui Iosif al II-lea. Ţelurile unităţiinaţionale au imprimat un apostolat eroic îndomeniul educaţiei (Gh. Lazăr, Gh. Asachi,I. Heliade- Rădulescu, Simion Bărnuţiu,Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu) mai puţin oradicalizare a spiritualităţii românești. Abiaîn epoca pașoptistă începe procesul delaicizare instituţională, abia după 1945 s-aintrodus ateismul de către marxism, dar maimult ca o reflecţie asupra situaţiei concrete aoamenilor învinși în crîncen război și ocupaţide un stat fără frică de Dumnezeu, adicăasumîndu-și –plenitudinar – propriul destin.Filosoful catolic Jean Lacroix în cartea sa Lesens de l’athéďsme moderne susţine căateismul marxist este un umanism care asuprimat religia, iar comunismul – unumanism practic care a suprimat proprietatea.În această retrospectivă istorică,elaborarea de către elitele birocratice aleU.E. a unui proiect de Constituţie în carenu-și găsește locul nici o frază desprerădăcinile creștine ale Europei, fără să maivorbim de Invocatio Dei, cu care debuta printradiţie, orice lege fundamentală europeană afost receptată ca o opoziţie radicală faţă decreștinism. Pentru eurocraţi n-are nici oimportanţă faptul că în ţările Europei, cutoată laicizarea și secularizarea, trăiescmilioane de creștini practicanţi? Cei careorganizează viaţa socială prin guvernăricare-și schimbă ciclic opţiunile, conformluptei pentru putere dusă între ele departidele de dreapta sau de stînga, nu-și dauseama de ţelul supranatural al vieţiiomenești? Și chiar dacă își dau seama, lamodul privat, nu consideră necesar ca el săfie perceput de societate în întregime. Greude înţeles astfel de comportament, într-untimp cînd „globalizarea” pare să spulberesperanţele naţiunilor mai slabe și mai sărace.Cînd înţelegerile germano-ruse au ajuns dejala etapa acordului de la Rapallo (1922)dintre Rusia sovetică și Republica de laWeimar (și cum ar putea uita românii,polonezii, balticii ș.a. că Rapallo a dus lapactul Ribbentrop - Molotov?), cînd s-aimpus îngrijorarea unanimă pentru apărareavieţii omenești de la concepere și pînă lasfîrșitul ei natural, cînd degenerareasexualităţii distruge preţioasa energie ainstinctului sexual normal și bine dirijat,cînd se demonstrează public o altă„normalitate” trivială, cînd știinţa, studiindomul și lumea înconjurătoare, nu enunţăprincipii de morală, deși ceea ce spuneștiinţa și raţiunea este în acord cu poruncilereligioase; într-un timp cînd succesul rusescîn experimentarea focosului SS-27 Topol M(24 decembrie 2004) a clătinat bazelesistemului de apărare american NMD(National Missile Defence)...Rocco Butiglione, Ministrul pentruproblemele europene în guvernul italian (nua fost admis comisar european din cauzaatitudinii contra homosexualismului) adeclarat la Universitatea Catolică dinLublin: „Cea mai mare ameninţare aEuropei nu este Islamul, ci Nihilismulnăscut chiar în sînul ei, cu repercusiuni însecarea izvoarelor vitalităţii și creativităţii(...) Trebuie pusă întrebarea dacă Europacare se rușinează să pronunţe numele luiDumnezeu în preambulul Constituţiei sale,care tinde spre sinucidere lentă și se lasăorbită de ura faţă de ea însăși încît îiconsideră dușmani pe cei care ar dori să oajute, dacă această Europă mai este Europanoastră.”Nu știu răspunsul la această greaîntrebare, pentru că nu știu altă Europă încare românii ar putea învăţa identitatea lornaţională. Dar știu că în această unicăEuropă este nevoie de o schimbarecivilizatoare, de o reconstrucţie a gîndirii,decurgînd dintr-o concepţie integrală asupraomului și conform unor ţeluri clar formulate.Mediul cultural a fost deteriorat prinideologii și filosofii care s-au transformat îndeviaţii ale vieţii sociale iar numeroaseleorganizaţii sociologice au trebuit să batăclopote de alarmă în privinţa poluării minţiiomenești, a atmosferei spirituale nefavorabiledezvoltării omului.Fapt e că pe 29 mai a.c. tocmai Franţa,ţara în care s-a născut ideea U.E., care afost una dintre fundamentele acestei Uniuni,a respins nu numai un proiect – cîteva sutede pagini de hîrtie, în fond – ci și drumul pecare ar trebui să pășească U.E. Ne-areînviat speranţa că de pe Sena va sufla unvînt nou, cuprinzînd întreaga Europă.Indiferent de intenţiile și scopurile celorcare au votat negativ, o nouă gîndire ne vapermite tuturor europenilor unirea într-unefort comun pentru crearea unei maricomunităţi de valori și de muncă.Rezultatul acestui scrutin îmi pareurmarea firească a lucrării lui Dumnezeuprin cuvintele de neuitat adresate francezilorde defunctul Ioan Paul II cu prilejulpelerinajului în ţara lor: „Oare, Franţa, ceadintîi fiică a Bisericii, să fi uitat legămîntulbotezului?”Întîlnirea cu Cristos trezește în oriceeuropean angajarea în transformareasocietăţii și culturii în spirit Evanghelic: „Hic est enim Corpus meum... Hic est enimCalix Sanguinis mei”.Natalia CANTEMIR„Muzeul Astra devine o carte, de fapt, un tratat de istorie aciviliza]iei populare tradi]ionale din România...“(urmare din pagina 3)Că cea mai importantă frontieră aRomâniei, cel puţin asta e opinia mea, care estefrontiera culturală a identităţii naţionale, este celmai puţin apărată. Și într-o inconștienţă vecinănu cu prostia, ci cu nebunia, cu acea politică, așnumi-o adulterină – noi ne trădăm intereselefamiliei întotdeauna –, propriile noastre interesemajore, interesele supreme ale neamului, nu leavem în vedere. În schimb, ne ocupăm de toatecelelalte probleme, absolut derizorii, dacă vreţi,de un ceas ultraperformant la Senat (care săaibă o întîrziere de o secundă la nu știu cîte zecide ani), de somptuoasele clădiri ale băncilor, deparcă ele ne-ar reprezenta identitatea. Se spunecă cele două forţe ale unei naţiuni, la nivelaxiologic (valoric), sînt, în primul rînd,trezoreia naţională – dacă ai nu știu cîtemiliarde economie sau chintale de aur întrezorerie, stai bine – și al doilea fundamenteste sistemul valorilor culturale. La noi valorilesînt inversate într-o falsă ori o maladivăpercepţie, greșită fundamental în sensulrăsturnării valorilor. Brown Good spunea, în1923, că „starea unei naţiuni se poate judecadupă starea muzeelor sale”. Eu pot să vă spuncă este o jale de nedescris în muzee, că asistămla scurgereea în pămînt a zeci de valori depatrimoniu, în lipsă de asistenţă financiară. Cănu sîntem în stare, la nivelul naţiunii și alguvernului, să instituim o sumă modică de 15miliarde pe an, ca să intervenim în sensulprotejării măcar (ca să nu plouă în ele). Dacă încontinuare se merge pe ideea acestei inversiunifundamentale a valorilor unei naţiuni, dacă nuse investește în oameni, după aceea în valoriculturale și, abia după aceea, în sistemul încare, din păcate, pompăm toţi banii acuma,atunci sigur că ne vom prăbuși, pentru că noiuzurpăm însuși fundamentul existenţei noastreca naţiune.Greutăţi avem chiar și vis ŕ vis de capitalaeuropeană a culturii: nu avem capacitateaelaborării strategiilor. Oricît de complicatăpare treaba aceasta, este de o simplitateelementară. Și am să vă dau un exemplu. Dacăse organiza un campionat european de fotbal,la Sibiu, o comisie europeană de la UEFAvenea să vadă starea stadionului, a gradenelor,a terenului de joc, a sistemului de iluminat, aceasului electronic, a parcajelor etc. Deciinvestiţia în infrastructură este prima condiţiede aprobare a unei manifestări. La noi,organizarea capitalei europene a culturii seface prin întocmirea unui portofoliu demanifestări și atît. Pe noi ne interesează uncumul informaţional, o simplă agendă demanifestări, cine ce știe să facă. În momentulîn care eu le-am produs această demonstraţie,că fără o investiţie în infrastructură –vătămată, nemodernizată, lipsită de dotărifuncţionale moderne, căci noi sîntem o ţarăfără infrastructură culturală – și cînd le-amarătat obiectivele investiţionale minime aleMuzeului ASTRA, în momentul acela amîntîmpinat o reacţie de indiferenţă totală,mergînd pînă la cele mai importante persoanecare răspund de acest proiect. Cînd m-amadresat Ministerului Culturii, prin persoanacare îndeplinește funcţia de comisar alprogramului Capitala culturală și care esteresponsabilă în faţa Guvernului, a venit unrăspuns stupefiant: Ministerul Culturii nu văpoate onora proiectul, pentru că nu faceţi partedin subadministrarea noastră. Deci, dacă eu nuaparţin, administrativ, de minister, acesta nupoate investi bani în proiectele noastreinvestiţionale. Le-am spus: „Bine, bine, darGuvernul a dat 78 de miliarde de lei pentruacest program. Eu sînt în programul lui 2007.Dacă eu nu-mi modernizez parcajele, nu potparca mașinile în 2007… La ultimul tîrg pecare l-am avut acum o lună, mașinile au fostparcate la 2 km de poarta muzeului, pe ambelepărţi ale drumului. Asta, într-o zi de tîrg, nuîn zilele unei veri, devenită „vara capitaleiculturale europene”, cînd vor veni de o sută deori, de sute de ori mai multe mașini. Păi, cezice un turist pe care eu îl trimit la 5 km să-șilase mașina? Mai vrea el să viziteze muzeul?„Du-te, domnule, cu capitala d-tale, eu mă duccît pot de repede să ies dintr-o ţară incapabilăsă organizeze serviciile elementare.” În 14 maiam organizat „Nopţile Muzeului”, la oprovocare a Muzeului din Paris. Noi avem unsistem de iluminat cu spoturi la cele maifrumoase și reprezentative monumente, încă deani de zile. Eram, cred, printre cei mai binepregătiţi pentru „Noaptea Muzeelor”. Am avut11.200 de vizitatori pînă la ora 1 noaptea. Deciavem o audienţă fantastică. În anul 2007intenţionăm să deschidem muzeul non-stop saupoate cu un repaos de la 3 noaptea la 8dimineaţa și nu să funcţionez doar 10 ore.Pe sistemul electric actual, cu conductasubterană instalată în 1969, care e putred tot, eexclus să ne realizăm proiectul. În altă ordinede idei, avem un teatru în aer liber, cu gradeneși cu scena pe lac, singurul loc de spectacol înaer liber al Sibiului. Am cerut fonduri pentru ainstala o copertină, am cerut amenajarea spaţiuluidin amfiteatru și un minim edificiu care săfolosească de garderobă, de spaţiu sanitar, unloc pentru discuţiile grupurilor care dau spectacole,asistate de regizori, de manageri etc. Nus-a aprobat nici această investiţie. Avemm douăspaţii de cazare cu 53 de locuri și cu grupurilesanitare în comun. Am cerut fonduri să le modernizăm,să le sporim, să avem, în loc de 53,75 de locuri și mai multe grupuri sanitare. Nus-a aprobat. Așa ne pregătim pentru marea capitalaculturală europeană? Muzeul este superb.Absolut toată lumea care vine aici rămîne uimită.Toată lumea spune: „Muzeul ăsta nu-i dinRomânia, e din altă parte a lumii.” Și cu astace-am făcut? Cum vrem noi să ne valorificămșansa culturală, în aceste condiţii.- Sînt „detalii”, după unii…- Nu-s detalii. Un om de afaceri caredeschide un supermagazin, odată cu proiectulacestuia, își rezolvă problema parcării, îșirezolvă problema traseelor la distanţă cu autobuzele,își rezolvă problema aprovizionării, îșirezolvă problema mediatizării. Or, noi știţicum am făcut? Noi am construit supermagazinulcu parcare, am blocat toate accesele și ammai pus și o tăbliţă: „Intrarea interzisă!”Ăsta-i spiritul lipsit de orice simţ managerial.- Noi promovăm…- … incapacitate de elaborare strategică șide execuţie managerială. Sîntem geniali în asta.- Noi așteptăm să meargă publicul lamănăstirile din nordul Moldovei, dar celemai execrabile drumuri sînt acolo, în nordulMoldovei.- Exact. Dar nu avem nici spiritul sinergical unei conlucrări structurale între componenteleguvernamentale. Ministerele nu stau devorbă între ele. Fiecare ministru este un marefeudal și feudalii, în cea mai bună tradiţieeuropeană, erau într-o permanentă confruntareîntre ei și nu într-o colaborare… Asta esteRomânia astăzi, superbă și contradictorie…- În condiţiile acestea, care ar fi soluţiasau ce întreprindeţi Dv.?- Soluţia nu stă la mine, ci la factorul deputere și decizie. Este aceea de emancipare aactului de guvernare. Soluţia este să încercămsă învăţăm din ce se întîmplă în altă parte. Sănu ne plimbăm numai pe alte meridiane, ci săaducem acasă experienţă, „knowhow”. Soluţiaeste să nu se mai numească aleatoriuminiștrii; să se aleagă dintre factorii politicicei care au probat spirit și talent managerialfăcînd ceva deosebit la viaţa lor. Dacă ai impusun ministru care n-a construit nimic la viaţalui, nu va fi în stare nici să administreze.Soluţia este ca spiritul cultural și chiar ecumenic,să-l introducem în societatearomânească, să activăm societatea civilă și săprovocăm Puterea la dialog. În momentul cîndam primit provocarea capitalei culturale aEuropei în 2007, am fondat un cerc pentru dialogcultural, l-am numit „Cercul pentru DialogCultural Sibiu 2007”, atrăgînd o serie întreagăde mari personalităţi culturale ale Sibiului înîncercarea de a institui un dialog în cetateaSibiului, între noi și ceilalţi, mergînd spreprimărie, spre Consiliul Judeţean, spreautorităţile locale. Din păcate, nu prea avemmari șanse de dialog. Și atunci, răspunsul laîntrebarea Dv.: România va avea o șansă, nu înplan cultural, ci în plan existenţial, numai înmăsura în care vom încerca cu toţii să ne modernizăm,să înţelegem în ce lume intrăm, caresînt exigenţele acelei lumi, să înţelegem căprovocările au putere de lege acolo și nu decochetărie cu legea, așa cum se întîmplă la noi.- Vă mulţumim, Domnule profesor, pentrutimpul acordat.Revista rom=n\ 23