An. XI, nr.4(42), 12.2005
An. XI, nr.4(42), 12.2005 An. XI, nr.4(42), 12.2005
. . . P E N T R U M I N T E , I N I M | { I S U F L E TC M Y KÎn atmosfera de zidire naţională aanilor de după primul războimondial, a început aventura ȘcoliiSociologice române. Sub conducereaprofesorului Dimitrie Gusti, se înfiripă uncadru instituţional al tuturor domeniilor șiramurilor știinţelor sociale. Contextuleuropean al acelor vremuri era favorabilcercetărilor culturii rurale, dar nicăieriacestea nu au atins nivelul valoric șiamploarea celor din România.Tinerii monografiști porneau de la onouă viziune asupra conceptului denaţionalism : „Între doctrina realistă, careconfundă naţiunea cu poporul, și întredoctrina pur autodeterministă, care așazănaţiunea în arbitrar, își face loc, în mintealor, adevărata idee a naţiunii, întemeiatăpe voinţa trăirii în comun, motivată decomunitatea de soartă, impusă deidentitatea cadrelor și de asemănareamanifestărilor, precum și pe nădejdeaviitorului comun, inspirată de comunitateaidealurilor etice” (Mircea Vulcănescu).Spaţiul României Mari le ofereasociologilor un material informativ practicnelimitat. Nu au fost uitate nici ţinuturileromânești din afara graniţelor ţării.După un lung hiatus, de circa ojumătate de secol, aceste avanposturi alecercetărilor sociale românești se cerromânească Fundu Moldovei, se află subgenericul A. Oamenii și are o alcătuiretripartită : Întemeierea gospodăriei în„pădurea verde”, Întemeierea gospodărieialături de părinţi și Gospodăria, unitatematerială și spirituală. Dreptul lapământ. Proprietatea.Casele vechi se ridicau în spaţiiîmpădurite, cu material de la faţa locului.Înlesnirile de altă dată erau evocate cunostalgie de gospodarii de pe ValeaMoldovei : „Erau în vremuri vechipământuri multe, vite tare multe și nevoileomului mai repede împlinite” (p. 16).Ţinutul s-a bucurat de drepturi speciale întimpul domnilor moldoveni.Impactul unei comunităţi devălmașe,ca aceea a Ocolului Câmpulungului, cuautorităţile austriece, a fost deosebit dedur. Neposedând acte de proprietateasupra pământului, folosit în comun deîntreaga obște a unui sat, după leginescrise și bună înţelegere, localnicii sevor trezi spoliaţi. Raportul generaluluiEnzenberg atribuia suprafeţele „fărădocumente” (toţi munţii, toate pădurile,toate pășunile) Suveranului de la Viena.Următorul pas a fost instalarea înaceste ţinuturi vechi românești a unorcoloni slavi, germani sau maghiari.Momentul cel mai nefericit l-a constituitFlorica Gafencu, Octav Gheorghiu, V.Kletchiu, D. Prejbeanu, Dumitru Șerbu șialţii. Tehnicile de ridicare a unei case suntprezentate împreună cu datinile privindjertfa zidirii și terminologia aferentă(Vocabularul gospodăriei, p. 169-174).Veniţi din Putila, huţulii s-au stabilit înlocalitatea Moldova Suliţa în secolul alXIX-lea, preluând un spaţiu devălmașromânesc. În scurtul interval de timp de laimigrare, ei au fost integraţi de comunităţileînconjurătoare. Așezările lor, studiate maiîntâi în 1928, apoi în 1953, sunt prezentateîn capitolul Huţulii (sau Huţanii).Descrierea locuinţelor, a mobilieruluispecific și a sistemului de încălzire esteînsoţită de o listă a gospodăriilor huţule, cuplanurile lor, documente inestimabile dacăavem în vedere că multe din acesteconstrucţii – unele ridicate în secolul XIX –nu mai există astăzi. Intervalul celor 25 deani ai secolului trecut a înlesnit stabilireaevoluţiei în timp a elementelor arhitecturaleși a organizării spaţiului de locuit.Ultimul studiu al volumului de faţă îiprezintă pe rusinii de pe Valea Ruscovei(Maramureș). Satele luate în atenţie suntRuscova, Repedea și Poienile de subMunte. Fără a fi excluse particularităţileculturale ale acestei populaţii, se constatămarile asemănări cu românii în ceea ceEkaterina Anastassova prezintă odatină a vlahilor din Bulgaria (regiuneaTimoc), pomana de viu. Această variantăde rit funerar presupunea organizarea unuipraznic și împărţirea bunurilor persoaneicare îl iniţia. Datina cuprinde două fazedistincte: pomana apei și praznicul. Timpde două săptămâni înainte de masa rituală,o fecioară înrudită cu gospodarii care îșifac „pomana de viu” aduce câte trei găleţicu apă în fiecare zi. Umple vasele întăcere, le afumă cu tămâie și așază pesuprafaţa apei o tigvă cu o lumânareaprinsă, un măr și un buchet de flori. Înfinal se face consacrarea apei, pe malulDunării. Se invocă drept martori cea maibătrână femeie din stirpe, soarele și luna.Urmează o masă de pomană încărcată cubucate și străjuită de șapte colaci. Datina,cel puţin în contemporaneitate, estecaracteristică vlahilor și are un rolfundamental în determinarea identităţiietnice a acestei comunităţi.Concepută sub forma unui dialog întreConstantin Bărbulescu și Paul H. Stahl,comunicarea despre sânge, consangvinitateși structură socială pune în luminăcomplexitatea interrelaţiilor dintre familie șisocietate. Sângele, ca element esenţial alînrudirii, stă la baza transmiteriiproprietăţii. Această substanţă cu valenţeSUB SEMNUL ȘCOLII SOCIOLOGICEreevaluate și continuate. Lucrările asupracărora ne vom opri în cele ce urmează îșipropun refacerea traseelor de civilizaţieţărănească, prin redescoperirea mentalităţiiacelui plugar apropiat de ritmurilecosmice și de sacralitatea telurică. Vomlua în discuţie, mai întâi, lucrareaelaborată de Paul H. Stahl și PaulPetrescu, Oameni și case pe ValeaMoldovei (1928-1953), apărută laBucurești, Editura Paideia, 2004.Ca și în cazul altor contribuţiiaparţinând Școlii Sociologice gustiene,această lucrare a avut de parcurs o calesinuoasă și dramatică până la a vedealumina tiparului. Momentul nefast – încare o mișcare știinţifică românească, deanvergură europeană, era distrusă deevenimentele de la mijlocul secolului alXX-lea – a făcut ca un material preţios,rezultat din anchetele sociologice, să serisipească sau să rămână tăinuit în fișiereși dosare.O adevărată saga se leagă și de carteape care o prezentăm acum. În Introducere,autorii explică raţiunea asamblăriirezultatelor uneia dintre primele cercetărimonografice (efectuate în 1928 la FunduMoldovei) cu informaţii de teren din 1953.Ultima serie de studenţi aiprofesorului Dimitrie Gusti absolveausociologia în 1948. Numai după câtevaluni, această știinţă era interzisă la noi înţară. Devenind colaboratori ai Institutuluide Istoria Artei al Academiei, Paul H.Stahl și Paul Petrescu (doi dintre cei maivaloroși urmași ai prestigioasei instituţiiculturale românești) vor cutreiera ValeaMoldovei și alte zone etnografice,cercetând gospodăriile ţărănești înperspectiva publicării unei ample lucrăriîn 16 volume. N-a fost să avem șansaelaborării integrale a celei mai completeși mai documentate prezentări a uneiarhitecturi ţărănești europene. Apariţiaprimelor cinci volume a trezit vigilenţaculturnicilor vremii, care au acţionatprompt, considerând că acestea cuprind„prea multe cocioabe și prea multecruci” (p. 7).După mai multe decenii, autorii cărţii defaţă au recuperat o bună parte din fișeleanchetei din 1928, de la Fundu Moldovei,păstrate în podurile caselor din MuzeulSatului și în arhivele personale, coroborându-leși completându-le cu datelepropriilor lor cercetări etnologice din 1953.Deși nu este vorba de o lucrare exhaustivă,informaţiile concrete aduse asupra unorforme arhaice de proprietate, a tipului devieţuire bazată pe creșterea animalelor într-ozonă montană, împădurită, îi conferă ovaloare incontestabilă.Fenomenul locuirii și al fundamentăriigospodăriilor este abordat dintr-operspectivă largă. Prima secţiune avolumului, referitoare la așezareatrecerea Ocolului Câmpulungului subjurisdicţia Galiţiei, în 1787. Referindu-sela această măsură administrativă, T.V.Ștefanelli, unul dintre cei mai informaţicercetători ai problemei (vezi Istoriculluptei pentru drept în ţinutulCîmpulungului Moldovenesc, București,1914) sublinia că noua ordine a deschislarg porţile imigraţiei slave și importuluide funcţionari galiţieni : „... în acest timpîncepu slavizarea Bucovinei,schimonosirea numelor și bagatelizarea atot ce este românesc” (p. 21).La un deceniu după eliberareaBucovinei, echipele socilogice mai găsesc,în așezările câmpulungene, datinistrăvechi. Întemeierea gospodăriei alăturide părinţi se baza pe sistemulultimogeniturii. Ca și în cazul altorcomplexe cutumiareeuropene, cum ar fide exemplu cel celtic,mezinul păstreazăcasa în cares-a născut. Însă, dacăar încerca să ovândă, fraţii și surorileau dreptul depreempţiune. Dacăproprietarulimobilului părintesceste copil unic, acestdrept îl au verii,nepoţii de văr și așamai departe.A n c h e t asociologică din 1928mai surprinde și altelegiuiri ţărănești specifice.După strângerearecoltelor existadreptul de a lăsa vitelesă pască oriunde„fără a ţine seama dedespărţirile dintreproprietăţi” (p. 31).La împărţirea uneimoșteniri, fetele nuerau dezavantajate,cum se întâmpla înunele comunităţi rurale din alte ţări.Exista, de asemenea, o protecţie acordatăcopiilor nelegitimi. Chiar dacă nu secăsătorea cu tânăra „greșită”, tatălcopilului era obligat să-i dea o sumă de20.000 lei și s-o „înzestreze”. Pruncul„din flori” primea în scris și o bucată depământ. În procesele de paternitate, probaluată în considerare era mărturia feteiînsărcinate; „foarte interesant e faptul căniciodată un flăcău vinovat nu jurăcontrariul” (p. 45).Partea a doua a cercetării privind satulFundu Moldovei cuprinde tipuri degospodării și de stâni românești prezentatedetaliat de unii dintre participanţii laancheta sociologică din 1928, cum ar fiprivește portul popular, decorul arteipopulare în ornamentarea ouălor de Paști șimulte obiceiuri calendaristice ori familiale.Cea de a doua lucrare – Études etdocuments balkaniques et méditerranéens.28. Sous la rédaction de Paul H. Stahl.Paris, 2004 – lărgește aria de investigare,incluzând mai multe zone din spaţiul sudesteuropean. Continuând prestigioasaserie iniţiată de Laboratorul deAntropologie parizian, volumul cuprindecinci studii referitoare la obiceiuri ruralebalcanice: L’offrande des morts adresséeaux vivants de Ekaterina Anastassova,Sang, consanguinité et structure sociale deConstantin Bărbulescu și Paul H. Stahl, Ledroit coutumier de la famille en Bulgariedu Nord-Ouest de Kamen Dontchev,Coutumes depuis la mort jusqu’ŕ la tombeet coutume des lamentations jusqu’ŕ la‘gjama’ des vętements (1900-1907) deStjefen Gjeçov și Représentations etpratiques de l’écrit dans l’ancien villageroumain de Alexandru Ofrim.Aceste contribuţii sunt precedate deun preambul în cinci puncte, Conseilsethnologiques pour généraux ignorants,semnat de „un creștin alb, pacifist șiteozof”. Tarele militarismului contemporansunt ironizate printr-un jocspiritual. În confuzia dintre domeniulpolitic și cel religios, dintre profan șisacru se iscă întrebarea plină deamărăciune a comentatorului : „Lamorale des faits ? Il n’y a pas, le plusfort et le mieux armé a raison”.materiale și spirituale a structurat, în modsocial și religios, vechile societăţi europene.Kamen Dontchev analizează dreptulcutumiar al familiei din zona nordrăsăriteanăa Bulgariei. De la zadruga(familia agnatică) și până la familiamodernă, un interval lung de timp a fostdominat de familia comunitară.Un interes aparte îl prezintă studiul luiStjefen Gjeçov, tradus din limba albaneză deSokol Kondi, asupra ritualului funerar dinnordul Albaniei. Gjama presupunea bocireahainelor defunctului, așezate în mijloculcurţii pe o blană de oaie. Cea mai maregjama de care se pomenește în această zonăa avut loc la biserica din Fand, în ziua de Sf.Marcu, când s-au etalat 75 de grămezi deveșminte aparţinând combatanţilor din toatetriburile participante la bătălia din Shmil.Pornind de la nouaviziune în abordareaelementelor de culturăscrisă integrate societăţilororale „preliterare”impusă, printrealţii, de antropologulJack Goody și de istoriculRoger Chartier,Alexandru Ofrim seocupă de aculturaţiadocumentelor scrise înmediul rural de la noi.Prin intermediul liturghiilor,omeliilor, lecturilordin cărţile sfinteefectuate de preoţi șidascăli și a imaginilorfigurative (fresce, icoane,litografii) se producfrecvente interrelaţii cumediul oralităţii. Pentrucă scrisul, după cumsublinia Roger Chartier,„est au coeur męme desformes des plus gestuelleset oralisées descultures anciennes”.Prestigiul cuvântuluiscris își are rădăcinile încaracterul său imuabil,ne varietur, implacabil. Scrisoarea domneascădin bocetele bucovinene nu poate fianulată ori modificată. Drept urmare, dalbulcălător trebuie să se pornească sprea cealaltălume. În pomelnice, consemnarea numelorrudelor defuncte le conferă perenitate înmemoria colectivă.Subiectul merită o dezvoltare maiamplă, pe toate treptele evolutive, începândcu arhaicele însemne pe meșter-grindă oripe stâlpul principal al casei, după decesulunei rude apropiate, și sfârșind cu înscrisurileidentitare de pe cămășile cătăneștisau de pe batistele de încredinţare.Silvia CIUBOTARURevista rom=n\ 9C M Y K
În arhiva Secţiei din Sankt-Petersburg aInstitutului de Istorie (fosta „ËåíèíãðàäñêîåÎòäåëåíèå Èíñòèòóò Èñòîðèè ÀÍ ÑÑÑД)se afla un codice miscelaneu cu texte în limba română,scrise cu litere chirilice la sfârșitul secolului al XVIIlea– începutul secolului al XVIII-lea. Manuscrisul estepăstrat în colecţia nr. 238, registrul 1, unit. 13/77 șiconţine trei texte, scrise toate de aceeași mână, cuaceeași caligrafie. În anii 60 ai secolului al XX-lea afost examinată doar prima parte a codicelui, carereprezintă Letopiseţul cantacuzinesc. O fotocopie aacestui text a fost pusă la dispoziţia cercetătorilor dinBucurești, astfel că descrierea lui apare în volumulRepertoriul manuscriselor de cronici interne, sec. XV-VII. / Întocmit de I.Crăciun și A. Ilieș . – București,1963. Însă cei care au văzut codicele s-au interesat doarde textul cu caracter istoric, iar restul scrierii nu a foststudiat. Or, anume în partea a doua a manuscrisului seaflă două texte literare, care probabil că nu au intrat peatunci în cercul de preocupări ale istoricilor – estevorba de un text ce conţine o serie de mici povestioarecu caracter moralizator, care încep cu o referire laîmpăratul Avesalom (9 file – 17 pagini de manuscris) șio variantă incompletă a cunoscutului roman popularSindipa. Prezintă un deosebit interes „paremiile luiAvesalom”, pentru că texte cu un asemenea conţinut nusunt cunoscute, cel puţin nu au fost publicate încolecţiile de romane și scrieri populare. Iar variantaomenești – prostia și viclenia. În toate paremiile estefolosit procedeul personificării, protagoniștii istoriilorfiind diferite animale – leul, maimuţa, pardosul, taurulș.a. Iar legătura între paremii este făcută de douăpersonaje, Ogarul și Coteiul, care și ţes pânzapovestirii, așa încât textul apare ca un tot întreg. Acestepilde cu învăţătură încep în felul următor: „Era unînpărat la Îndia pre nume Avesalom. Și întrebă pefilosoful lui și-i zise: «Cum oamul viclean strică viiaţași priiatiniaia a doi priiatini? »”Pe parcurs personajele centrale – coteiul, ogarul,leul și taurul – povestesc încă 7 istorii moralizatoare:despre maimuţa care a fost ucisă din cauza prostieisale; despre crâșmăreasa care, vrând să-și omoareslujnica, moare ea însăși; despre zlătăreasa cuibovnic; despre leul înșelat și dus la pierzanie deiepure; despre trei pești – unul înţelept, altul nebun șialtul viclean; despre păduchele ce trăia în așternutulîmpăratului; despre lupul, pardosul și corbul care omănâncă pe cămilă.Acest text alcătuit din pilde cu poveţe moralizatoareeste de factură orientală, lucru dovedit de „împăratul dela Îndia pre nume Avesalom”, precum și animaleleexotice devenite personaje – leul, maimuţa, cămila,pardosul. Felul de a alterna scurtele povestiri în funcţiede desfășurarea subiectului principal se aseamănă cumaniera de expunere din Sindipa. Deoarece în registruldeja stabilit de romane populare în limba română n-amUn codice românesc de laSANKT – PETERSBURG„Paremiile luiAvesalom“(pag.1) Era un înpăratu la Îndiia pre nume Avesalom. Șiîntrebă pe filosoful lui și zise: „Cum oamul viclian strică viaţa șipriiatiniia a doi priiatini?” Filosoful respunse și zise: „ Înpărate,era un neguţitor și ave doi cuconi năuci și-i învăţa să să apuce demeșterșug sau de mare neguţitoriia și le zice: feţii miei, trebueșteoamul să aibă trii lucruri la dinsul. Întăi minti și cu minte să-șcîștige și apoi mai bine se să păstreze, că dacă rămîne sărac, elesti necinstitu de omini și este urîtu și lui Dumnezău.Iar ficiorii, dacă auziră așa, lor le vini minti și să apucarăunul de meșterșug, iar altul de neguţitoriia. Și purciasără în ţarala negoţ și merge pe la un loc cu tină mare și aflară un taur marinoroitu în tină. Și era a muri acel taur, iar acel taur zise:„Stăpîne, scoate-mă din lac”. El nu-l scose, ce să dusă pre calealui. Iar taurul eși din tină și să obidi pre stăpînul lui. Și să duse lao pustie parte și află acolo loc frumos și cu iarbă verdi și apă rece(pag. 2) și să păscu acolo și se îngrășă și-i vini să cînte. Dici,el zbieră tare foarti. Iara pre acel loc aproape un leu și lăcuia întropeșteri și era înpăratu tuturor gadinilor. Și ave leul sfetnici ai luica un înpăratu și ave postelnici și portar la ușa peșterii, un ogar șiun coteiu, de păziia ușa peșterii la înpăratul. Iar Leul auzi glasulTaurului foarte tare, cum altă dată n-au mai auzitu așe. Și să temufoarte de taur și nu vru să iasă afară multă vreme. Și să mirăogarul și coteiul, cum nu ese Leul afară, că dacă eșiia el afară,prinde ce-i plăce lui și mînca și ce remîne mînca portarii, ogarulși coteiul, că așe le era orînduială lor. Iar coteiul într-o zi zisecătră ogaru: „Frate ogaru, cum este rînduială, de înpăratulnostru, leul, nu va să iasă afară la vînatu și este tristu”. Iar ogarulîi zise: ”Ce-ţ este ţiia grijă de un înpăratu mare?romanului popular Sindipa merită atenţia prin faptul căeste una dintre cele mai timpurii, faţă de celeînregistrate anterior, și conţine unele deosebiri faţă detextele deja publicate.Caracteristici tehnice. Manuscrisul are formă decarte, in quarto, 15 x 21 cm. și conţine 100 de filenumerotate târziu cu creionul 1-100. Nu sunt păstratetoate filele. Prima filă cu textul letopiseţului arenumerotare originală q (9), deci lipsesc 8 file (16pagini) de la început. Între letopiseţ, care se termină lafila 72, și romanele populare au mai fost 4 caiete acâte 8 file care au fost smulse – s-a păstrat doar bazalor în legătura cărţii. Ultimele file sunt deteriorate șinu se ţin legate. Textul este scris cu cerneală neagră,slovele sunt scrise citeţ, există doar câteva ornamenteflorale modeste, executate cu aceeași cerneală deculoare neagră. Manuscrisul nu are copertă, s-aupăstrat doar resturile unui cotor din mătase vișinie.Toate filele denotă o intensă folosire a cărţii – colţurilede jos sunt roase și înnegrite, iar marginile puţinafumate de flăcări.Datarea poate fi făcută pe baza unor indici indirecţi– aspectul caracteristic al scrisului și calitatea hârtieidenotă sfârșitul secolului al XVII-lea – începutulsecolului al XVIII-lea. Dar o plasare cronologică certăa lucrării se conţine într-o notă marginală aflată la filele74 verso 75 recto, prin care un cititor al vremii îșiconsemnează prezenţa: „Această carte au fost în mînăla cadet Năstase Meriacre. Să să știe că am citit pedînsa în anul 7222”, adică la 1714 cartea deja exista.Conţinutul. Partea I, varianta Letopiseţuluicantacuzinesc, conţine aproape integral cronica luiMihai Viteazul, din care lipsesc aproximativ douăpagini iniţiale. Începutul manuscrisului esteurmătorul: „... București și îndată tăiată pre turci căţigăsiră toţi aflară acolo. Într-acelu războiu fu rănit Stroe
- Page 5 and 6: Evenimente • Omagii • Aniversar
- Page 7 and 8: - s t u d i i - e s e u r i - i n t
- Page 9: C M Y K. . . P E N T R U M I N T E
- Page 13 and 14: Comemorarea în acest an a unui sfe
- Page 15 and 16: Pe 26 octombrie 2005,Universitatea
- Page 17 and 18: C M Y KASTRA DESP|R}|M~NTULÎn fiec
- Page 19: În zilele de 3-4 septembrie 2005 s
- Page 25 and 26: C M Y KÎn orice moment, orice indi
- Page 27 and 28: ISTORIE - CULTUR| - CIVILIZA}IE(urm
- Page 29 and 30: VIA}A C|R}ILORMarian Nicolae Tomi e
- Page 31 and 32: Luna noiembrie 2005 va rămîneun r
În arhiva Secţiei din Sankt-Petersburg aInstitutului de Istorie (fosta „ËåíèíãðàäñêîåÎòäåëåíèå Èíñòèòóò Èñòîðèè ÀÍ ÑÑÑД)se afla un codice miscelaneu cu texte în limba română,scrise cu litere chirilice la sfârșitul secolului al XVIIlea– începutul secolului al XVIII-lea. Manuscrisul estepăstrat în colecţia nr. 238, registrul 1, unit. 13/77 șiconţine trei texte, scrise toate de aceeași mână, cuaceeași caligrafie. În anii 60 ai secolului al XX-lea afost examinată doar prima parte a codicelui, carereprezintă Letopiseţul cantacuzinesc. O fotocopie aacestui text a fost pusă la dispoziţia cercetătorilor dinBucurești, astfel că descrierea lui apare în volumulRepertoriul manuscriselor de cronici interne, sec. XV-VII. / Întocmit de I.Crăciun și A. Ilieș . – București,1963. Însă cei care au văzut codicele s-au interesat doarde textul cu caracter istoric, iar restul scrierii nu a foststudiat. Or, anume în partea a doua a manuscrisului seaflă două texte literare, care probabil că nu au intrat peatunci în cercul de preocupări ale istoricilor – estevorba de un text ce conţine o serie de mici povestioarecu caracter moralizator, care încep cu o referire laîmpăratul Avesalom (9 file – 17 pagini de manuscris) șio variantă incompletă a cunoscutului roman popularSindipa. Prezintă un deosebit interes „paremiile luiAvesalom”, pentru că texte cu un asemenea conţinut nusunt cunoscute, cel puţin nu au fost publicate încolecţiile de romane și scrieri populare. Iar variantaomenești – prostia și viclenia. În toate paremiile estefolosit procedeul personificării, protagoniștii istoriilorfiind diferite animale – leul, maimuţa, pardosul, taurulș.a. Iar legătura între paremii este făcută de douăpersonaje, Ogarul și Coteiul, care și ţes pânzapovestirii, așa încât textul apare ca un tot întreg. Acestepilde cu învăţătură încep în felul următor: „Era unînpărat la Îndia pre nume Avesalom. Și întrebă pefilosoful lui și-i zise: «Cum oamul viclean strică viiaţași priiatiniaia a doi priiatini? »”Pe parcurs personajele centrale – coteiul, ogarul,leul și taurul – povestesc încă 7 istorii moralizatoare:despre maimuţa care a fost ucisă din cauza prostieisale; despre crâșmăreasa care, vrând să-și omoareslujnica, moare ea însăși; despre zlătăreasa cuibovnic; despre leul înșelat și dus la pierzanie deiepure; despre trei pești – unul înţelept, altul nebun șialtul viclean; despre păduchele ce trăia în așternutulîmpăratului; despre lupul, pardosul și corbul care omănâncă pe cămilă.Acest text alcătuit din pilde cu poveţe moralizatoareeste de factură orientală, lucru dovedit de „împăratul dela Îndia pre nume Avesalom”, precum și animaleleexotice devenite personaje – leul, maimuţa, cămila,pardosul. Felul de a alterna scurtele povestiri în funcţiede desfășurarea subiectului principal se aseamănă cumaniera de expunere din Sindipa. Deoarece în registruldeja stabilit de romane populare în limba română n-amUn codice românesc de laSANKT – PETERSBURG„Paremiile luiAvesalom“(pag.1) Era un înpăratu la Îndiia pre nume Avesalom. Șiîntrebă pe filosoful lui și zise: „Cum oamul viclian strică viaţa șipriiatiniia a doi priiatini?” Filosoful respunse și zise: „ Înpărate,era un neguţitor și ave doi cuconi năuci și-i învăţa să să apuce demeșterșug sau de mare neguţitoriia și le zice: feţii miei, trebueșteoamul să aibă trii lucruri la dinsul. Întăi minti și cu minte să-șcîștige și apoi mai bine se să păstreze, că dacă rămîne sărac, elesti necinstitu de omini și este urîtu și lui Dumnezău.Iar ficiorii, dacă auziră așa, lor le vini minti și să apucarăunul de meșterșug, iar altul de neguţitoriia. Și purciasără în ţarala negoţ și merge pe la un loc cu tină mare și aflară un taur marinoroitu în tină. Și era a muri acel taur, iar acel taur zise:„Stăpîne, scoate-mă din lac”. El nu-l scose, ce să dusă pre calealui. Iar taurul eși din tină și să obidi pre stăpînul lui. Și să duse lao pustie parte și află acolo loc frumos și cu iarbă verdi și apă rece(pag. 2) și să păscu acolo și se îngrășă și-i vini să cînte. Dici,el zbieră tare foarti. Iara pre acel loc aproape un leu și lăcuia întropeșteri și era înpăratu tuturor gadinilor. Și ave leul sfetnici ai luica un înpăratu și ave postelnici și portar la ușa peșterii, un ogar șiun coteiu, de păziia ușa peșterii la înpăratul. Iar Leul auzi glasulTaurului foarte tare, cum altă dată n-au mai auzitu așe. Și să temufoarte de taur și nu vru să iasă afară multă vreme. Și să mirăogarul și coteiul, cum nu ese Leul afară, că dacă eșiia el afară,prinde ce-i plăce lui și mînca și ce remîne mînca portarii, ogarulși coteiul, că așe le era orînduială lor. Iar coteiul într-o zi zisecătră ogaru: „Frate ogaru, cum este rînduială, de înpăratulnostru, leul, nu va să iasă afară la vînatu și este tristu”. Iar ogarulîi zise: ”Ce-ţ este ţiia grijă de un înpăratu mare?romanului popular Sindipa merită atenţia prin faptul căeste una dintre cele mai timpurii, faţă de celeînregistrate anterior, și conţine unele deosebiri faţă detextele deja publicate.Caracteristici tehnice. Manuscrisul are formă decarte, in quarto, 15 x 21 cm. și conţine 100 de filenumerotate târziu cu creionul 1-100. Nu sunt păstratetoate filele. Prima filă cu textul letopiseţului arenumerotare originală q (9), deci lipsesc 8 file (16pagini) de la început. Între letopiseţ, care se termină lafila 72, și romanele populare au mai fost 4 caiete acâte 8 file care au fost smulse – s-a păstrat doar bazalor în legătura cărţii. Ultimele file sunt deteriorate șinu se ţin legate. Textul este scris cu cerneală neagră,slovele sunt scrise citeţ, există doar câteva ornamenteflorale modeste, executate cu aceeași cerneală deculoare neagră. Manuscrisul nu are copertă, s-aupăstrat doar resturile unui cotor din mătase vișinie.Toate filele denotă o intensă folosire a cărţii – colţurilede jos sunt roase și înnegrite, iar marginile puţinafumate de flăcări.Datarea poate fi făcută pe baza unor indici indirecţi– aspectul caracteristic al scrisului și calitatea hârtieidenotă sfârșitul secolului al XVII-lea – începutulsecolului al XVIII-lea. Dar o plasare cronologică certăa lucrării se conţine într-o notă marginală aflată la filele74 verso 75 recto, prin care un cititor al vremii îșiconsemnează prezenţa: „Această carte au fost în mînăla cadet Năstase Meriacre. Să să știe că am citit pedînsa în anul 7222”, adică la 1714 cartea deja exista.Conţinutul. Partea I, varianta Letopiseţuluicantacuzinesc, conţine aproape integral cronica luiMihai Viteazul, din care lipsesc aproximativ douăpagini iniţiale. Începutul manuscrisului esteurmătorul: „... București și îndată tăiată pre turci căţigăsiră toţi aflară acolo. Într-acelu războiu fu rănit Stroe
Change language