LEGE Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29.03.1985

LEGE Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29.03.1985 LEGE Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29.03.1985

19.06.2015 Views

Articolul 82. Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante Exploatarea de către cetăţeni a mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace şi instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante, precum şi normativele admise ale zgomotului, produs de ele în timpul funcţionării, - atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la douăzeci şi cinci unităţi convenţionale. [Art.82 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] Articolul 83. Nerespectarea cerinţelor de protecţie a aerului atmosferic la stocarea şi arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere Încălcarea reguli de stocare a deşeurilor industriale şi a resturilor menajere, nerespectarea regulilor de protecţie a aerului în timpul arderii deşeurilor menţionate - atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale. [Art.83 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] Articolul 84. Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor şi altor preparate Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor, stimulatorilor creşterii lor, îngrăşămintelor minerale şi altor preparate, care au provocat sau sînt în stare să provoace poluarea aerului atmosferic, precum şi care a pricinuit o daună regnului animal, - atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale. [Art.84 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] [Art.84 modificat prin Ucazul din 29.11.85] Articolul 85. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului atmosferic Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului atmosferic, despre lichidarea încălcării regulilor cu privire la protecţia aerului atmosferic - atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale. [Art.85 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] 1.">Articolul 85 1 . Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat - atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la cincizeci de unităţi convenţionale. Efectuarea lucrărilor de proiectare fără autorizarea organelor de supraveghere ecologică şi efectuarea lucrărilor de construcţie şi de altă natură conform proiectelor ce n-au trecut expertiza ecologică de stat - atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale. Neachitarea plăţii pentru poluarea mediului, nevărsarea ei în volum deplin şi în termen în conturile fondurilor ecologice -

atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de cincizeci de unităţi convenţionale. [Art.85 1 modificat prin Legea nr.730-XIV din 16.12.99] [Art.85 1 introdus prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] 2.">Articolul 85 2 . Neadmiterea inspectării obiectivelor sau neacordarea informaţiei despre starea mediului înconjurător Neadmiterea inspectorilor de stat pentru ecologie la inspectarea obiectivelor, precum şi refuzul de a acorda in informaţii sau acordarea unei informaţii denaturate despre starea mediului înconjurător - atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la zece unităţi convenţionale. [Art.85 2 introdus prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] 3.">Articolul 85 3 . Încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative privind expertiza ecologică Avizarea şi coordonarea documentaţiei de proiect şi planificare, a documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător cu încălcarea legislaţiei în vigoare sau a documentelor normative; nerespectarea premeditată a termenelor-limită de efectuare a expertizei ecologice de stat, stabilite de legislaţia şi de documentele normative în domeniu; obstrucţionarea premeditată sau interzicerea expertizei ecologice de stat; neprezentarea premeditată pentru expertiza ecologică de stat a documentelor şi a materialelor prevăzute de legislaţie sau de documentele normative - atrag aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la 5 la 10 unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la 15 la 20 de unităţi convenţionale. [Art.85 3 introdus prin Legea nr.59-XV din 21.02.03, în vigoare 28.03.03] Articolul 86. Încălcarea regulilor de protecţie şi de folosire a regnului animal Încălcarea regulilor de protecţie a mediului de trai şi a căilor de migrare a animalelor, strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea samavolnică a animalelor, încălcarea regulilor de creare, completare, păstrare, folosire şi evidenţă a colecţiilor zoologice, regulilor de comerţ cu colecţiile zoologice, precum şi a regulilor de expediere şi de transportare peste hotare a obiectelor regnului animal şi a colecţiilor zoologiceatrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la douăzeci de unităţi convenţionale. [Art.86 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] [Art.86 modificat prin Ucazul din 29.11.85] Articolul 87. Încălcarea regulilor de vînătoare, de pescuit, de protecţie a rezervelor piscicole şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal Încălcarea regulilor de vînătoare, pescuit şi de protecţie a rezervelor piscicole, precum şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal, - atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la cinci la zece unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la douăzeci la treizeci de unităţi convenţionale cu confiscarea armelor şi a altor unelte de vînat animale şi a altor obiecte,care se află în proprietate personală a contravenientului, constituind instrumentul comiterii contravenţiilor menţionate. [Art.87 modificat prin Legea nr.118-XV din 22.04.04, în vigoare 14.05.04] [Art.87 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93] [Art.87 în redacţia Ucazului din 29.11.85] 1.">Articolul 87 1 . Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare

Articolul 82. Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace de

locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante

Exploatarea de către cetăţeni a mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace şi

instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante,

precum şi normativele admise ale zgomotului, produs de ele în timpul funcţionării, -

atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la douăzeci şi

cinci unităţi convenţionale.

[Art.82 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93]

Articolul 83. Nerespectarea cerinţelor de protecţie a aerului atmosferic la stocarea şi

arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere

Încălcarea reguli de stocare a deşeurilor industriale şi a resturilor menajere, nerespectarea

regulilor de protecţie a aerului în timpul arderii deşeurilor menţionate -

atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la

cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de

răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale.

[Art.83 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93]

Articolul 84. Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru

protecţia plantelor şi altor preparate

Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia

plantelor, stimulatorilor creşterii lor, îngrăşămintelor minerale şi altor preparate, care au provocat

sau sînt în stare să provoace poluarea aerului atmosferic, precum şi care a pricinuit o daună

regnului animal, -

atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la

cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de

răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale.

[Art.84 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93]

[Art.84 modificat prin Ucazul din 29.11.85]

Articolul 85. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra

protecţiei aerului atmosferic

Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului

atmosferic, despre lichidarea încălcării regulilor cu privire la protecţia aerului atmosferic -

atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la

cinci unităţi convenţionale şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de

răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale.

[Art.85 modificat prin Legea nr.1295-XII din 23.02.93]

1.">Articolul 85 1 . Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei

ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat

Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale

Inspectoratului ecologic de stat -

atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece

unităţi convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la cincizeci de

unităţi convenţionale.

Efectuarea lucrărilor de proiectare fără autorizarea organelor de supraveghere ecologică şi

efectuarea lucrărilor de construcţie şi de altă natură conform proiectelor ce n-au trecut expertiza

ecologică de stat -

atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece unităţi

convenţionale şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de unităţi convenţionale.

Neachitarea plăţii pentru poluarea mediului, nevărsarea ei în volum deplin şi în termen în

conturile fondurilor ecologice -

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!