„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
mijlocul cărora se ridicau minaretele albe. În vârful lor, ca o seceră gata să
doboare spicurile blonde, şedea răsturnată semiluna, iar în preajmă-le, oamenii
dădeau ovăsurile la arie (…). Drumul Dobriciului ar face cinste oricărei ţări (subl.n.).
Nu credeam – mărturiseşte călătorul nostru –, judecând după mizeria în care zac
oraşele, să întâmpin o şosea aşa de bună.
La Duvan-Iovasi, o comună cu 18 cătune în jurul ei, ne oprim câteva
secunde. Lângă conacul moşiei ieşanului Gavril Moldoveanu, stăpânitor a 1.000
de fălci în aceste părţi, găsirăm un puţ cu burduf, aşa cum sunt şi la noi pe
bărăgan” 117 .
Nu mai puţin de interesante sunt mărturiile acestui „corespondent de
război” în privinţa moralului, înalt, al ostaşilor români din unităţile cantonate în
apropierea Dobriciului, comandate de generalul Culcer; acestuia i se închină, de
altfel, şi mai multe toasturi de către ziariştii români, la o „copioasă masă
cazonă”, unde „Atâta entuziasm cât a domnit la masa noastră de la Dobrici, nu
cred să fi fost la multe mese domneşti. Pricina era d-l General Culcer. În loc de
discursuri, d-l Ciurcu (corespondentul ziarului „Adevĕrul” – n.n.), închinând un pahar
de vin în sănătatea marelui General, l-a însoţit de versurile 118 ce urmează:
Întocmai ca şi-un fulger,
Cu armia română
Pătruns-a bravul Culcer
În patria străbună.
Voinic s-o stăpânească
Şi neamul să sporească” 119 .
Ca şi la Balcic, unităţile militare române au fost primite cu ostilitate de
către autorităţile bulgare 120 , care incitau populaţia la nesupunere şi ostilitate.
Tactul, însă, şi fermitatea soldatului şi ofiţerului român, bunătatea de care au
ştiut să dea dovadă, au înlăturat din mintea omului de rând bulgar simţămintele
de nesimpatie: „După ce ne-am aşezat noi bine – povesteşte un soldat din prima
117 I. Irimescu-Cândeşti, op. cit., p. 53.
118 În cursul campaniei din Bulgaria, ţăranii-mobilizaţi (mulţi erau învăţători) au alcătuit sute
şi sute de poezii, „pe care atuncea le făceau, sub impresia momentului”, creaţii despre care
s-a zis – pe bună dreptate – că „vor forma un capitol interesant din istoria anului 1913” – V.
Savel, Versurile ostaşilor noştri, în „Minerva”, V, nr. 1.713, 21 septembrie 1913, p. 1.
119 I. Irimescu-Cândeşti, op. cit., p. 60.
120 Gh.D. Creangă, Noi şi Bulgaria, în „Viitorul”, VI, nr. 1.999, 2 septembrie 1913, p. 1; este
o realitate atestată şi de alţi martori, care o aduc la cunoştinţa opiniei publice: „În inima
Bulgariei, în oraşe, în sate, în cătune, pretutindeni, am găsit-o din nou, aceeaşi «rea credinţă»
fenomenală, care pe cât se vede, porneşte dela cei mai mici ca să ajungă până la cei mai mari.
Am fost întâmpinaţi pretutindeni cu ura în inimă – ceea ce era firesc – dar cu zâmbetul pe
buze, ceea ce era inutil. Pretutindeni vorbe mari: «Vă suntem recunoscători că aţi venit să
faceţi pace», iar cînd putea să prindă pe vreunul singur, pe’ntuneric, îi trăgea la cap” – C.
Gane, Amintirile unui fost coleric. Din însemnările unuii voluntar de campanie. Cu 30 de
ilustraţii, după fotografiile scoase de d-l Jean de Prato, sublocot. D.R. şi de d-l doctorant
Cociu, „Minerva”. Institut de Arte Grafice şi Editură, Bucureşti, 1914, p. 88.
ISSN -1841-138X 90 © 2007 Ovidius University Press