„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
mamelor române de azi înainte!” (Ibidem, p. 43), conchizându-se că „Dacă asupra
quadrilaterului s-ar mai putea – poate – ceda, asupra proclamărei principatului albanoaromân,
niciodată! – Ibidem, p. 47”.
Relevantă este, totodată, pentru ilustrarea aceleaşi viziuni, o lucrare apărută cu
aproape un deceniu mai devreme, aparţinând profesorului Ilie Bărbulescu – Românii faţă de
sârbi şi bulgari, mai ales cu privire la chestie macedo-română, Tipografia „Universitară”,
A.G. Brătănescu, Bucureşti, 1905 /216 pp/, mai ales cap. I, intitulat Lupta dintre sârbi şi
bulgari pentru Macedonia: pp. 6-57. Cunoscutul specialist în slavistică şi istoria slavilor
sudici – printre foarte puţinii ce-i avea România în perioada respectivă – evidenţiază
aserţiunile potrivit cărora drepturile Statului Bulgar asupra Macedoniei izvoresc din trecutul
istoric, din existenţa majoritară a elementului bulgar în această zonă balcanică, propaganda
bulgară izbutind să prezinte, în faţa Europei, pe sârbi ca neavând nici un fel de drepturi în
Macedonia: „Iscusinţa propagandei bulgare, biruitoare în lumea cultă occidentală, pe de o
parte, iară pe de alta neprecizia aspiraţiilor sârbeşti, cari vor Macedonia unele până la Perlepe
iar altele până la Salonic, au contribuit din ce în ce mai mult să formeze şi să întărească şi la
noi convingerea mai sus pomenită că «sârbii aspiră a juca un rol dar sunt nedumiriţi de
partea cărora dintre turci, greci şi bulgari să-şi încline dorinţele»” – Ibidem, p. 13. Este
relevată relaţia geopolitică a acestora cu Statul Bulgar, cu instrumentarea în zonă a
intereselor bulgarilor, beneficiari a unei tenace şi solide politici naţionale în cele două
regiuni, abil prezentate Europei: „«Fără de Macedonia nu e cu putinţă să se dezvolte un stat
bulgar independent şi de sine stătător în privinţa politică – scria la 1903 un fost deputat şi
înalt demnitar al Principatului Autonom condus de principele Ferdinand –, sufletească şi
economică, fiindcă i-ar lipsi forţele trebuincioase, teritoriu trebuincios, şi bună-starea
trebuitoare. Dacă se va lua micului popor bulgar un milion de bulgari în Macedonia, atunci el
va rămâne prea slab chiar şi faţă de popoarele împrejmuitoare cari îl vor presa întotdeauna.
Dacă statul bulgar nu va ieşi la Marea Egee, va fi condamnat să rămână, în privinţa
economică vasal Ţarigraului, Mării Negre şi Dunării… Cât timp va exista Turcia în
Peninsula Balcanică, nu vor fi mari pericole pentru Bulgaria. Dar când cel din urmă ceas al
existenţei Statului Turcesc în Europa va una, atunci Bulgaria va pierde, dacă nu va izbuti să
iasă la golful Salonic»” – Ibidem, pp. 16-17.
Dacă pentru justificarea pretenţiilor asupra Dobrogei, propaganda bulgară nu putea
face abstracţie, totuşi, de recunoaşterea stabilirii târzie a bulgarilor – cum am văzut că o
recunosc C. Jireček şi L. Miletič –, în privinţa Macedoniei propaganda bulgară este mult mai
persuasivă, elementul naţional fiind manipulat fără limite; ca urmare, la începutul veacului al
XX-lea, rezultatele îi avantajează net pe vecinii de la sud de Dunăre – în percepţia Europei,
inclusiv a societăţii româneşti. Profesorul ieşean surprinde esenţa acestui proces, atunci când
scria: „(…) în acest mozaic de popoare cari alcătuesc, dimpreună cu turcii, provincia
semilunei Macedonia, nu existau, înainte de sfârşitul celui d-al XVIII veac sau şi mai bine de
începutul celui al XIX-lea, lupte pe tema naţionalităţilor; ci, toţi aceia, învăluiţi în marama
neguroasă a pravoslaviei greceşti, chiar dacă în casele lor vorbeau limba neamului din care se
trăgeau, în suflete însă nu aveau o conştiinţă clară, ba de cele mai multe ori nici n-aveau o
altă conştiinţă naţională de cât pe aceea că sunt greci. De la începutul veacului al XIX însă,
mai cu seamă subt imboldul general al ideilor de naţionalism stârnit încă de marea revoluţie
franceză şi de dânsa zvârlite în conştiinţele adormite ale neamurilor din Europa balcanică,
bulgarii încep cei dintâi a se trezi şi a-şi da seama de neamul slavonesc din care se trag
(subl.n.). De atunci ei, mai ales din Principat, prin îndemnurile unor bărbaţi de acţiune,
entuziasm şi condei, pornesc şi mai departe, în Macedonia, la slavii de acolo, mişcarea de
propagandă naţionlistă bulgară. Propagandiştii bulgari, dând aici de o populaţie a cărei
conştiinţă slavă era cu totul vagă şi confuză (subl.n.), când nu era de tot grecizată, printr-o
ISSN -1841-138X 80 © 2007 Ovidius University Press