„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
supuse unei exproprieri în interesul siguranţei Statului. Din peste opt sute de mii
de hectare cu cât se va mări suprafaţa României, Statul, fie prin Casa Rurală, fie
prin alt mijloc să răscumpere cel puţin jumătate, alcătuind proprietăţi de
douăzeci de hectare cari să se dea în schimbul pământurilor ce se vor părăsi
d’incoace de Dunăre, pământuri cari comasate vor putea servi la formarea
proprietăţilor mici de la 10-20 hectare”. Sunt, aceste opinii, printre primele –
dacă nu chiar primele 76 – ce se avansează de către responsabili oficiali români în
privinţa demarării, eficiente, a unei politici de întărire naţional-economică a Ţării
Noi – Dobrogea de Sud –, autorul lor avertizând asupra urmărilor nefaste, în
privinţa siguranţei teritoriale româneşti, în cazul unor atitudini ministeriale
obtuze, fără perspectiva apărării intereselor pe termen lung ale poporului şi
Statului Român: „Nu se mai poate repeta greşala cu veteranii 77 şi nici nu mai
putem primi răspunsul unui fost ministru de Finanţe căruia indicându-i în
Dobrogea veche câteva mii de hectare spre răscumpărare în plin masif (etnic –
n.n.) 78 bulgăresc, îmi răspunse că Statul n-avea bani. Ciudată concepţie a unui
ministru care refuză bani pentru o opera de românizare. Însăşi această digresie,
pe deplin dovedeşte câte idei ne sugerează lucrarea pe care nu e român care să
76 vezi I. Dobrogeanu, Statul nostru şi politica de întărire a românismului în Dobrogea de
Sud, în „România de la Mare”, III, nr. 3-4, 1994, pp. 19-29.
77 În notele sale zilnice, scrise în timpul Marelui Război, la 27 octombrie 1916, N. Iorga
consemna această critică la adresa modului în care s-au făcut împroprietăririle în judeţele
Constanţa şi Tulcea: „Dar învăţătura grozavă de azi (se referă la ocuparea Dobrogei de
armatele germano/bulgaro/turce – n.n.) va trebui să ne mai înveţe un lucru: să fim şi
colonizatori.
Până acum n-am prea fost. Am intrat în vechea Dobroge turcească fără un caracter
naţional răspicat. Am găsit-o prădată, cu populaţia împrăştiată, cu vechiul stăpân musulman
plecat în lume şi hotărât adesea să nu revie supt stăpânirea creştină. Condiţii mai bune pentru
naţionalizarea proprietăţii măcar nici nu se putea întâmpina.
Şi noi ce am făcut ? Dacă este azi o întinsă şi înfloritoare, o superioară proprietate
bulgărească, nouă ni se datoreşte în rândul întâiu. Am tolerat aşa de mult această viclenă
infiltraţie, cu scopuri evidente, încât am putea spune că am creat-o noi. Iar, fiindcă-i trebuiau
şi muncitori cu palmele şi vecini săraci, pe cari să-i crească mândria şi conştiinţa de
dominaţie, am introdus acolo, când şi cum, cum s-a întâmplat şi fără a le mai purta grija,
bieţi veterani obosiţi, desgustaţi de viaţă şi incapabili de muncă (subl.n.) – N. Iorga,
Războiul nostru în note zilnice. 1914-1918, Editura „Ramuri”, Craiova, f.a. /1921/, vol. II, p.
237. Comentând începutul politicii româneşti de împroprietărire în Dobrogea Nouă,
cunoscutul istoric bulgar P. Todorov sesizează şi el slaba implicare a Statului Român, ale
cărui autorităţi fac apel, de asemenea, la veteranii de la 1877-1878, la ţărani fără pământ şi
„transfugi (sic!) din Transilvania. Numărul lor este însă mic. Ei sunt lăsaţi fără credite sau alt
ajutor, iar picaţi într-o ţară ostilă lor preferă să se întoarcă” – П. Toдоров,
Етнодемографски процеси в Южна Добруджа (1913-1940 г.), în „Добруджа”, /I/, nr. 1,
1984, p. 18; vezi şi C.P. Rotaru, Reformele agrare din Dobrogea Veche (1878-1930). Teză
de doctorat, f.e., Iaşi, 1930, p. 70 şi urm.
78 vezi repartiţia lor în judeţele Constanţa şi Tulcea – St. Lascu, Repere ale prezenţei
bulgarilor în Dobrogea (1878-1916), în H. Dumitrescu (coord.), Omagiu istoricului Ioan
Scurtu (Muzeul Vrancei), Editura D.M. Press, Focşani, 2000, pp. 132-149.
ISSN -1841-138X 78 © 2007 Ovidius University Press