„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
Nu ne-o îngăduie, în sfârşit, dreptul pe care îl avem de a stăpâni
Dobrogea în linişte şi siguranţă. Şi în această ordine de idei nu este vorba de
«pomana Silistrei», cum se exprima tot d-l Iorga într-un articol din «Neamul
românesc» 65 , precum nu poate fi vorba de nici un fel de pomană din partea
bulgarilor.
Dobrogea nu este pentru noi o compensaţiune teritorială în schimbul
Basarabiei. Schimb cu pământ locuit de români n-am făcut şi nu vom face niciodată.
Basarabia ni s-a răpit iar Dobrogea am recucerit-o prin sângele pe care ai noştri l-au
vărsat în războiul independenţei (subl.n.). D-l Iorga ştie mai bine decât mine că avem
drepturi istorice asupra Dobrogei precum avem şi asupra Silistrei – cetatea
Dârstorului de altă dată. Şi dacă din acest ţinut Congresul din Berlin nu ne-a
acordat decât o parte, aceasta nu însemnează că dreptul nostru istoric asupra întregului, a
putut să fie alterat (subl.n.).
Numai împotrivirea dârză a contelui Şuvalof, unul din plenipotenţiarii
Rusiei la Congresul din Berlin, a făcut ca Silistra să nu fie a noastră. Atât
Waddington, plenipotenţiarul Angliei, cât şi Andrassy, plenipotenţiarul Austro-
Ungariei, şi Corti, plenipotenţiarul Italiei, au sprijinit cu tărie, în acest congres
dreptul României la Silistra atât din punct de vedere strategic cât şi din punct de
vedere naţional. Însuşi Şuvalof recunoaşte că «de la Rasova la Silistra, este o fâşie
de pământ unde populaţiunea română este îndestul de numeroasă».
Şi dacă este aşa… atunci mai poate fi vorba de pomana Silistrei? 66 .
Dar oare d-l Iorga nu ştie, iarăşi mai bine decât mine, că Dobrogea nu ne
poate fi pe deplin asigurată decât cu posesiunea Silistrei şi a poziţiunilor ei?
Spusa împăratului Nicolae că „Silistra este cheea Dobrogei” să fie un adevăr
pentru toată lumea, iar pentru noi, românii nu?
(subl.n.), şi eu aş fi cerut revisuirea lui din acest punct de vedere, care creiază o deosebire şi
de nume, între noi şi între dânşii” – N. Iorga, op. cit., p. 161.
65 vezi discursul în Adunarea Deputaţilor, din 17 mai 1913, când subiectul şedinţei secrete a
fost Despre anexarea Silistrei; N. Iorga contestă – şi el, cum vom releva mai departe, în
cuprinsul materialului de faţă – însemnătatea strategică a oraşului şi, în termeni comparativi
sarcastici la adresa aşa-zisului loc proeminent al problemei Silistra în cadrul preocupărilor
opinie publice şi politicii Statului Român, conchide: „Ei bine, nu e nevoie să fim diplomaţi
mari, să ştim tot ceia ce ştiţi d-voastră, ca să declarăm că este o bătaie de joc pentru noi să ni
se înfăţişeze lucrurile în felul acesta. E pur şi simplu ridicol să ni se spuie că pentru aceasta
(recte, pentru „luarea” Silistrei – n.n.) am trăit o jumătate de secol şi că acum putem încheia
era durerilor noastre prin înfigerea steagului românesc pe reduta de la Silistra” – Ibidem, p.
165.
66 Pentru un scurt excurs asupra „chestiunei Silistria”, pledând pentru atribuirea ei României,
vezi V.M. Kogălniceanu, O criză naţională. România şi conflictul balcanic, Tipografia
Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, 1913, pp. 17-30 (cap. Graniţa dobrogeană.
Posesiunea cetăţei Silistria), autorul concluzionând (p. 30): „Dacă nu vom obţine cetatea
Silistria pe căile paşnice, va trebui s’o luăm pe calea armelor. Cetatea Silistria –
hiperbolizează şi el – e pentru noi viitorul, e siguranţa naţională, şi pentru viitorul lor,
popoarele fac supremul sacrificiu”; vezi şi xxx Rectificarea graniţei bulgare, în „Idealul
armatei”, VI, nr. 16, 1 decembrie 1912, p. l.
ISSN -1841-138X 72 © 2007 Ovidius University Press