„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
neguvernamentale îşi exprimau public rolul pe care trebuia să-l joace ţara în
contextul geopolitic dat: „Din ceea ce spune d-l Iorga, o idee răsare dominantă:
prăbuşirea împărăţiei turceşti este un eveniment care nu ne atinge de loc sau ne
atinge atât de puţin în interesele noastre ca Stat şi ca rasă, încât e absurd să
riscăm, în numele acestor interese, bunele raporturi ce trebuie să existe între noi
şi popoarele balcanice.
Dacă într-adevăr d. Iorga are această convingere 63 , îndrăznesc să-i spun –
se înşeală adânc.
ţării, aptă de a apăra, când situaţia o va impune, interesele naţionale ale neamului: „Umblă
zvonuri de războiu şi mulţi cred că azi-mâine poate să pornim oştile. De fapt, ţara noastră se
pregăteşte, vremile fiind tulburi şi Cârmuirea fiind în gâlceavă cu bulgarii pentru hotarul
Dobrogii, care li se pare unora că ar fi primejdios aşa cum e astăzi (subl.n.). Sosesc puşti şi
tunuri, şi măsurile de cuviinţă se ieau. Cine ştie?, poate că mâine neamurile lumii se vor
prinde de grumazi pentru interesele lor cele mari şi va trebui ca şi noi că stăm de strajă cu
arma în mână pentru păstrarea acestui pământ şi pentru dreptăţile neamului.
Gata să fim pentru ceasul acesta! Dar şi cu arma cea din lăuntru, care e credinţa şi
hotărârea. Când se va da porunca – de va fi să se deie –, fiecare să-şi ştie locul şi să alerge la
dânsul.
Dar – scria, lucid, N. Iorga în ianuarie 1913 – până atunci să nu ne tulburăm.
Neamul nostru e aşezat, răbdător, cuminte şi tăcut. Aşa să ne dovedim şi astăzi. Fiindcă
zbuciumul cel mare înainte de faptă prinde mai ales pe aceia care se sperie de fapta însăşi.
Sătenii (articolul era inserat în „Neamul românesc pentru popor” – n.n.) români să
dea din umeri faţă de cei ce asurzesc strigând şi ameţesc frăsindu-se, şi cu stăpânirea firii să
aştepte ceasul” – apud N. Iorga, op. cit., p. 18.
63 Fireşte, marele istoric nu avea, câtuşi de puţin, „această convingere”, fruntaşul liberal de
Ialomiţa C. Banu (despre el – vezi St. Lascu, Activitatea organizaţiilor din Călăraşi ale
partidelor politice (până la Primul Război Mondial), în „Cultură şi civilizaţie la Dunărea de
Jos”, V-VI-VII, 1988-1989, pp. 240-241) conferind unei dezbateri de interes naţional
caracterul partizan, specific de partid, atât de aspru combătut de N. Iorga. Lămuritoare este,
în acest sens, intervenţia din Adunarea Deputaţilor în şedinţa secretă din 17 mai 1913, un
discurs antologic, în întregime citabil, privind atitudinea sa faţă de evenimentele din Balcani.
„Pentru multe persoane, în discuţia ce s-a deschis cu privire la situaţia nou creată dincolo de
Dunăre prin victoria aliaţilor, o hotărâre a fost grea. Vă rog să credeţi că hotărârea mea n-a
fost din cele mai uşoare. Atâta vreme am fost împiedicat să o spun, şi-mi pare bine din toată
inima că a venit momentul când, fără a face vre-un rău ţării şi negocierilor purtate în
numele ei, pot să vorbesc limpede şi deschis asupra întregului complex al chestiunilor pe
care le atinge conflictul din care a resultat sfărâmarea Împărăţiei Otomane (subl.n.). Poate
că mie mi-a fost mai greu şi mai dureros să tac decât altora, căci cine poate crede că un om a
cărui viaţă a fost întrebuinţată în cea mai mare şi mai bună parte – mai mult de douăzeci de
ani –, la cercetarea părţii celei mai însemnate, mai oneste şi mai glorioase din trecutul nostru
întreg, care s-a înfiorat, de atâtea ori, şi de fiorii luptelor de odinioară, de fâlfâitul steagurilor
biruitoare, de mulţămirea biruinţilor câştigate, ca un om care a trăit toată tinereţa şi bărbăţia
sa în mijlocul celor din alte vremuri, în urma cărora, a silinţelor şi izbândelor lor, s-a văzut,
pare că, observator modest, împrtăşindu-se, atunci, de tragedia sforţărilor şi de bucuria
trimfurilor lor, un astfel de om poate rămânea nesimţitor într-un moment când, din nou,
pretutindeni, răsuna, întâiu în întrunirile publice ale Ligii Culturale, apoi aici, în Parlament,
în Consilii ministeriale chiar, trâmbiţa care chema în numele ţării, în numele demnităţii
naţionale, a foloaselor ce se pot atinge printr-un nou războiu şi a gloriei pe care acest nou
ISSN -1841-138X 70 © 2007 Ovidius University Press