„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
O implicare eficientă a României în chestiunile reclamate de împărţirea
moştenirii europene a Imperiului Otoman, aflat în evidentă destrămare după
1908, se impune tot mai mult în conştiinţa opiniei publice româneşti. Dacă N.
Iorga a avut o atitudine rezervată, iniţial, faţă de extinderea teritorială sudică a
României 60 , iar pentru un cunoscut lider social-democrat „adevărul e acesta:
pentru a face din Bulgaria o ţară de transit al comerţului cu Bosforul şi Asia Mică, iar în timp
de resbel va servi României ca să îndeplinească rolul ei pacificator de sentinelă între
interesele pangermanismului şi panslavismului” – Ibidem, pp. 41-43.
Să reamintim, în context, că vizionarul inginer român – combativ patriot, cum
vedem – este şi autorul unui proiect al canalului fluvial între Cernavodă şi Constanţa,
aducând, în 1897, o serie de argumente de natură politico-economico, rolului pe care trebuia
să-l joace România în ideea întăririi rolului Dunării, contracarându-se, astfel, acţiunea Rusiei
şi a C.E.D., ambele în defavoarea intereselor româneşti; motivaţiile sale, de natură
geopolitică, sunt expuse în lucrarea Du rôle de la Roumanie dans le mouvement commercial
de l’Europe avec l’Asie, l’Afrique, et l’Australie, Imprimeria Populară, Bucarest, 1897 /56
pp./ (vezi şi St. Lascu, Mărturii documentare privind elaborarea unor proiecte ale Canalului
Dunăre-Marea Neagră, în „Revista de istorie”, Tomul 37, nr. 6, iunie 1984, pp. 541-542).
60 vezi, în acest sens, articolele publicate de N. Iorga în „Neamul românesc”, cuvântările sale
la întruniri publice şi în cadrul Adunării Deputaţilor, notele zilnice – toate circumscrise,
temporal, anului 1913 – în N. Iorga, Acţiunea militară a României. În Bulgaria cu ostaşii
noştri, Tipografia Societăţii „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1913, passim /254 pp./.
În calitate de istoric, de cărturar şi profesor devotat neamului său, spirit lucid, N.
Iorga respingea fundamentele manifestările cu iz politicianist ce încercau, în 1912, după
declanşarea conflictului balcanic, să exacerbeze interesul naţional al României în spaţiul suddunărean,
în condiţiile internaţionale puţin favorabile împlinirii acestui interes. „Pe vremea
aceia, în lumea mai modestă a celor ce nu guvernează şi nu vor fi chemaţi să guverneze, fiind
născuţi dn părinţi fără strălucire, neavând bani de împărţit şi nici-un caracter de sacrificat
pentru succes, era unul a cărui lipsă de patriotism (ce i-o incriminau adversarii – n.n.) era
evidentă – scrie, cu sarcasm, N. Iorga. El îşi dădea seama de lungile greşeli de negligenţă şi
totală necunoaştere, de trufie şi dispreţ, de o potrivă neîndreptăţire, pe care le făcuseră pe
rând politicianii noştri faţă de cei mai apropiaţi vecini, ca şi faţă de marile Puteri, în care se
sprijiniseră toate speranţele lor de viitor. El înţelegea că ne găsim înaintea unei situaţii fără
de speranţe şi avea curagiul să tragă conclusia, oricât de tristă, care se impunea. El era
positiv informat că, în acel moment când strada era invadată de nerăbdătorii unui războiu, a
cărui biruinţă d-intâiu, şi principală, trebuia să fie o schimbare de Guvern, cu toate
consecinţele ei, până la prefecţi şi administratori de plasă, noi nu puteam purta un războiu,
neavând nimic în adevăr gata, şi el nu credea că o pregătire militară pentru lupta cu trupe
oţelite şi bete de biruinţi mari se poate improvisa. El vedea bine ce urmări poate avea pentru
românii de pretutindeni un mare succes, dar şi o vădită neizbândă a României. Ca unul ce nu
e om de Stat – îşi continuă prezentarea propriei poziţii, prudente, N. Iorga –, el se revoltă, în
ideile sale de ordine, impuse de studiul vieţii popoarelor (subl.n.), la gândul că politica ţerii
ar putea să plece din cabinetele de la Capşa sau din conciliabulele de cluburi. Şi, în sfârşit, ca
unul care nu poate judeca o acţiune în afară de frumuseţea ei morală – sunt defecte de acestea
(scria el, maliţios! – n.n.) pe care nimic nu le poate îndrepta –, el nu se putea învoi cu o
reducere a rolului, aşa de mare şi de nobil, pe care, după toate drepturile şi amintirile ei, îl
poate juca România în Balcani – unde a fost timp de veacuri elementul de legătură şi de
conducere (subl.n.) –, la o pretenţie teritorială între turcii, tătarii şi bulgarii «Cadrilaterului»,
ISSN -1841-138X 68 © 2007 Ovidius University Press