„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
ortodox de Silistra să fie favorabil comunităţii româneşti de aici, dacă nu chiar el
însuşi să nu fi fost român: „Iată cum expun foştii elevi ai dascălului Costache,
venirea Mitropolitului Grigore: de ziua sa, Costache Petrescu a cerut să se cânte
româneşte nu la strana din stânga, ci la cea din dreapta. Popa, care era grec, căci
slujba se făcea la biserica grecească, s-a opus. Atunci dascălul Costache Petrescu
îşi ridică vocea şi spune: «Toţi românii, să părăsească chiar acum biserica şi cu
toţii să meargă la aceia bulgărească». Zis şi făcut. Zadarnice au fost stăruinţele
preotului grec, de a nu face aceasta Const. Petrescu. Din acest moment Const.
Petrescu nu a mai voit să aibă nici o relaţie cu streinii şi s-a străduit să aibă
patriarhie şi a reuşit să fie numit Grigorie ca mitropolit care făcea slujbă în româneşte
şi care de comun acord cu dascălul Costache Petrescu, trimitea elevi la şcoli în Bucureşti
(subl.n)”; primirea ce s-a făcut acestui mitropolit, „de către toţi românii din toate
satele de-a lungul Dunării eşindu-i înainte, la satul Aliman – a fost pusă la cale
de Costache Petrescu” 41 .
Recuperarea Dobrogei de Sud, în 1913, venea să pună capăt unei anomalii
politico-geografice, impusă – cum am văzut – prin Tratatul de la Berlin.
„Teritoriul alipit la România, în 1913, ca o completare a graniţei de Sud, nu
reprezintă o unitate cu caractere specifice. Efemerul său nume de Cadrilater,
întrebuinţat cu prilejul negocierilor diplomatice din vremea războaielor balcanice
n-ar fi existat niciodată dacă, la 1878, i s-ar fi atribuit Statului Român, de curând
independent, o Dobroge juridic limitată, fără acea absurdă frontieră în zigzag
care brăzda în chip arbitrar stepa dintre Mangalia şi Silistra.
Precum, geografic, aceleaşi fenomene de la gurile Dunărei până la Coasta
de Argint şi până la colinele Deliormanului tot astfel din punct de vedere istoric,
Cadrilaterul nu poate fi separat de restul Dobrogei. Jubileul de 25 de ani de la
întregirea acestei provincii transdanubiene dându-ne prilejul de a încerca o
privire asupra trecutului străvechiu al teritoriului anexat în 1913 – scria în 1938
arheologul Radu Vulpe –, trebue să recunoaştem, din capul locului, imposibilitatea
de a găsi, în tot acest trecut, un singur eveniment care să nu prezinte vreo
legătură cu faptele întâmplate în acelaş timp în cuprinsul actualelor judeţe
Constanţa şi Tulcea” 42 .
Păstrând o atitudine de binevoitoare neutralitate pe parcursul desfăşurării
primului război balcanic, ţara noastră pornea de la considerentul că „nu poate
uita că ea însăşi şi-a câştigat independenţa în lupta contra turcilor şi că, prin
urmare, dacă bulgarii, sârbii şi grecii, creştini ortodocşi ca şi noi, vor să lupte
pentru îmbunătăţirea soartei conaţionalilor lor de sub stăpânirea turcească,
România va păstra o strictă neutralitate, întrucât nu va fi vorba de schimbări teritoriale
41
S. Carp, Promovarea Culturii Româneşti în Dobrogea Nouă, Tipografia „Băncei
Durostor”, Silistra, 1926, p. 45; vezi şi sinteza Gh. Dumitraşcu, Din istoria învăţământului
românesc în Dobrogea până la 1878, în St. Lascu, C. Vitanos (coord.), op. cit., pp. 27-39.
42
R. Vulpe, Dobrogea meridională în antichitate, în „Analele Dobrogei”, XIX, vol. II, 1938,
p. 1.
ISSN -1841-138X 62 © 2007 Ovidius University Press