„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Stoica Lascu / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
român concluzionează: „Aceste observaţii cu caracter ştiinţific sunt concludente.
Pe la 1800 întreaga populaţie a Dobrogei Noi, afară de găgăuţi, greci şi de
românii de pe malurile Dunării, era formată din marea colonizare militară
turcească. Dobrogea Nouă era o provincie turcească care despărţea populaţia
creştină de coridorul Dobrogei nordice. În vremea războaielor ruso-turce din
veacul al XIX-lea începe venirea coloniştilor bulgari din Munţii Balcani şi din
Tracia, apoi, după crearea principatului bulgar independent de la 1878 (în fapt, era
doar autonom, independenţa dobândind-o în 1908 – n.n.), colonizarea bulgară se
înteţeşte sub auspiciile statului. Cum arată Miletič la 1903, întreaga populaţie
bulgară din Dobrogea Nouă era formată din colonişti recent aşezaţi acolo, iar la
această dată turcii erau totuşi în majoritate mai ales în parte vestică şi centrală” 33 .
Semnificativ pentru conturarea realităţilor etnodemografice în zona din
sudul Dunării, predominant locuită de băştinaşii români la jumătatea veacului al
XIX-ea, sunt amintirile învăţătorului bulgar Raici I. Blăscov, scrise la Bolgrad în
1868 şi publicate la Sofia, într-o revistă istorică, în 1901. Petre P. Panaitescu
inserează în sinteza sa fragminte din aceste „mărturii preţioase”, prin care
„situaţia precumpănitoare a românilor la Silistra 34 , Turtucaia şi în satele de la
Dunăre înainte de stăpânirea bulgară în Cadrilater” este atestată cu prisosinţă.
Fireşte, în relatările sale, învăţătorul bulgar deplânge dificultăţile ce trebuia să le
biruie scrisul şi limba bulgară într-o zonă veche românească: „Dar încă mai
cumplită şi mai primejdioasă era românizarea limbii bulgare în satele curat (sic!)
bulgăreşti din jurul Silistrei. În satele Popina, Aidemir, chiar şi la Calipetrovo
bulgarii vorbeau mai mult româneşte. Preoţii cântau liturghia pe româneşte (subl.n.). Am
constatat că aproape toţi ţăranii, chiar şi cei mai culţi, nu ştiau că există limba
Balancomission. Kaiserliche Akademie der Wissenchaften, Viena, 1903). Miletič stabileşte
pentru prima oară existenţa unui dialect bulgăresc răsăritean şi fixează caracteristicile sale
fonetice. Ceea ce este interesant pentru problema ce urmărim, a vechimii populaţiei în
Dobrogea Nouă, este faptul că lingvistul bulgar a făcut o distincţie între populaţia veche
bulgară şi cea de colonizare. I-a fost uşor, pe temeiul cercetărilor dialectale, să distingă de
unde au venit coloniile bulgare în Dobrogea Nouă, să arate că, în privinţa limbii, aceşti
bulgari sunt legaţi de populaţiile care vorbesc dialectele din Balcani şi chiar din sudul
Balcanilor, oameni veniţi recent în satele lor din regiuni în care se vorbea un anume dialect.
În această privinţă Miletič este foarte categoric – concluzionează istoricul român:
«Este însă un fapt că, în afară de găgăuţi şi de puţinele colonii greceşti, întreaga populaţie
creştină din cercurile Varna, Balcic, Dobrici (Bazargic) şi în mare parte din Novi-Pazar,
Provadija, Curt-Bunar şi Silistra, ca şi în toată Dobrogea, se dovedeşte a fi recent colonizată,
adică cu aşezările ei acolo nu mai vechi de 100 de ani, în cele mai rare cazuri ca la 150 de
ani»” – apud P.P. Panaitescu, op. cit., pp. 25-26.
33 Ibidem, pp. 27-28.
34 În 1850, când trece şi pe la Silistra, Ion Ionescu de la Brad constată că „dascălul este psalt
la biserică, unde la o strană se cântă româneşte şi unde vlădica şi popi greci şi bulgari
amestecă în slujbă limba românească” – apud V. Slăvescu, Corespondenţa între Ion Ionescu
de la Brad şi Ion Ghica. 1846-1874. Publicată de... (Academia Română. Studii şi Cercetări
LXVI), Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1943, p.
76.
ISSN -1841-138X 59 © 2007 Ovidius University Press