„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Stoica Lascu / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
nostru s-a întins departe spre Miază-zi şi spre Mare, chiar în locurile ce le-am
luat acum în stăpânire. Putem să zicem bazaţi şi pe documente istorice, că acum
am intrat în vechile noastre teritorii luate de turci de la români. Carpaţii orientali şi
sudici, Dunărea de jos şi coasta de apus a Mărei, trebuie să rămâie Ţară Românească” 28 .
Acestei prime sinteze istorico-geografice asupra Dobrogei de Sud,
apărută în 1913, i se vor adăuga, mai apoi, alte numeroase lucrări 29 , opinia
ştiinţifică românească fiind sintetizată de către profesorul Petre P. Panaitescu
într-o lucrare (apărută în fatidicul an 1940) axată pe relevarea evoluţiei
raporturilor etnodemografice în zonă: „Deşi anumite lucrări de propagandă
(scrise de autori bulgari sau filobulgari – n.n.) au căutat să răstălmăcească lucrurile,
faptele incontestabile în privinţa Dobrogei Noi sunt acestea: Populaţia Dobrogei
este formată din turci, români şi bulgari, plus un număr oarecare de găgăuţi,
tătari şi greci. Niciuna din aceste populaţii nu are singură majoritatea, dar turcii
cu românii formează împreună o majoritate absolută, bulgarii rămânând în
minoritate.
Bulgarii din Dobrogea Nouă nu sunt autohtoni în această regiune, ci dimpotrivă
sunt rezultatul unei colonizări foarte recente şi cu caracter artificial (subl.n.) Primele slabe
colonizări au venit aici de pe urma războaielor ruso-turce de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea, dar abia după 1878, adică în
timpul scurt, de 35 de ani, cât au stăpânit bulgarii Cadrilaterul (subl.n.), s-au aşezat cea
mai mare parte din coloniştii bulgari în satele odinioară turceşti. Atunci în
oraşele de la Dunăre a început şi o mişcare de desnaţionalizare 30 a românilor
favorizată de statul bulgar.
28 Gh. Murgoci, Ţara Nouă. Dobrogea sudică şi Deliormanul. Scurtă descriere geografică
complectă cu o schiţă şi numeroase fotografii de Voinescu şi Murgoci, «Minerva». Institut de
Arte Grafice şi Editură, Bucureşti, 1913, pp. 5-9.
29 vezi menţionarea lor în St. Lascu, Din istoria Dobrogei de Sud în cadrul Românei întregite
(1913-1940), în „Revista istorică”, Serie nouă, tom VI, nr. 11-12, 1995, pp. 957-975.
30 În timpul campaniei din Bulgaria, ofiţerii noştri au venit în contact cu această realitate,
opinia publică românească fiind încunoştinţată în acest sens: „Pe teritoriul ocupat se află
mulţi români. Cea mai mare parte dintre ei însă, din cauza impilărilor bulgăreşti, şi-au
schimbat numele, aşa că e foarte greu să descoperi un român sub un nume cu of în coadă. În
Silistra, ofiţerul care ne-a dat aceste amănunte, a găzduit la un proprietar român, om foarte de
treabă, care de nevoe, şi-a pocit numele, punându-şi un of în coadă. Românul are trei fete,
educate în şcolile superioare din Bulgaria. Una din domnişoare povestea ofiţerului român cât
a avut de suferit, mai ales în ultimul timp, auzind, la adresa românilor, atâtea expresii
jignitoare şi ocări deşănţate. Atât poporul, cât şi pătrura intelectuală bulgară nutresc o ură
adâncă – de altfel, prin nimic justificată – contra românilor. Într’un sat – se continuă
edificatoarea mărturie –, ofiţerul a făcut cunoştinţa unui bătrân, român din Basarabia, care a
făcut campania din 1877 servind în armata rusească.
- Nevoia m’a împins, spunea bătrânul, să locuesc aci de 35 de ani. Ce să fac?…
Acum, dacă aţi venit voi, sunt iarăşi român…
La masă, un soldat a cântat Steluţa. Bătrânul a început să plângă…” – Rep., Ce
povesteşte un ofiţer. Pe pământ străin. -Cum au fost primite trupele. -Turcii şi bulgarii. -
ISSN -1841-138X 57 © 2007 Ovidius University Press