„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Mariana Cojoc / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
sau chestiuni ilustrative, fără să spună prezentând exact cu – mi-a plăcut
extraordinar cum a spus domnul profesor Barbu – ambiguitate esenţială. Şi, întradevăr,
cu asta închei acum, domnul profesor Barbu cred că a fost un model
prin acest limbaj foarte precis pe care l-a impus, şi aici trec şi de domnul
profesor Scurtu, prezenţa, lipsa unor specialişti aici. Şi faptul acesta, această lipsă
de specialişti, prin care înţeleg istorici, care au şi o pregătire în domeniul
ştiinţelor umane, care să înţeleagă conceptele, să le poată vehicula, este prezentă,
din păcate foarte des în această disciplină, mai ales în istoria contemporană, în
care fiecare se crede specialist. Într-adevăr, au fost trase foarte multe documente.
Şi de la C.N.S.A.S. s-au copiat foarte multe documente, ele nu se regăsesc.
Foarte multe lucruri vechi, foarte multe opere din anii '80.
Prin urmare, ce ar fi de spus aici, o să mă refer doar la cazul meu şi al
colegului, o să-l las pe colegul meu să spună câteva lucruri referitoare la biserică.
Noi suntem citaţi copios în acest raport, noi fiind prezentaţi ca având o poziţie
oficială a Bisericii Ortodoxe, dată fiind opera noastră. Este, într-un fel, o
atitudine pe care nu cred că a făcut-o vreodată. Eu, prin cartea mea pe care am
scris-o, am primit felicitări deopotrivă din partea Patriarhului, dar şi din partea
măicuţelor de la Vladimireşti, adică tocmai partea care este încriminată aici, în
această parte, şi nu o consider deloc, ca un istoric, oficială. Este o tendinţă, din
păcate, şi o boală a istoricilor, de a-şi crea secte, de a-şi crea grupuleţe, de a-şi
crea împărţiri, de a-i prezenta pe ceilalţi din afara raportului ca fiind neobiectivi,
lipsiţi de obiectivitate, ei fiind singuri, cei mai obiectivi. Astfel se explică de ce
foarte multe pasaje sunt, de fapt, teoria chibritului, pentru că aşa cum au spus
foarte mulţi, sunt lucruri care erau foarte cunoscute şi pe care unii le repetă (e o
bibliografie care este deja foarte bine cunoscută), le iau şi le reîntemeiază ca şi
cum ai ar fi printre adevăraţii întemeietori, care pun acolo nişte lucruri la
îndemână.
Lucrul acesta, această ură, a generat şi reţinerile faţă de discutarea
raportului, cum a spus foarte bine domnul profesor Barbu. Este poate prima
dată când se discută acest raport. De ce tocmai la Constanţa? De ce la Bucureşti
nimeni n-a făcut aşa ceva? Tocmai pentru că s-a introdus această idee că este o
greşeală, nu este corect din punct de vedere politic. Aceştia, de acolo, au avut
dreptate. Orice încercare de a pune în discuţie raportul este fie un atentat la
adresa condamnării comunismului, trebuie să facem diferenţă clară între
condamnarea comunismului şi valoarea de adevăr a raportului, sau este pur şi
simplu invidie profesională, pentru faptul că oamenii, noi cei de aici, nu am fost
membri în această comisie! Or, lucrul acesta mie nu mi se pare deloc bun, noi
trebuie să-l depăşim, să avem curajul să criticăm!
Mulţumesc, şi-l las pe colegul meu să se refere la partea despre biserică
din raport!
Adrian Petcu:
ISSN -1841-138X 157 © 2007 Ovidius University Press