„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Istoria – instrument de înţelegere a prezentului...
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
de bine, sunt acolo prezente, pentru ca, ajungând acolo unde trebuia să ajung, la
Universitatea Pedagogică din Poltava, să văd mare, pus pe perete, basorelieful lui
Makarenko, care ştim foarte bine ce faimă funestă are! Lăsând la o parte că
bustul lui Lenin tronează în continuare peste tot în Poltava! Şi am rămas foarte
surprins de acest amestec, de acest melanj de prezenţă imperialistă rusă,
naţionalism ucrainean şi comunism. Şi ei au rămas, tocmai, foarte surprinşi de
surprinderea mea. Ceea ce am început să consider a fi o schizofrenie, pentru ei,
ori un altfel de management al memoriei. Ceea ce mă face să constat, cum am
spus şi aici, mă leg de ce a spus colegul Anghel, foarte bine, în Sud-Estul
Europei acest management al memoriei din perioada comunistă s-a produs în
mod diferit.
Uitaţi! Ei de exemplu, şi am început să găsesc o explicaţie în cazul
ucrainean, ei ştiu să scoată din fiecare perioadă istorică ceea ce îi avantajează pe
ei, ca naţiune. Comunismul le-a creat statul acesta mare, cazacii le-au construit
identitatea naţională, ruşii le-au dat dimensiunea imperială. Ei le folosesc pe
toate, fără să vadă nicio contradicţie una în cealaltă. Aş contrazice un pic pe
colegul Anghel, când s-a spus că mai întâi a fost raportul, la noi, şi apoi decizia
politică. Uitaţi, totuşi, că din '90 încoace, noi am avut o mulţime de fapte care au
contrazis şi au repus în drepturi ceea ce era înainte de '48, de exemplu restituirea
proprietăţilor care, să ne ierte Dumnezeu, la noi în România s-a produs mai
abitir şi mai rău decât în celelalte ţări. În Ungaria, de exemplu, sau în Cehia,
restituirea proprietăţilor are o dimensiune mult mai redusă decât este la noi,
practic aici s-a restituit aproape tot. Apoi o mulţime de alte lucruri, care tot prin
decizie politică, s-au făcut. Ce a rămas la noi, de fapt, până la urmă? A rămas
ceea ce Constantin Ticu Dumitrescu a încercat să facă prin C.N.S.A.S.
Şi, aici, ajung la a doua instituţie la care lucrez, şi anume, aceea de
restabilire a adevărului, cine a fost victimă, cine a fost torţionar, sub această
categorie. Din păcate, nu o să stau să comentez activitatea C.N.S.A.S.-ului. Şi
acolo se discută, este o decizie liberă, o decizie politică. Am să mă refer în
continuare doar la un alt aspect, sar de la una la alta, ca să ascultăm foarte multe
opinii este greu de sintetizat, şi anume: un distins istoric român, n-o să-i dau
numele, care a participat la campania din Est, l-am adus o dată la Galaţi. Şi un
student l-a întrebat: Domnule profesor, ce ştiţi dumneavoastră despre genocidul împotriva
evreilor din Transnistria? Şi el a răspuns foarte bine: N-am văzut nimic, pentru că tot
timpul războiului am văzut iarba, pentru că mă deplasam târâş la nivelul ierbii. Deci, iată,
cum în istorie, aici iată, într-adevăr au discutat toţi distinşii mei antevorbitori,
sunt nivele de percepţie!
Or, problema acestui raport este că a încercat să acopere toate nivelurile
perceptive posibile. A încercat să vorbească şi de cotidian, a încercat să
vorbească şi de ecologie, a încercat să vorbească de foarte multe lucruri şi,
practic, mesajul esenţial s-a pierdut printre aceste multiple pretenţii de a percepe
nişte lucruri. De asta, de foarte multe ori, s-a ajuns, ca în anumite pasaje, să fie
doar operă gazetărească, să fie anumite elemente care sunt mai mult de decor
ISSN -1841-138X 156 © 2007 Ovidius University Press