„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Mariana Cojoc / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
trebui să vorbim şi să nu le uităm. Nu din ură. Pe nici un fost deţinut politic nu
l-aţi auzit vreodată să ceară răzbunare. Noi nu am cerut şi nu vom cere
răzbunare. Am sperat în dreptate. Singurul lucru în care am sperat – că se va
face dreptate. Mulţumesc!
Prof.univ.dr. Marian Cojoc:
Mulţumim, domnule Paul Andreescu! Domnule profesor Hlihor, înţeleg
că vreţi să spuneţi ceva. Vă rog să daţi microfonul.
Prof.univ.dr. Constantin Hlihor:
Da, îmi cer iertare că doresc să intervin, dar am pus câteva întrebări şi aş
dori să-mi spun, totuşi, părerea. Care este rolul istoricului în societate? Eu nu
cred, şi aici avem tineri studenţi, că rolul istoricului este unul angajat politic.
Dacă transmitem un asemenea mesaj, cred că facem o gravă eroare în formarea
tinerilor istorici. Cred că rolul omului din ştiinţe politice este să ofere aparat
conceptual pentru expertiza politică şi, cred că, domnilor, Preşedinţia a făcut un
lucru corect aparent, a cerut expertiză pentru un document politic, dar nu cred
că trebuia să facă publică expertiza. Ci trebuia să-şi asume expertiza şi să facă, în
baza acelei expertize, o declaraţie politică sau cum s-ar fi numit. Prin urmare,
dând pe piaţa publică expertiza, ca un document politic, s-a creat o gravă
confuzie, cel puţin din punctul meu de vedere, între ceea ce trebuie să-şi asume
istoricul, ca menire şi rol în societate şi ceea ce trebuie să facă omul politic în
societate.
Sigur că istoricul şi istoria au dimensiune educativă, prin şcoală, prin
formare ca cetăţean. Dar dacă transmitem asemenea mesaje, confuze în opinia
mea, nu facem decât să reluăm un segment din formarea şi educaţia cetăţenilor
dinainte de 1989, când eram de vârsta celor care sunt în sală acum, când
legionarismul era un „bau-bau”, nimeni nu spunea ce este legionarismul, cum
funcţiona, care era filosofia, care era baza lui teoretică, dar ni se spunea că este
un „bau-bau”, că stă la colţ de stradă şi ia căciuliţa omului bun şi trebuie
condamnat cu mânie proletară. Constat acum, cu tristeţe, şi-mi cer scuze pentru
comparaţie, că la colţ de stradă este un „bau-bau”, iar căciuliţa nu mai este de
culoare verde, ci e roşie. Nu cred că rezolvăm problema.
Domnul profesor Barbu a atras atenţia de la început, şi domnia sa a
insistat, şi cred că are perfectă dreptate, şcoala trebuie să ofere elemente de
expertiză, dacă ne referim la planul ştiinţific al cercetării unei societăţi, şi pentru
dimensiunea morală şi pentru dimensiunea juridică şi pentru dimensiunea
politică şcoala poate să-şi asume un rol, un proiect de ideal în educaţie, dar nu
cred că este rolul şcolii de a condamna şi a interveni în jocul politic într-o
societate. Pentru că într-o societate democratică există viziuni politice, există
doctrine politice care nu pot fi condamnate. Este libertatea individului de a alege
să creadă în orice. Şi, dacă transmitem acest mesaj, înseamnă că ne întoarcem la
ISSN -1841-138X 151 © 2007 Ovidius University Press