„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Mariana Cojoc / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
Paul Andreescu:
Nu aveam de gând să intervin la capitolul despre care vorbim acum. Eu
mă pregătisem pentru punctul de represiune, unde ziceam că pot să vin chiar cu
elemente noi. Şi, dacă o să îmi fie permis, o să intervin şi o să aduc chiar
elemente noi. Dar am fost surprins de colegii istorici, e bine că aţi făcut
precizarea, nu sunt istoric, care au început prin a denumi raportul un eşec. A
fost prima precizare făcută. Eu îmi permit să spun punctul de vedere al celor
care au trecut prin gulagurile româneşti, mai am aici doi colegi. Eu fac parte din
generaţia tânără, dacă se poate numi aşa, dintre cei arestaţi în 1956, legat cumva
de evenimentele din Ungaria. Sigur că au existat şi există numeroase scrieri care
vorbesc cu lux de amănunte despre toate ororile petrecute de la instalarea
sistemului comunist, de fapt, de la primele şine ale tancurilor ruseşti intrate pe
pământul românesc. Pentru că, ar trebui să începem probabil cu cei 100.000, aşa
cum spune istoria, de soldaţi şi civili pe care ruşii ni i-au luat prizonieri şi pe care
ni i-au înapoiat cândva, o parte dintre ei, deşi eram în armistiţiu, noi nu mai eram
în război. Ar trebui să continuăm cu ’45 cu ’46, cu ’47, cu ’48 când începe, de
fapt, adevărata represiune în ţara românească. Asemenea scrieri sunt, dar ele nu
au fost adunate. Istoricii nu le-au adunat. Fiecare a scris în parte. Era nevoie însă
de un document. Eu am făcut parte din delegaţia care, în martie 2005, a fost la
Preşedintele Băsescu şi a cerut explicit, printre altele, condamnarea
comunismului. Ştiţi cu toţii care a fost răspunsul. Şi noi am fost nemulţumiţi. Şi
a trebuit să mai treacă încă destul timp, un an de zile, până când s-a găsit o
soluţie. Noi nu am avut pretenţia şi nici nu o vom avea niciodată ca raportul
Tismăneanu să cuprindă totalitatea ororilor şi să fie o lucrare academică căreia
nimeni să nu îi găsească niciun reproş. Ororile şi evenimentele din timpul
comunismului au fost mult prea multe şi desfăşurate pe o perioadă mult prea
lungă. Holocaustul s-a desfăşurat pe perioada a câţiva ani ai războiului.
Holocaustul roşu s-a desfăşurat pe perioada, în ţara românească, a 45 de ani şi
dimensiunile au fost mult mai mari. A apărut un document, care, departe de noi
de a fi numit un eşec. El a fost un document pe baza căruia, pentru prima dată
în ţara asta, comunismul a fost catalogat aşa cum trebuia: sistem criminal şi
ilegitim. Criminal pentru că de la instalare până la înlăturare s-a bazat pe crimă şi
ilegitim pentru că a fost adus în ţara românească, şi nu produsul românilor.
S-a vorbit de încercări. Încercările lui Babiuc. Au fost încercări, declaraţii.
Şi s-a spus că actul, declaraţia preşedintelui în camerele reunite, şi acolo am avut
prilejul să fiu prezent ca invitat, nu este un act oficial de fapt, ci o simplă
declaraţie. Eu ştiu că prin declararea lui, a devenit act oficial. Mai mult, mai ştim
că toate demersurile făcute de unele partide, în special de P.R.M., cu concursul
P.S.D.-ului, de a-l determina pe preşedinte să nu poată să îşi ţină declaraţia, au
avut tocmai acest scop: declaraţia preşedintelui să nu devină un act oficial. Nu
scăpăm, din păcate, de tendinţa de globalizare. Totdeauna când încercăm să
ISSN -1841-138X 139 © 2007 Ovidius University Press