„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Mariana Cojoc / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
avem o carieră în ştiinţele sociale, am fost în situaţia de a coordona volume şi
ştim că trebuie să citeşti fiecare contribuţie, s-o dai de două, trei ori fiecăruia
dintre autori, spunându-i că între prima şi a şaptea contribuţie există
neconcordanţe, faci reuniuni cu toţi autorii, clarifici instrumentele conceptuale,
cele mai bune referinţe bibliografice, pe care toată lumea ar trebui să le
folosească, este o muncă a editorului de volum colectiv care ne este cunoscută.
S-ar părea că această muncă pe care ar trebui s-o regăsim aici nu a fost făcută. Şi
sunt două dovezi aici.
Prima este cea a faptului că s-au strecurat în text afirmaţii făcute de
persoane care, în mod evident, nu au înţeles regimul comunist. Şi o să vă dau un
singur exemplu din concluzii. Ni se spune acolo că perioada ceauşistă, deci
perioada anilor ’80 cu precădere, în ciuda referinţelor pe care Ceauşescu le făcea
în discursurile sale, la întăriri ale legalităţii socialiste, nu a fost o perioadă de
întărire a statului de drept, dimpotrivă, şi în anii ’80 s-au perpetuat faptele
represive. Oricine ştie regimul comunist ca cercetător, imediat va observa că
această frază cheie, „întărirea legalităţii socialiste”, era un apel la întărirea
represiunii. Deci, cel care a scris paginile respective nu avea o bună cunoaştere a
surselor primare şi secundare legate de epoca ce s-a încheiat în 1989. Persoana
respectivă ar fi trebuit, probabil, exclusă din volum sau cel puţin paginile
respective excluse din program.
Pe de altă parte, şi mai grav încă, şi cu asta voi încheia, ceea ce îi lipseşte
volumului este rigoarea conceptuală. Există o alegere fundamentală care s-a
făcut în momentul numirii comisiei şi, care, cred, că nu a fost comentată deloc,
dacă greşesc vă rog să mă corectaţi, şi anume alegerea diferitelor tipuri de
„limbă” care ar fi putut fi folosite în calificarea regimului. În ceea ce mă priveşte,
prefer să mă gândesc la regimurile comuniste, recurgând la instrumentul analitic,
pe care conceptul de „totalitarism” mi-l oferă. Profesorul Tismăneanu, şi pe cale
de consecinţă toţi participanţii la volum, au ales conceptul de „dictatură”.
Alegerea nu este inocentă, nu e o simplă alegere de vocabular, este o alegere de
gândire, este o alegere politică. Regimul totalitar trebuie înţeles foarte simplu, vă
spun lucruri foarte cunoscute, în componenta lui represivă, fireşte, dar şi în
componenta lui de integrare. Regimul totalitar este un regim care mobilizează,
care integrează, care reprimă, dar în care se fac cariere, în care oamenii participă
la autogestiunea sistemului într-un mod care a fost, fără îndoială, studiat şi a dat
naştere unei literaturi ştiinţifice extrem de bogate şi de rafinate. Când vorbeşti
despre dictatură, ai imaginea unui regim de tip clasic, tradiţional, în care ai o
societate de supuşi care, în general, nu au niciun cuvânt de spus şi o elită, o clică,
folosesc termenul de clică în sens descriptiv, în sensul din teoria elitelor, care
conduce cu ajutorul unui aparat poliţienesc. Odată epurată clica, tiraniile din
Grecia antică, societatea îşi regăseşte sănătatea, funcţionarea democratică.
Definind comunismul ca dictatură, exonerezi societatea de orice fel de
răspundere. Definindu-l ca totalitarism, trebuie să ai o privire mai fină, mai
nuanţată în atribuirea responsabilităţilor. Ele sunt, ne-a fost spus din 1945,
ISSN -1841-138X 131 © 2007 Ovidius University Press