CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
prin intermediul căruia clasele guvernante vor încerca să diminueze sau chiar
să exproprieze mulŃimile guvernate de instrumentele, tehnicile de luptă pe
care le-ar putea folosi împotriva lor. În acest fel, statul devine instrumentul
politic principal, central care facilitează celor ce au cucerit puterea să utilizeze
celelalte instrumente politice, care va mijloci crearea sau menŃinerea ordinii
socioeconomice corespunzătoare voinŃei guvernanŃilor.
Clasele sociale care au cucerit puterea în stat, având acces la
celelalte instrumente politice, vor concentra în propriile mâini puterea politică
şi vor deveni purtătoarele certitudinii realizării strategiei în anumite limite
istorice. Exercitarea puterii mijloceşte, facilitează atingerea obiectivelor tactice
şi, în mod gradual, şi a celor strategice.
Dar, definiŃia statului ca instrument de dominare, supunere, de creare
a unei discipline sociale este valabilă pentru tipurile de state totalitare
(despotice - sclavagiste, feudale, fasciste, de dictatură a proletariatului etc.).
S-a putut constata faptul că oricare dintre organele statului pot deveni
instrumente distincte ale unei politici istoriceşte determinate. Întotdeauna,
indiferent de gradul separării sau "confuziei" puterilor, al profunzimii
centralismului sau democraŃiei, folosirea legislativului (a parlamentului),
administrativului sau judiciarului se subordonează şi se încadrează funcŃiei
instrumentale a statului ca întreg, ca organism unitar, ca „instituŃie a
instituŃiilor”. O distribuŃie trihotomnică a organelor şi funcŃiilor statale pe
ansamblul claselor dominante ar veni în contradicŃie cu voinŃa acestora de a-
şi conserva şi întări dominaŃia, rolul conducător în societate. De aceea, teoria
separării totale a puterilor în stat nu consună cu viaŃa reală a statului. În
istoria şi dezvoltarea statelor s-a format, de fapt, o diviziune în exercitarea
puterii, o specializare în legiferare, administrare, apărare, protecŃia
cetăŃeanului, judecare, controlul respectării legalităŃii şi constituŃionalităŃii etc.
care presupun obligatoriu cooperarea. La fel de nefundamentată este şi teoria
"confuziei" puterilor în favoarea unui organ central sau a elitei guvernante.
EvoluŃia istorică a statului şi dreptului scoate în evidenŃă în mod
pregnant faptul că statul a jucat nu numai un rol de instrument politic
fundamental, ci şi de agent, de forŃă în luarea iniŃiativelor, de decizie,
organizare, control în practica politică. Statul a fost şi va continua să fie un
agent politic cu acŃiuni proprii ale căror intensitate şi varietate au fost
dependente de gradul de autonomizare a acestuia în raport cu societatea.
Statul funcŃionează ca agent politic în funcŃie de tipul de regim, în măsura în
care personalităŃile care-l alcătuiesc se manifestă activ şi creator la scară
istorică. Cu alte cuvinte, statul este un agent politic prin personalităŃile sale
care fac parte din aparat, prin membrii activi, creatori în politică. DiferiŃi
politologi au încercat să surprindă gradul în care statul se manifestă ca agent
politic recurgând la diferite expresii: statul - maşină, statul - partid, statul -
administrator, statul - dezvoltare, statul - savant, statul de drept, statul -
ecologic etc.
Odată cu progresul istoric al societăŃii, cu dezvoltarea culturii politico -
juridice a crescut rolul statului ca agent politic, dar acest aspect al vieŃii de
stat, în general, se subordonează rolului instrumental. Statul, înainte de a fi un
88