CUPRINS

METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN POLITOLOGIE
3. Programul cercetării în politologie
Cercetarea ştiinŃifică a fenomenului politic este un proces complex,
multifazic, sistematic, subordonat unor finalităŃi precise, care are
componentele (etapele) unui program. Nucleul programului este strategia de
cercetare, care este dependentă de obiectul cercetării (aparŃinător fie
cunoaşterii empirice, fie celei teoretice sau aparŃinător universului micropolitic
sau macropolitic). Strategia de cercetare în politologie are câteva momente
corelate funcŃional, care sunt următoarele:
a) Identificarea problemei de cercetat pentru care nu există încă o
soluŃie teoretică şi/sau practică. Această problemă poate să apară în viaŃa
agenŃilor politici, în planul teoriei politice, la nivelul abordărilor doctrinare etc.
Conturarea clară a problemei va conduce cercetătorul la formularea temei
de cercetare. Din start, tema va fi motivantă pentru eforturile de cercetare fie
personală, fie în echipă mono sau multidisciplinară.
b) Efectuarea unei documentări preliminare în vederea cunoaşterii
a tot ce s-a realizat în plan cognitiv şi aplicativ corelativ temei respective, cu
intenŃia cercetătorului de a acumula clarificări în legătură cu datele problemei
şi cu conexiunile dintre ele.
c) Cu cât volumul de informaŃii şi de conexiuni teoretice-aplicative
acumulate de cercetător va creşte, cu atât mintea sa iscoditoare îl va conduce
spre conceperea unor alternative divergente, ramificaŃii ale explorărilor ce vor
putea înfiripa o ipoteză ştiinŃifică, adică o presupunere sau o “rezolvare”
vagă, încă neprobată de fapte, de demonstraŃii logice. De multe ori, ipoteza
de lucru reprezintă o opŃiune pentru o posibilitate de rezolvare a problemei
cercetate din mai multe posibile; ea poate reconstitui, anticipa cauzele şi
consecinŃele unui proces sau eveniment politic care ar putea conduce la
descoperirea unor noi posibilităŃi de optimizare a acŃiunii politice.
Activitatea de cercetare ştiinŃifică a pus în evidenŃă nivele diferite de
realism în planul elaborării ipotezelor de cercetare: de la cele fanteziste, puŃin
implantate în situaŃia concretă, la ipoteze de lucru temeinic elaborate şi
ancorate în contextul situaŃional politic, căruia se doreşte a-i fi aduse
ameliorări. Desigur, o ipoteză de lucru bine elaborată va oferi o anumită
certitudine, va grăbi reuşita investigaŃiilor, va favoriza alegerea metodelor,
tehnicilor, procedeelor de cercetare cele mai potrivite şi mai lucrative. Cu cât
gradul de realism al unei ipoteze de lucru va fi mai mare, cu atât riscurile de a
fi infirmată de evoluŃia investigaŃiilor vor fi mai mici.
d) Organizarea cercetării este etapa următoare firească, prin care se
asigură constituirea echipei de cercetare, stabilirea rolurilor, alegerea locului
în care se va desfăşura cercetarea (a localităŃii sau zonei, a sociogrupului
politic etc.), determinarea eşantionului astfel încât acesta să fie reprezentativ,
stabilirea grupului experimental şi a grupului martor, asigurarea tehnicomaterială
a cercetării (aparatură, materiale, bani etc.), contactarea factorilor
care vor colabora pentru a se putea derula activitatea de cercetare
59