CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
f) Metoda istorică de studiere a faptelor politice presupune investigarea
apariŃiei şi evoluŃiei în timp, urmată de desprinderea principalelor momente şi
etape în dezvoltarea istorică a faptului studiat. De regulă, se presupune că un
cercetător cunoaşte tot ceea ce a fost elaborat în legătură cu tema (faptul sau
procesul politic) pe care o studiază. Aceasta ar constitui o premisă obligatorie
pentru producerea noului, pentru activitatea de creaŃie ştiinŃifică.
Etapele obişnuite ale unei cercetări istorice a unui eveniment sau
proces politic concret sunt: culegerea unui număr cât mai mare de date
referitoare la subiectul în cauză (se recurge, în acest sens, la documente de
arhivă, inscripŃii, publicaŃii, mijloace utilizate de agenŃii politici, programe
politice, monumente etc.); analiza critică a surselor, prin verificarea
autenticităŃii, a originii şi a modificărilor lor eventuale, desprinzându-se
semnificaŃia exactă a documentelor; formularea concluziilor care au premise
suficiente, urmând a fi materializate într-un raport de cercetare.
Metoda istorică vine să completeze necesarmente metodele
observaŃiei şi experimentală în politologie. CunoştinŃele referitoare la trecut,
pe lângă valoarea lor informativă şi culturală, au importanŃă şi pentru
aprofundarea cunoaşterii stării prezente, a perspectivelor faptului sau
instituŃiei politice studiate; totodată, ne va ajuta în identificarea problemelor
practice apărute în viaŃa politică, în organizarea mai bună a cercetărilor
asupra problemelor prezentului şi tendinŃelor de evoluŃie în viitor. În orice caz,
cunoaşterea temeinică a istoriei vieŃii politice, a istoriei doctrinelor politice, a
evoluŃiei culturii politice în sens larg reprezintă condiŃia sine qua non a
demersurilor ştiinŃifice care vizează atât prezentul politic cât şi perspectivele
dezvoltării vieŃii politice.
g) Metoda analizei comparative constă în stabilirea asemănărilor şi
deosebirilor dintre unităŃile politice (agenŃi politici, regimuri politice, culturi
politice, tehnici de promovare şi selectare a personalului politic, sisteme
politice etc.) aparŃinătoare aceluiaşi gen, cu scopul de a desprinde legi
generale ale funcŃionării şi dezvoltării practicii politice, de a putea prognoza
activităŃile politice viitoare.
Abordarea comparativă a faptelor şi instituŃiilor politice contemporane a
devenit o necesitate imperioasă în contextul procesului de globalizare, de
integrare europeană-în mod special. Aceasta presupune inevitabil cercetări inter
şi multidisciplinare, abordări multiculturale. Dată fiind marea diversitate a culturilor
politice contemporane, continuarea procesului de diferenŃiere şi de specializare în
dezvoltarea actuală a vieŃii politice, se ridică probleme privitoare la aspectele
comune, generale şi universale ale tuturor faptelor, proceselor şi structurilor
politice, la regularităŃile şi tendinŃele specifice societăŃilor politice aflate într-un
proces de diferenŃiere structurală şi funcŃională. Pe acest fond, analiza
comparativă poate să ne conducă spre concluzii certe.
h) Metoda comprehensiunii a fost concepută în cadrul filosofiei
neokantiene (W. Dilthey), a fost valorificată apoi de K. Jaspers şi de M. Weber
pentru înŃelegerea vieŃii subiective a agenŃilor acŃiunii sociale (motivaŃia
acŃiunii, conştiinŃa de sine, aderenŃa la valori, voinŃa guvernată de criterii
axiologice etc.).
56