CUPRINS

METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN POLITOLOGIE
măsurarea rezultatelor, care implică observarea şi prelucrarea datelor despre
variabila dependentă. Pot fi distinse diferite tipuri de experimente în practica
politică: de constatare, de creaŃie, de verificare, individuale sau colective,
experimente naturale.
Dacă în sfera cercetărilor din ştiinŃele naturii experimentul este
metoda cea mai importantă, în ştiinŃele socio-umaniste aria de întrebuinŃare a
acestei metode este restrânsă. Metoda experimentului implică un cuantum de
artificii care, dacă vor distona cu firescul, vor putea invalida rezultatele întregii
cercetări. De aceea există unele rezerve în utilizarea acestei metode în
cercetările politologice (dificultatea distincŃiei între firesc şi artificial,
asigurarea reprezentativităŃii eşantionului, costuri foarte mari, inoportunitatea
experimentului de laborator, imposibilitatea efectuării unor experimente pe
mulŃimi, pe segmente importante ale societăŃii civile etc.). Cu toate acestea
experimentul a fost utilizat în diverse scopuri: pentru perfecŃionarea metodelor
de conducere politică, de selecŃie şi promovare a personalului politic, pentru
formarea culturii politice participative, în vederea găsirii unor metode pentru a
spori eficienŃa propagandei, pentru a ameliora “imaginea” unor lideri politici,
pentru a găsi tehnici de diminuare a neutralităŃii civice etc. ÎntrebuinŃarea
experimentului, ca metodă de cercetare, are virtuŃi certe mai ales în zona
creşterii cuantumului de informaŃii veridice în politologie, cu efecte de
diminuare a interpretărilor doctrinare, a speculaŃiilor lipsite de confirmare
faptică.
c) Metoda convorbirii constă într-un dialog (o conversaŃie) între
cercetător şi persoane implicate în activităŃi politice (lideri politici,
parlamentari, oameni cu o bogată experienŃă politică, alegători, lideri de
opinie etc.) subordonat unui scop, unui plan cu Ńinte precise în domeniul
descoperirii de adevăruri legate de viaŃa politică. Prin intermediul convorbirii
cercetătorii pot obŃine informaŃii obiective despre dominantele subiective ale
agenŃilor politici, despre interese, motive, convingeri, crezul politice, idealul
politic, conflictele intrinseci ale liderilor politici, care sunt inaccesibile altor
metode.
Convorbirea se poate realiza individual sau în grup, poate fi
ocazională (spontană) sau programată cu minuŃiozitate. Pentru a ne conduce
la rezultate cât mai profunde, convorbirea ar trebui să parcurgă trei etape:
etapa pregătitoare, desfăşurarea efectivă a convorbirii, prelucrarea datelor
obŃinute. În situaŃia în care convorbirea se va realiza după un plan prestabilit
cu rigurozitate, atunci ea va îmbrăca forma interviului.
Pentru ca datele obŃinute prin intermediul convorbirii să fie cât mai
concludente, vor trebui respectate câteva cerinŃe: crearea unui climat de
încredere, de respect reciproc între cercetător şi subiecŃii investigaŃi care să
favorizeze coparticiparea, sinceritatea; atitudinea empatică a cercetătorului,
flerul, capacitatea de adaptare, mobilitatea, abilitatea de comunicare verbală
şi extraverbală sunt elemente care favorizează motivarea subiecŃilor
investigaŃi să fie sinceri, deschişi colaborării, să se destăinuie, să evite
fenomenul de disimulare sau de duplicitate; cercetătorul va formula întrebările
într-un limbaj clar şi accesibil, va utiliza întrebări ajutătoare când este cazul,
51