CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
(eveniment) politic şi a contextului situaŃional în care acesta se derulează.
ObservaŃia are un caracter constatativ, de diagnoză, cu câteva variante
principale: observaŃia directă, care este centrată pe semnalarea
manifestărilor relevante, semnificative şi complete ale domeniului studiat,
urmată de înregistrarea obiectivă, riguroasă şi cât mai completă a
constatărilor; observaŃia indirectă, efectuată prin valorificarea unor observaŃii
anterioare, a unor poze, filme, a produselor televiziunii cu circuit închis, a
internetului etc.; observaŃia participativă, care presupune ca cercetătorul să
devină membru în grupul politic, să participe la realizarea activităŃilor acestuia
cu scopul de a le cunoaşte din interior, de a le reflecta nu numai pur cognitiv,
ci şi sub aspect afectiv, empatic şi atitudinal. Cercetătorul va reŃine însuşirile
relevante în funcŃie de programul cercetării-fapt care va necesita abilitate,
capacitate de adaptare, imaginaŃie sociologică, inspiraŃie, gândire divergentă,
discernământ critic.
Utilizării metodei observaŃiei îi sunt caracteristice câteva condiŃii şi
cerinŃe referitoare la modul de realizare: caracterul sistematic-fapt care
necesită stabilirea unui plan în care va fi prevăzut ce, unde şi cum vom
observa; fidelitatea observaŃiei-ceea ce înseamnă că faptele vor fi
percepute şi înregistrate aşa cum se petrec ele în realitate, fără nici un fel de
intervenŃie a cercetătorului, fără implicarea vreunei atitudini partizane a
acestuia; obiectivitatea cercetătorului va fi întărită dacă momentul şi scopul
observaŃiei nu vor fi cunoscute de cei supuşi investigaŃiei, dacă cei observaŃi
se vor manifesta cât mai natural; eforturile de observare vor fi prelungite
astfel încât să se ajungă la acumularea unui volum suficient de date
diversificate calitativ, care să permită extragerea unor concluzii relevante;
consemnarea datelor obŃinute într-un jurnal (protocol) de observaŃii,
înregistrarea lor pe video-casetă etc. Utilizarea acestei metode se va finaliza
cu prelucrarea datelor obŃinute în funcŃie de ipoteza de lucru adoptată,
ajungându-se la generalizări empirice, la clasificări, definiŃii, la anticiparea
unor relaŃii cauzale, la concretizarea investigaŃiilor teoretice, la testarea
practică a ipotezei de lucru etc.
În utilizarea metodei observaŃiei pot surveni unele constrângeri şi
limite: cercetătorul este dependent de faptul politic observat-adesea fiind
nevoit să aştepte mult timp până ce se va declanşa evenimentul de interes
pentru cercetare; rezultatele observaŃiei nu se pretează la cuantificare, la o
analiză cantitativă-ceea ce reprezintă o piedică în calea rigorii, a exactităŃii;
obiectul observaŃiei îl constituie manifestările exterioare, comportamentale ale
agenŃilor politici şi nu fondul, nu factorii subiectivi, intrinseci, responsabili de
deciziile politice, de reglarea comportamentelor observate. Depăşirea unor
astfel de limite ale observaŃiei este posibilă prin recurgerea la aportul
complementar al celorlalte metode de cercetare în politologie.
b) Experimentul este, în esenŃă, o observaŃie provocată şi repetată.
Mai concret, el constă în producerea intenŃionată, programată a unui
eveniment cu scopul de a-l studia, de a analiza efectele obŃinute.
Experimentul are trei elemente: 1.O ipoteză de lucru, care urmează să fie
verificată. 2.O variabilă independentă-factorul introdus din afară. 3.Analiza şi
50