CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
studiate individual, uneori în mod direct, alteori cercetătorul a recurs la terŃe
persoane specializate cu ajutorul cărora să recolteze datele primare.
ModalităŃile de cercetare au fost întrebuinŃate alternativ, în diferite forme de
combinare, după cum faptele studiate au fost considerate sub unul sau mai
multe unghiuri de vedere. Pe întregul traseu al cercetării se pune problema
partinităŃii şi responsabilităŃii politologului. RelaŃiile lui sociale îl vor
angaja fatalmente, îi vor ridica dileme cu caracter etic, îl cor conduce în
situaŃia să adopte şi să exprime o atitudine. În acest sens, putem fi de acord
cu profesorul clujan Achim Mihu, care scria că savantul trebuie “să evite a lua
partea unor forŃe sociale şi politice aflate în divergenŃă şi chiar în conflict cu
alte forŃe similare. El nu trebuie să schimbe prin prezenŃa lui realitatea şi,
eventual, să o tensioneze”. 1
2. Sursele şi metodele cercetărilor în politologie
Există o multitudine de surse ale cercetării din sfera ştiinŃelor politice.
Se detaşează, ca fiind cea mai importantă, viaŃa politică, practicile agenŃilor
politici ai societăŃilor contemporane. Acestea ridică probleme, în special
pentru guvernanŃi, ce impun căutarea soluŃiilor adecvate: unele vizează
diagnoza corectă a vieŃii politice, a rezultatelor acŃiunii politice; altele vizează
sensul dezvoltării sociale, programarea evoluŃiei “de mâine” a societăŃii şi
implicit a propriilor acŃiuni ale agenŃilor politici; altele urmăresc să depisteze
soluŃii de creştere a eficienŃei acŃiunilor politice sau să prevină conflicte etc.
Practica politică este nu numai o sursă a cercetării, ci şi un mijloc, un scop al
acesteia.
Alte izvoare ale cercetărilor din politologie pot fi: opere teoretice şi
experienŃe valoroase ale unor oameni politici, literatura politică şi politologică
în general, presa politică, istoria vieŃii politice, monografii politice, principalele
legi juridice şi alte produse ale regimurilor politice, materiale de arhivă, opinia
publică referitoare le deciziile şi la diferite evenimente politice, obiceiuri, tradiŃii
şi mentalităŃi politice, logistica acŃiunii politice, manifestările formale şi
informale din viaŃa agenŃilor politici etc.
EsenŃiale pentru descoperirea unor noi adevăruri ale cunoaşterii
politologice sunt metodele specifice de cercetare. Cunoaşterea şi utilizarea
acestora de către specialişti, dar şi de către oamenii politici de carieră,
reprezintă o componentă nucleică a culturii lor profesionale. Termenul de
metodă derivă din etimonul grecesc methodus (meta-după, spre şi odosdrum,
cale). Deci, metoda ar reprezenta calea de urmat în vederea realizării
unui scop. În universul politic se operează cu mai multe categorii de
metode: metode de investigare ştiinŃifică a realităŃii politice; metode de
conducere politică; metode de comunicare politică şi de influenŃare a opiniei
1 Achim Mihu, “Antropologie culturală”, Napoca Star, Cluj, 2000, p.43
48