CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
reciprocă a puterilor, dispersarea puterilor centrale în sensul descentralizării,
promovarea drepturilor fundamentale ale omului. Chiar dacă statele
democtratice de până astăzi au pus în aplicare aceste principii, viaŃa a
demonstrat resursele nebănuite de inventivitate în sens malefic ale oamenilor
puterii, aşa încât toate formele de organizare statală, de insituŃionalizare şi
raŃionalizare a puterii s-au dovedit a fi imperfecte. DemocraŃia însăşi scapă de
sub control anumite manifestări ale puterii, lăsând loc apariŃiei de abuzuri, de
fapte de corupŃie. DemocraŃia nu este perfectă, dar este cea mai bună formă
de guvernare comparativ cu celelalte, întrucât este capabilă să prevină şi să
diminueze abuzurile. Evident că oamenii au preferat dintotdeauna să aleagă,
dintr-o mulŃime de rele, răul cel mai mic. EvoluŃia democraŃiilor occidentale
după al doilea război mondial a confirmat această evaluare. Astfel, principiilor
clasice de limitare a puterii, în primul rând de limitare a puterii de către
ConstituŃie şi celelalte legi, le-au fost adăugate noi limitări, noi procedee de
Ńinere sub control a puterii, printre care:
- construirea unei economii şi societăŃi policentrice, multidecizionale
în care sociogrupurile, organizaŃiile, instituŃiile îşi asumă
responsabilitatea, desfăşoară comportamente participative, relativ autonome,
Ńinând seama de echilibrul ansamblului social din care fac parte;
- în corelaŃie cu dezvoltarea culturii politice – civice s-a dezvoltat
pluralismul (diversificarea forŃelor politice active: partide, grupe de presiune,
organizaŃii politice, apariŃia de noi curente de opinie, de instituŃii de
reprezentare etc.) odată cu difuziunea puterii politice în societate;
- dispersia puterii politice, nu numai prin separarea puterilor în sens
clasic de putere legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi prin
ascensiunea sau apariŃia de noi puteri cu o influenŃă deosebită asupra vieŃii
politice (puterea presei, a sindicatelor, a bisericii catolice etc.) odată cu
descentralizarea , cu ascensiunea puterilor locale;
- proliferarea instituŃiilor şi mijloacelor de control social asupra
puterii politice (instituŃii ale societăŃii civile, organizaŃii nonguvernamentale,
asociaŃii cetăŃeneşti, organizaŃii internaŃionale, etc.);
- „civilizarea“ competiŃiei politice prin respectarea regulilor juridice
atât de către agenŃii politici aflaŃi la guvernare, cât şi de cei situaŃi în opoziŃie
astfel încât echilibrul politic şi social este rezultanta unor grupări, asocieri şi
competiŃii cu un grad sporit de loialitate;
- repartiŃia mai echitabilă (departe de a fi ideală) a resurselor şi
instrumentelor politice între conducători şi conduşi, între agenŃii politici etc.
– fapt care sporeşte şansele de reuşită în acŃiunile de control, de limitare a
puterii. În acest context dezvoltarea generalizată a culturii politice, a tehnicilor
de comunicare între titularii de putere, pe verticală şi pe orizontală, oferă
posibilităŃi imense de a asigura reuşita în cele mai diferite operaŃiuni de
limitare a puterii;
- selectarea şi promovarea liderilor, a reprezentanŃilor politici prin
tehnici democratice, prin alegeri reglate de Legea electorală, care conŃine
şi ea o serie de limitări aplicate oamenilor puterii (limitarea mandatului liderilor
40