CUPRINS

POLITOLOGIA ŞI OBIECTUL EI DE STUDIU
Termenul de autoritate politică, în sensul de putere legitimă, de
putere instituŃionalizată, oarecum domesticită şi controlată raŃional, este de
origine latină: auctoritas-mărire, amplificare, adică ceea ce vine să
întregească voinŃa oarbă printr-un adaos de raŃiune. La romani, auctoritas
semnifca o însuşire a senatului compus din senes (bătrâni), spre deosebire
de potestas (putere), care era atribuită poporului. În sens larg, deci autoritatea
ar conota acea însuşire a agentului politic de a –şi supune voinŃa înŃelepciunii
şi forŃa raŃiunii, de a-şi concepe şi desfăşura activitatea ca instituŃie, în acord
cu legile.
Raporturile dintre puterea brută şi autoritate sunt de o complexitate
extremă şi diferită în funcŃie de loc şi de timp. Puterea poate acŃiona în stiluri
diverse pe o plajă întinsă între cei doi poli: exercitarea violenŃei, a forŃei brute şi
acŃiunea puterii supusă legilor, cerinŃelor civilizaŃiei. Un agent politic poate să
acceadă la putere, să se menŃină la putere sau să transfere puterea către altul
pe aceeaşi paletă de stiluri. Astfel, de pildă, cineva poate cuceri puterea fie prin
victoria într-un război de cucerire, fie printr-o lovitură de stat armată şi
sângeroasă, fie pe cale ereditară, fie în urma unui război civil, fie pe calea
alegerilor, etc. Indiferent dacă puterea se exprimă în mod brutal sau într-un
mod legal, principala preocupare a titularilor puterii (a agenŃilor politici) a fost şi
va fi aceea de a defini autoritatea, de a o institui, de a o adecva regulilor
juridice, de a o legitima astfel încât Ńintele, programele vizate de putere să fie
acceptate de cât mai mulŃi oameni, deciziile luate să fie asimilate, acŃiunile
puterii să se încadreze în parametrii de eficienŃă maximă. ToŃi titularii puterii au
avut grijă de propria imagine în raport cu cei supuşi, nefiindu-le indiferent faptul
dacă supuşii au încredere în competenŃa conducătorilor, dacă se supun din
convingere raŃională, dacă recunosc dreptul conducătorilor de a efectua
controlul politic şi de a impune o ordine sau dacă supunerea se datorează
temerilor de pedeapsă şi nu recunoaşterii autorităŃii.
Dintotdeauna titularii puterii s-au raportat la societate ca parte
intrinsecă acesteia iniŃiind şi desfăşurând reŃele de conexiuni informaŃionale
(de comunicare propriu-zisă), educative (atragerea de aderenŃi, susŃinători,
simpatizanŃi, etc), de management politic, de mobilizare şi valorificare a
resurselor politice etc. Totodată, societatea, segmentele societăŃii civile au
progresat, de la secol la secol, în ceea ce priveşte capacitatea şi priceperea
de a exercita controlul asupra titularilor puterii pentru a se pune la adăpost de
posibilele abuzuri la care oamenii puterii ar putea recurge, astfel încât relaŃiile
dintre titularii puterii şi societate, în esenŃa lor de comunicare reglementată
juridic, pot fi schiŃate în felul următor:
TITULARII PUTERII
POLITICE
(statul, partidele
politice, liderii, clasa
politică etc.)
conducere, control,
dominaŃie politice
socializarea puterii
control social
SOCIETATEA
GLOBALĂ
(comunităŃi
umane,sociogrupuri,
etnii, organizaŃii ale
societăŃii civile etc.)
37