CUPRINS

POLITOLOGIA ŞI OBIECTUL EI DE STUDIU
de proiect privind dreptatea, echitatea, prosperitatea, atitudinea faŃă de
drepturile fundamentale ale omului. Sensul etimologic al cuvântului putere
(din. lat. potestas) anticipă conotaŃia actuală, semnificând „putere“,
„stăpânire“, capacitatea de a decide asupra altora în numele propriei voinŃe,
de a domina şi de a exercita autoritatea asupra altora.
Puterea politică dintr-o societate exprimă nivelul dezvoltării comunităŃii,
fiind rezultatul unor întinse acumulări realizate în istoria vieŃii politice,
cuprinzând întregul volum de resurse şi instrumente politice, întreaga „maşină“
instituŃională utilizată în competiŃia politică, în guvernare, în crearea şi
menŃinerea ordinii în societate. Fiecare agent politic posedă anumite aptitudini,
o anumită abilitate de conducere, de a–şi impune voinŃa, exprimând un nivel
concret al puterii pe care o posedă. Oricare partid politic, oricare grup de
presiune, lider, clasă politică, organizaŃie politică, forŃă socială politizată, opinia
publică, diferite organizaŃii internaŃionale, etc. exprimă o putere politică având
identitatea bine conturată. Dar instituŃia care deŃine monopolul în viaŃa politică şi
care exercită controlul, deŃinând capacitatea de intervenŃie asupra oricărei alteia
dintre celelalte puteri, este statul. Puterea statului este pivotală în sistemul
puterii politice şi sociale; ea se exercită la nivelul sistemului social global, fiind
garanŃia creşterii gradului de ordine în societate, de coerenŃă, raŃionalitate şi
eficienŃă a tuturor tipurilor de acŃiuni întreprinse în societate. DeŃinerea de
putere politică în stat dă şanse sporite agenŃilor politici să-şi realizeze
programele, să ducă la îndeplinire deciziile luate, să exercite controlul asupra
celorlalte forme de putere, să reprezinte societatea în întregul ei, să legifereze,
să guverneze şi să decidă în numele acesteia.
Puterea politică, înŃeleasă mai degrabă ca „maşină“, ca mijloc
specializat în dominare şi în crearea de ordine socială, poate fi utilizată în cele
mai diferite scopuri, în stiluri diferite rezultate din posibilităŃile infinite de
combinare, iararhizare şi întrebuinŃare a formelor ei. Aceasta va depinde nu
numai de cultura politică – civică a agenŃilor politici, a deŃinătorilor puterii în
stat, ci şi de cea a componentelor societăŃii civile. Vor rezulta astfel diferite
forme de activitate politică, de management politic şi , în ultima instanŃă, de
regimuri politice. Prin urmare, responsabilitatea politică reprezintă întotdeauna
o însuşire nu a puterii politice în sine, ci a celor care o deŃin şi o exercită, a
celor care o personalizează prin deciziile şi implicarea lor în exercitarea
dominaŃiei. Ori, metodele de dominaŃie, de conducere politică, de guvernare,
sunt combinate în diferite stiluri, pe o paletă amplă cuprinsă între cei doi poli:
democraŃia şi dictatura.
Pentru ca puterea politică să nu rămână sălbatică, spontană şi
imprevizibilă, pentru a fi utilizată raŃional şi după criterii de eficienŃă corespunzător
voinŃei societăŃii, după standarde şi reguli stabilite prin consens sau cu acordul
majorităŃii oamenilor, ea va trebui să fie legitimă, să îmbrace o formă
instituŃionalizată, să fie completată de autoritate.
35