CUPRINS

POLITOLOGIA ŞI OBIECTUL EI DE STUDIU
de putere, în acest caz de contrângere. ForŃa stă la baza puterii unui stat şi,
invers, puterea simbolizează forŃa, poate oricând să o utilizeze în raport cu cei
ce încalcă principiile oridinii sociale, legile, dar nu se identifică cu ea. În
sistemele politice democratice, puterea este mai mult paşnică decât
belicoasă, ea arareori se exprimă explicit prin utilizarea forŃei brute. Într-o
societate concurenŃială şi pluralistă, puterea statului intră în raporturi cu forŃa
diferiŃilor agenŃi politici sau politizaŃi: a partidelor politice, opoziŃiei, grupurilor
de presiune, opiniei publice, presei etc. Dar în competiŃia acestor forŃe, cea
care se impune în situaŃiile când ordinea socio-politică este ameninŃată va fi
întotdeauna forŃa etatică; aceasta este cea mai eficientă, ea fiind exercitată de
profesionişti aparŃinători unor instituŃii specializate în acest sens, inclusiv în
utilizarea armelor, a violenŃei fizice.
În perioadele revoluŃionare, de conflict, în sistemele totalitare
exercitarea forŃei este cea care asigură stabilitatea şi coerenŃa sistemului
politic. Atribuirea unor astfel de virtuŃi forŃei ar putea conduce adesea la cultul
forŃei, ca principal factor de asigurare a ordinii şi unităŃii interne, a păcii pe
plan internaŃional. În realitate, utilizarea forŃei brute este forma primitivă a
puterii, eficientă doar pentru o clasă politică neinspirată, aflată în criză de
putere, incapabilă de a utiliza şi stăpâni ştiinŃa utilizării informaŃiei, a
cunoaşterii pentru atingerea obiectivelor. În general, utilizarea forŃei brute, a
violenŃei pentru a domina, a organiza şi conduce, este un indiciu al inculturii
politice, nepriceperii, diletantismului, slăbiciunii clasei politice.
2. Persuasiunea este o formă de acŃiune a puterii înŃelepte, stăpână
pe arta, pe metodele, procedeele şi tehnicile de a convinge, de a obŃine
consensul la scara societăŃii, de a crea o majoritate emanată din convergenŃa
atitudinilor membrilor comunităŃii. Persuasiunea presupune dialogul în relaŃia
pe putere, funcŃionarea feeb-back-ului, domnia constituŃionalismului, a legii în
genere, în relaŃiile de putere, relaŃii de parteneriat între anumite limite. Într-un
astfel de context, cel lipsit de putere are şanse să-l convingă pe cel puternic,
alegătorul îl poate convinge pe reprezentantul puterii. În societatea
informatizată şi tehnetronică arta persuasiunii nu mai este un apanaj al
intelectualilor; ea a devenit o variabilă dependentă de nivelul de cultură
politică şi civică participativă.
3. Persuasiunea este componenta de fond a influenŃei politice,
aceasta semnificând metodele uzilizate fie de o instituŃie, fie de un sociogrup
sau de o persoană pentru a acŃiona asupra altora cu scopul de a le modifica
atitudinile şi comportamentele faŃă de anticipările iniŃiale ale acestora. O serie
de politologi au identificat puterea politică cu influenŃa. Aşa, de pildă, H. D.
Lasswell considera că, în fond, studiul politicii reprezintă investigarea
influenŃei politice. InfluenŃa politică este utilizată în toate relaŃiile politice: dintre
putere şi opoziŃie, în lupta pentru a accede sau a se menŃine la putere, în
campaniile electorale, în relaŃiile dintre partide şi alegători, între cei care sunt
activi politic şi cei rămaşi în neutralitate, între lideri şi masa membrilor de
partid etc. Dar cea mai performantă variantă de influenŃă politică este cea
exercitată prin intermediul puterii politice. Mijloacele utilizate de aceasta sunt
nu numai psihologice, pedagogice, morale şi intelectuale, ci şi economice,
31