CUPRINS

SCHIMBAREA ŞI MODERNIZAREA POLITICĂ
sus nu sunt ordonate în aceeaşi structură în fiecare caz în parte; totodată, pot
lipsi unele, pot să apară altele inedite. Generalul, în procesele de schimbare,
implică în mod necesar individualul şi particularul. EsenŃial rămâne faptul că
miza cea mare a forŃelor revoluŃionare, a celor care cuceresc puterea politică
o constituie deŃinerea legitimităŃii şi exercitarea dreptului de a face şi a
aplica dreptul (un sistem juridic) în consonanŃă cu voinŃa şi aspiraŃiile lor
politice. Dreptul devine astfel un factor fundamental al schimbării şi
progresului.
D. Mişcările regresive au ca scop, după profesorul american
Norman Goodman, ‘’rezistenŃa la schimbarea socială şi revenirea societăŃii la
o stare anterioară. Ele vor să întoarcă înapoi ceasul progresului’’ 2 . În sfera
acestora pot fi incluse, de exemplu, mişcările fundamentaliste islamice sau
mişcarea din S.U.A., denumită ‘’majoritatea morală’’.
E. Mişcările utopice au un proiect de restructurare radicală a
societăŃii, de clădire a unei ordini socio-politice perfecte, agreabile, dorită de
către toŃi membrii cetăŃii, pentru că întruchipează dreptatea în plenitudinea ei.
Dar acestor mişcări le lipseşte un program, o strategie şi tactica aferentă
pentru a realiza proiectul. Calea generală admisă pentru a se ajunge la
modelul dorit este persuasiunea, angajarea din convingere a tuturor oamenilor
în realizarea proiectului de societate şi de om. Din start, ele exclud recurgerea
la mijloace violente.
Trebuie subliniat faptul că fiecare mişcare socio-politică, prin
specificul ei, este un proces unic cu elemente irepetabile. Aceasta nu i-a
împiedicat pe cei care le-au studiat să desprindă etape comune în
desfăşurarea unor diverse mişcări politice - etape ce compun cicluri istorice.
Astfel, după sociologii Blumer şi Tilly, prima etapă este apariŃia mişcării ca
reacŃie la nevoi neîmplinite, în care creşte gradul de nemulŃumire şi numărul
nemulŃumiŃilor. În rândurile acestora se constituie un mic grup de activişti care
identifică problema şi se mobilizează pentru schimbare. În etapa a doua, ca
rezultat al propagandei, creşte numărul celor interesaŃi de rezultatele
schimbării, ei se unesc, se asociază, se organizează, se adoptă programul şi
mijloacele, se crează noi organizaŃii, care se afiliază aceluiaşi plan, sub o
conducere centralizată. În a treia etapă, mişcarea dobândeşte toate
caracteristicile unei organizaŃii birocratice (statut, norme clare, roluri
specializate, structură ierarhică de conducere, etc.). În ultima etapă, mişcarea
intră în declin din diverse cauze: fie că şi-a atins scopurile, fie că organul de
conducere a fost determinat de putere şă-şi schimbe orientarea (corupere,
cooptare, etc.), fie pentru că apar sciziuni care conduc la slăbirea şi disoluŃia
mişcării, fie datorită suprimării ei de către cei aflaŃi la putere, fie din cauza
pierderii suportului social al mişcării, fie din cauza unor costuri economice,
sociale şi morale prea mari, fie din cauza birocratizării exagerate şi a rutinei
care duce la pierderea speranŃei şi motivaŃiilor iniŃiale.
2 N. Goodman, ‘’Introducere în sociologie’’, Ed. Lider, Bucureşti, p. 436.
259