CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
se opun în mod frontal legii, ordinii sociale; ei vor schimbarea radicală a
aparatului statal, a întregii societăŃi. Realizarea strategiei şi tacticii
revoluŃionare presupune, deci, recurgerea la forŃă, mobilizarea unei energii
sociale mult mai mari decât în cazul reformei, prezenŃa unor conducători şi a
unor reŃele organizaŃionale mult mai cuprinzătoare şi mai eficiente astfel încât
să poată demola, inclusiv prin mijloace violente, aparatul statal respectiv,
apărător al vechii ordini, iar apoi să reconstruiască ordinea instituŃională a
societăŃii, înainte de toate a unui stat corespunzător.
În cadrul mişcărilor revoluŃionare iese, deci, în prim plan aspectul
politic-juridic, deoarece schimbarea structurilor socio-economice, culturale,
ecologice etc. nu este posibilă fără stăpânirea aparatului statal, fără edificarea
unui nou sistem de drept în acord cu care să se producă schimbarea globală
a societăŃii. Orientarea ideologică a programului revoluŃiei poate fi situată fie în
stânga, fie în dreapta eşichierului politic.
Analizând şi studiind comparativ revoluŃiile sociale victorioase, o parte
a sociologilor şi istoricilor au desprins câteva faze tipice în desfăşurarea
acestora: a) în perioada de criză revoluŃionară, manifestată prin mari
nemulŃumiri, proteste exprimate de cercuri tot mai numeroase şi largi, care nu
găsesc soluŃii pentru a-şi satisface nevoi vitale în cadrul ordinii de drept
existente; b) extinderea nemulŃumirilor şi în unele cercuri ale intelectualităŃii,
armatei şi oamenilor politici. Intelectualii încearcă să explice cauzele
tensiunilor şi mecanismul prin care ar putea fi instalată o nouă ordine socială
şi statală, creând astfel ideologia revoluŃionară; c) ideile revoluŃionare câştigă
aderenŃi tot mai numeroşi, care se organizează; totodată, se afirmă
personalităŃi puternice (de tipul vizionarilor, profeŃilor, apostolilor,
organizatorilor luminaŃi şi lucizi, liderilor charismatici etc.) şi se încheagă un
program de acŃiune revoluŃionară; d) organizaŃia politică a mişcării
revoluŃionare va folosi metodele potrivite pentru a uni şi folosi toate masele
nemulŃumiŃilor pentru a declanşa revoluŃia; e) izbucnirea bruscă a revoluŃiei,
înlăturarea de la putere a celor care domină şi apără orânduirea socioeconomică
existentă şi trecerea la înfăptuirea programului de schimbare,
începând cu reclădirea unui sistem politic-juridic; f) în numeroase revoluŃii
victorioase a ajuns la putere aripa moderată a forŃelor revoluŃionare (în cazul
revoluŃiei franceze, ruse etc.), care şi-au propus să realizeze programul
revoluŃionar prin reforme treptate (forŃele politice guvernante, după revoluŃia
din decembrie 1989 din România, au adoptat o strategie similară); g) aripa
extremistă a forŃelor revoluŃionare se teme că, în acest fel, revoluŃia nu va
reuşi, că se va declanşa contrarevoluŃia pe care moderaŃii nu o vor putea
bloca şi anihila. Ca urmare, extremiştii se vor mobiliza pentru cucerirea puterii;
h) este posibilă preluarea puterii de către extremişti, care recurg la teroare,
violenŃă pentru a realiza programul revoluŃionar cât mai rapid şi pentru a
preveni declanşarea contrarevoluŃiei; i) încetarea valului de represiuni şi
teroare, fie ca urmare a victoriei depline a revoluŃiei, fie a reinstalării vechii
ordini.
Evident, strategia şi desfăşurarea concret-istorică a fiecărei revoluŃii
conŃin elemente unice, irepetabile. Prin urmare, fazele din succesiunea de mai
258