CUPRINS

SCHIMBAREA ŞI MODERNIZAREA POLITICĂ
oportunităŃile oferite de descoperirea şi exploatarea unor bogăŃii naturale,
modificările climatice, etc), factori axiologici (schimbări survenite în orientarea
valorică, în ierarhia de valori ale societăŃii).
În secolul XX, datorită creşterii rolului politicului în viaŃa socială, a fost
pusă tot mai frecvent problema dezvoltării şi modernizării politice. Aceasta
şi din dorinŃa clasei politice de a avea un model explicativ necesar scopurilor
practice. Astăzi problema modernizării, a sporirii raŃionalităŃii şi eficienŃei
practicii politice se pune în toate statele: fostele state socialiste se află în plină
reformă instituŃional - politică; Ńările lumii a III - a îşi caută şi urmează o cale
proprie de dezvoltare politică; statele dezvoltate - fără excepŃie - urmăresc
schimbări atât în raporturile interne, cât şi în cele externe, în funcŃie de
problemele specifice cu care se confruntă. Toate acestea ne dau dreptul să
fim de acord cu Daniel Seiler care era convins că problema dezvoltării politice
ar trebui să constituie Ńinta finală a cercetărilor în politologie.
ImportanŃa practică a studiilor privind dezvoltarea politică a fost
resimŃită cu acuitate în primul rând în statele decolonizate, aflate pe drumul
propriei afirmări, ca naŃiuni independente, apoi, în toate statele ajunse în
diferite forme de criză. În astfel de situaŃii, punctul de referinŃă l-a constituit
statele dezvoltate, regimurile politice stabile şi eficiente. Au luat fiinŃă, în
consecinŃă, după cel de-al doilea război mondial, cercetări sociologice
comparative ale practicilor politice caracteristice unor regimuri diferite, nivele
de dezvoltare economice diferite, culturi diferite. Cel care a selectat şi a stabilit
primul criteriile gradului de dezvoltare politică a fost Lucian Pye. Aceste
criterii sunt următoarele:
a) diferenŃierea structurală a vieŃii politice din cadrul unei societăŃi;
b) capacitatea de inovare, mobilizare şi supravieŃuire a sistemului
politic;
c) tendinŃa de afirmare a egalităŃii sociale dintre cetăŃeni.
În virtutea acestor criterii diferenŃele dintre state, dintre sistemele
politice subdezvoltate şi cele dezvoltate rezidă, în primul rând, în gradul de
diferenŃiere a funcŃiilor şi de specializare a componentelor sistemului politic. În
societăŃile nedezvoltate politic diferenŃierea structurală a sistemului este
redusă, specializarea în realizarea funcŃiilor de asemenea, adică un număr
redus de cetăŃeni exercită toate funcŃiile sistemului (o oligarhie, o castă
dirigentă, o nomenclatură, etc). Pe când într-un sistem politic dezvoltat există
o diviziune a muncii, gradul de specializare în exercitarea rolurilor politice este
ridicat. Structurile sunt mai numeroase şi diferenŃiate; cu cât sunt mai
specializate, cu atât cooperarea lor în ansamblu este mai necesară, controlul
reciproc funcŃionând mai bine.
Totodată, un sistem politic este cu atât mai dezvoltat cu cât este mai
capabil să anticipeze schimbările economice - sociale interne şi internaŃionale
sau să recepteze noul din mediul social, să intuiască situaŃiile puŃin probabile
pentru a produce acele schimbări şi perfecŃionări lăuntrice prin care să
demonstreze eficienŃă în reglarea societăŃii. EficienŃa sistemului politic
depinde şi de capacitatea sa de a atrage, de a produce şi utiliza resursele de
care dispune pentru a-şi atinge scopurile (a produce şi a adopta cele mai
253