CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
lentă a economiei, societăŃii, instituŃiilor, culturii, orientărilor valorice
dominante. RevoluŃia pune în discuŃie, în primul rând, problema legitimităŃii
valorilor, normelor şi structurilor socio - economice existente până atunci, pe
care o rezolvă prin schimbări radicale ale acestora începând cu înlocuirea
regimului politic, a vechiului sistem de drept, a clasei politice cu altele
convenabile forŃelor revoluŃionare. Dacă revoluŃia evoluează conform unor
cauze prevalent endogene, în sensul că noile instituŃii corespund logicii istoriei
societăŃii respective, în mod firesc reaşezarea societăŃii, a valorilor şi culturii ei
va genera performanŃele aşteptate. Dar, aşa cum s-a întâmplat şi în istoria
secolului XX, unele revoluŃii au urmărit introducerea prin forŃă a unui model
politico - juridic străin, ineficient ancorat în realităŃile şi tradiŃiile naŃionale
(revoluŃia socialistă în Rusia, importul modelului comunist în România şi în
alte Ńări, fără a avea un suport social suficient de larg, etc.) - fapt care a
generat menŃinerea unor tensiuni latente sau manifeste între sistemul politic şi
societatea civilă pe perioade mari de timp.
La nivel microsocial pot avea loc mutaŃii care, de asemenea, sunt
schimbări bruşte (o nouă tehnică, invenŃie sau inovaŃie care va revoluŃiona un
domeniu, o subdiviziune a muncii sociale), cu implicaŃii pe perioade mari de
timp pentru dezvoltarea socială şi politică.
Dezvoltarea sociopolitică este un concept mult mai complex,
incluzându-l în conŃinutul lui pe acela de schimbare socială sau de schimbare
politică, cu dimensiuni atât cantitative, cât şi calitative mai ales. Dimensiunile
calitative vizează prioritar realizarea progresivă a modernităŃii - concept ce
desemnează o perioadă din istoria umanităŃii, cu ansamblul proceselor
înnoitoare ce o caracterizează. Unii teoreticieni localizează această perioadă
în secolul al XVI – lea, care a deschis o nouă epocă, reînnodând legăturile cu
civilizaŃia şi cultura AntichităŃii; alŃii au înclinat să coreleze începuturile
modernităŃii cu elaborarea şi propagarea filosofiei contractualiste, a drepturilor
şi libertăŃilor naturale ale omului; alŃii, cu apariŃia filosofiei Luminilor şi a
industrializării. În privinŃa factorilor care au produs modernitatea, teoriile
sunt împărŃite, în sensul că unii (de exemplu: A. Comte) consideră epoca
modernă ca produs al ştiinŃei mai ales; alŃii (Saint - Simon) au văzut, ca factori
decisivi, industrializarea şi urbanizarea; alŃii (Tocqueville) - egalizarea
condiŃiilor sociale şi democraŃia; alŃii (K. Marx, de pildă) - capitalismul, iar Max
Weber - raŃionalizarea şi eficienŃa. În realitate, acŃiunile acestor factori sunt
complementare. Schimbarea socio-politică este o rezultantă a acŃiunii
combinate a mai multor factori: demografici (ritmul de creştere a populaŃiei,
durata medie a vieŃii, fenomenul de ‘’îmbătrânire’’ a unei naŃiuni, migraŃia
internaŃională a forŃei de muncă, schimbarea compoziŃiei de vârstă şi pe sexe
etc.), procesele culturale (descoperiri, invenŃii, revoluŃia ştiinŃifică - tehnică din
zilele noastre, definirea valorilor culturale, explozia mass - media, creşterea
duratei şcolarizării obligatorii, constituirea infosferei), schimbările în structura
socială (evoluŃia diferitelor forme de inegalitate socială, tensiunile dintre
clasele şi grupările sociale, deosebirile dintre grupurile etnice, religioase,
rasiale, contrastele de avere, etc.), acŃiunea umană individuală şi colectivă,
schimbări semnificative ale mediului geografic (secătuirea unor resurse,
252