CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
contradictoriu, personalizat, conŃine adesea drame personale cauzate de
dificultăŃile schimbării unor convingeri şi atitudini politice, a restructurării
propriei ierarhii de valori politice etc. Noile achiziŃii ale culturii politice pot intra
în conflict cu vechile valori şi norme, resocializarea făcându-se cu un grad de
dificultate direct proporŃional cu vârsta.
Socializarea politică, în bună măsură, coincide cu educaŃia politică
în sens larg (exercitată de familie, şcoală, universitate, mass-media, de alŃi
factori educaŃionali), dar are o sferă mai largă prin aportul şi al altor instituŃii
(organizaŃii politice, economice, juridice, religioase etc.) sau factori cu
influenŃă spontană, aleatoare. O parte a instituŃiilor politice crează posibilităŃi,
în special pentru membrii lor, în vederea pregătirii pentru rolul pe care-l vor
practica ulterior, pentru viitoare posturi în lumea elitei politice, fapt denumit
socializare anticipată sau presocializare.
În funcŃie de gradul de conformitate cu valorile sistemului politic şi de
aportul la inovaŃia politică-juridică, socializarea mai poate fi pozitivă sau
negativă. Socializarea politică pozitivă presupune, în esenŃă, conformarea
la valorile sistemului, la modelul etico-politic oficial, manifestarea de către
cetăŃean a unei conduite creative, inovatoare înăuntrul sistemului şi nu
împotriva lui. Pe când socializarea politică negativă constă în asimilarea
unei astfel de culturi politice care va conduce la marginalizarea persoanelor
respective în raport cu cultura politică oficială, la dezvoltarea unei
contraculturi orientate de valori opuse sistemului politico-juridic existent (de
exemplu: socializarea realizată în cadrul grupurilor protestatare, a mişcărilor
de dizidenŃi politici, a formaŃiunilor opuse politicii regimului etc.).
Din punctul de vedere al modului în care se face, socializarea politică
poate fi latentă (informală) şi manifestă (instituŃionalizată, formală);
conştientă şi inconştientă; cognitivă, afectivă, atitudinală, voliŃională şi
creatoare. Aceste variante de socializare pot intra în diverse combinaŃii în
cadrul complexului proces de aculturaŃie politică – proces rezultat din
contactele, interferenŃele dintre două sau mai multe culturi politice. AculturaŃia
politică este totalitatea modificărilor intervenite în tiparele culturale originare,
atunci când grupuri de persoane cu culturi politice diferite intră în contact pe
termen lung. Culturile politice care intră în contacte vor suporta modificări
intrinseci, reelaborări, schimburi reciproce, împrumuturi, ajustări etc. Aşa, de
pildă, cu ocazia invaziilor, cuceririlor coloniale, migraŃiei internaŃionale au loc
totdeauna forme de aculturaŃie politică, fără ca o cultură politică să reuşească
a se impune total celeilalte, chiar dacă inegalităŃile, amplitudinile, diferenŃele
axiologice dintre ele sunt foarte evidente. O socializare politică-juridică
impusă au realizat-o spaniolii în teritorii din America Centrală şi de Sud pe
care le-au cucerit, introducând un control politic, juridic şi religios însoŃit de
utilizarea forŃei, urmat apoi de impunerea modelului politic şi normativ emanat
din civilizaŃia iberică, de resocilizarea politică. În toate cazurile, colonizarea a
introdus cultura politică a metropolei, modelul juridic, economic al acesteia,
făcând treptat ilegale normele, regulile tradiŃionale de conduită. Dar
resocializarea îi afectează deopotrivă şi pe invadatori care, adesea, sunt puşi
în situaŃia să-şi revizuiască atitudinile , să recunoască valoarea unor elemente
248