CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
Ńărilor dominate colonial de FranŃa spre deosebire de cele dominate de Marea
Britanie sau Portugalia. Uneori a fost valorificată împărŃirea mai veche a
culturilor în apolinice şi dionisiace. Astfel cultura dionisiacă politică ar da
curs dezlănŃuirii imaginaŃiei, activităŃilor frenetice, pasiunilor participative,
sensibilităŃii exagerate, pe când cea apolinică pune accent pe sobrietatea
raŃională, pe calculul logic, discreŃie, moderaŃie, respectarea mecanică a
legilor, pe primatul colectivităŃii în raport cu individul.
Diversitatea culturilor politice ale comunităŃilor umane vine să
demonstreze puterea de inovaŃie a omului, a elitelor politice dar şi flexibilitatea
şi variabilitatea instituŃiilor, organizaŃiilor politico-juridice. Aşa cum culturile
politice ale diferitelor societăŃi variază în spaŃiu şi timp, tot astfel segmentele
sociale componente ale unei societăŃi date pot produce varietate în
structurarea politică, mai cu seamă în epoca modernă şi contemporană, luând
naştere cultura politică a regimului şi cultura politică a opoziŃiei, cultura
politică a stângii (care se raportează cu predilecŃie la următoarele valori:
egalitate, justiŃie socială, echitate, solidaritate, progres, sensul laic al vieŃii
umane, republicanism, stat puternic, protecŃie socială necondiŃionată etc.),
cultura politică a dreptei (care se orientează după o altă grilă de valori:
primatul individului în raport cu colectivitatea, drepturile omului, apărarea
proprietăŃii, ordine socială bazată pe lege, promovarea elitelor formate în mod
firesc, credinŃă în Dumnezeu, conservatorism, anticomunism), cultura politică
liberală, democrat-creştină, comunistă, naŃionalistă, conservatoare, ecologistă
etc. Pentru a desemna această varietate a culturii politice dinăuntrul unei
societăŃi a fost introdus termenul de subcultură politică.
Subculturile politice pot avea ca suport o clasă socială, o etnie, o
grupare religioasă etc. care, prin reacŃie la procesul de omologare şi
generalizare a valorilor politice oficiale, îşi edifică propriile lor sisteme de
valori care reprezintă o sublimare a nevoilor, atitudinilor şi stilului lor de viaŃă
la nivelul vieŃii comunitare. Subculturile politice rezumă concepŃia despre lume
şi viaŃă a unor colectivităŃi cvasiînchise. După cum arată V. Măgureanu, “ele
nu se opun valorilor oficiale, nu le contestă, dar instituie un fel de paralelism
între valorile grupului, practicate şi recunoscute de membrii săi, şi valorile
oficiale, de stat, care au relevanŃă pentru comunităŃile respective doar în
cazurile care privesc interesul general sau naŃional” 3 . În orice caz, o
subcultură politică are o matrice, un tipar ce conferă colectivităŃii şi
organizaŃiei ei politice o identitate, o personalitate. Identitatea unei subculturi
politice se poate baza pe moştenirea sa etnică (cultura promovată de Partidul
Romilor, de U.D.M.R. etc.), pe condiŃia sa economică (cultura politică a
aristocraŃiei, a săracilor din ghetou, cea promovată de partidul clasei de mijloc
etc.), pe apartenenŃa la o provincie (cultura politică promovată de Partidul
Moldovenilor, cultura politică transilvană din secolul al XVIII-lea, a łării
Bascilor etc.) şi la o istorie (invocată frecvent în discursul liderilor, mai ales).
Subcultura politică posedă o limbă distinctă, o simbolistică
specifică (sigle, steaguri, steme, ceremonii, portrete ale liderilor, culori,
3 V. Măgureanu, “Studii de sociologie politică”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, p.334.
240