CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
creaŃia de valori politice constituind nucleul culturii politice, factorul care dă
măsura succesului în acŃiune şi care predetermină anvergura, importanŃa
istorică a acŃiunii politice întreprinse.
d) Praxiologice, adică cele de întrebuinŃare în acŃiunea politică a
valorilor ca: programe politice, strategii, tactici, idealuri politice, mijloace şi
resurse politice, obiecte supuse transformărilor (care, aflate în conexiuni cu
actele de guvernare, devin politizate), acte de legiferare, decizii, control etc.
Toate componentele practicii politice sunt cuprinse în sfera culturii politice
putând fi evaluate ca valori, pseudovalori şi antivalori. Unele Ńin de latura
materială, altele de cea nematerială (ideală) a culturii - fiecare având funcŃii
specifice, de neînlocuit, în practica politică, în realizarea obiectivelor politicii în
genere.
e) ComunicaŃionale, concretizate în transmiterea informaŃiei politice
între cei doi poli ai vieŃii politice: guvernanŃii şi guvernaŃii, între societatea
politică şi societatea civilă, între elita politică şi cetăŃean. Universul
comunicaŃional a trecut mult în faŃa celorlalte mijloace ale practicii politice (ca
sursă de eficienŃă, operativitate şi ca importanŃă) în secolul XX. De aici a
rezultat un interes sporit al tuturor guvernelor pentru a-l perfecŃiona. Nici o
politică nu este posibilă fără comunicare; cu atât mai mult sistemul politic
democratic. Modernizarea sistemelor de comunicare s-a dovedit a fi necesară
şi din nevoia dezvoltării vieŃii politice, a realizării transferului de modele
politice prin învăŃare, imitaŃie, educaŃie, prin acŃiunea diferiŃilor factori de
socializare politică - procese desfăşurate în interiorul aceleiaşi comunităŃi
umane sau între colectivităŃi diferite.
Toate aceste elemente sunt corelate organic într-un sistem
funcŃional al culturii politice centrat pe o tablă de valori politice specifice
fiecărei societăŃi. Valorile politice dominante sunt promovate şi propagate de
cei care se află la putere. Într-un sistem politic pot fi la “vârf” valorile liberale,
într-altul valorile social-democraŃiei, într-altul valorile democrat-creştine etc.
Aceasta scoate în evidenŃă rolul ideologiilor ca părŃi constitutive ale culturii
politice. Dar cultura politică a unei societăŃi trebuie evaluată nu după
conŃinutul ideologiei în primul rând (într-o astfel de ipostază, politologul ar fi
pus în situaŃia să caracterizeze culturi atât de diferite în termeni superlativi), ci
după performanŃele practicii politice mai ales, după volumul de bine, de
dreptate, de bunăstare, de fericire, de adevăr aduse oamenilor de un sistem
politic concret. Aceasta, pentru că elementele culturii politice participă direct
sau indirect într-o reŃea de circuite ce compun practica politică globală. Un
element disparat al culturii politice, chiar dacă are o calitate individuală
perfectă, el va fi lipsit de valoare dacă acŃiunea politică ce-l integrează nu va
produce roadele socialmente aşteptate, dorite. Din acest punct de vedere,
cultura politică a unei societăŃi are elemente pasive (“moarte”) şi active,
elemente latente şi manifeste, elemente “parazitare” (‘’pseudo-valori”) şi
elemente funcŃionale, elemente lucrative şi inhibitive, elemente propulsorii şi
frenatoare etc.
Cultura politică, parte a culturii de ansamblu a societăŃii, a fost şi va
rămâne o variabilă dependentă de progresul general al comunităŃilor umane.
238