CUPRINS

235
CULTURA POLITICĂ
realitate nu există o cultură politică unică; pot însă exista note comune ale
acestor multiple culturi politice: atitudinea faŃă de sistemul politic, credinŃele şi
semnificaŃiile politice pertinente pentru o colectivitate.
Toate aceste definiŃii ale culturii politice au ca numitor comun faptul
că înfăŃişează predilect dimensiunea subiectivă a practicii politice, se referă
explicit la dimensiunile psihologice ale politicului care sunt, în esenŃă, trei:
cognitivă (cunoştinŃe, explicaŃii, interpretări, anticipări referitoare la
evenimentele politice interne şi externe); afectivă sau emoŃională (exprimată
în afecte, disponibilităŃi afective, sentimente, pasiuni etc.), care au un rol
evident în formarea atitudinilor, a crezului politic, şi dimensiunea evaluativă,
exprimată în judecăŃile de valoare cu referire la evenimentele şi procesele
politice, în funcŃie de scara de valori la care individul a aderat. Evident, aceste
trei dimensiuni ale culturii politice sunt corelate sistemic şi funcŃional rezultând
trei stări de spirit ale populaŃiei în raport cu politicul: aprobare, apatie şi
alienare. În funcŃie de modelul în care se combină elementele cognitive ale
culturii politice cu cele afective şi evaluative rezultă, după G. Almond şi
Sidney Verba, următoarele tipuri de cultură politică:
a) Cultura politică parohială (locală sau provincială) specifică societă-
Ńilor tradiŃionale, comunităŃilor care nu conştientizează importanŃa problemelor de
interes naŃional şi mondial şi nu au interese pentru valorile şi mecanismul
sistemului politic naŃional. Adică, este cultura politică a satului, a etniei, a regiunii
unde biserica, şcoala şi primăria sunt instituŃiile de referinŃă. CunoştinŃele,
sentimentele şi judecăŃile de valoare sunt orientate spre aceste structuri locale.
b) Cultura politică de supunere (de subordonare) corespunde unor
comunităŃi reglate de valori naŃionale. În cadrul societăŃilor respective, agenŃii
acŃiunii politice sunt conştienŃi de existenŃa sistemului politic, dar se
mulŃumesc cu o atitudine de pasivitate în privinŃa participării la viaŃa politică, la
luarea deciziilor. Aceasta pentru că ei cred că sistemul politic este astfel clădit
încât le va fi protejată viaŃa şi personalitatea, fără a-şi exprima iniŃiative şi
cerinŃe în raport cu autoritatea de stat. Adică, sistemul va funcŃiona bine,
avantajele vor fi bune pentru toŃi cetăŃenii, dacă vor respecta deciziile şi
regulile corespunzător unei etici a supunerii.
c) Cultura politică participativă, care corespunde sistemelor
democratice, este rezultatul proceselor educaŃionale dezvoltate şi al unui grad
înalt de organizare, reflectând şi experienŃele politico-sociale specifice Ńărilor
democratice. CetăŃenii posedă un ansamblu de mijloace subiective şi de
abilităŃi, de priceperi şi deprinderi de a le utiliza raŃional, în scopul de a
influenŃa luarea deciziilor, desfăşurarea evenimentelor politice, reprezentarea
sau de a opri acele decizii administrative care le-ar afecta negativ interesele.
Aceste tipuri de culturi politice coexistă în societăŃile contemporane,
se combină, se influenŃează reciproc, fuzionează ori se împletesc în rândul
indivizilor care formează comunitatea politică a Ńării respective. Astfel, de
pildă, cetăŃeanul unei societăŃi politice participative nu este orientat doar spre
participarea activă în politică, el este în acelaşi timp supus legilor şi autorităŃii
şi este un membru al unui grup cu o cultură parohială. Orientările politice ale
unui individ conŃin în grade diferite elemente ale culturii parohiale, de