CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
cei care studiază societatea şi istoria ei că orice comunitate umană, orice
agent al practicii sociale (individ, întreprindere, partid politic, stat, elită
politică etc.) posedă o cultură specifică, concretă, care influenŃează,
determină dezvoltarea totală a membrilor componenŃi. La naştere, oricare
individ uman găseşte o cultură gata constituită (modele, tipare, paradigme,
coduri, simboluri, obiceiuri, tradiŃii, norme, mentalităŃi, valori). Omul va asimila,
va dobândi umanitatea pe măsură ce va deveni un subiect cultural, pe
măsură ce-şi va interioriza valorile culturale. Aceasta se obŃine prin educaŃie,
autoeducaŃie, prin acŃiunea factorilor de socializare. Prin transmitere culturală
(sau, prin ceea ce Ralph Linton numea, “ereditatea socială a membrilor unei
societăŃi”) fiinŃele omeneşti s-au transformat în specia dominantă pe Pământ.
Într-un astfel de sistem de referinŃă cultura politică deŃine locul ei specific şi
joacă un rol privilegiat.
Expresia cultură politică a fost introdusă în politologie în ultima
jumătate de secol, mai ales în preocupările cercetătorilor americani. Desigur,
au existat termeni generici care acopereau aceeaşi realitate cu multe secole
înainte de apariŃia acestei expresii, termeni utilizaŃi într-un discurs
enciclopedic, cu o conotaŃie contemplativă sau metafizică. Dar de această
dată expresia a fost astfel definită (de pe poziŃiile filosofiei pragmatice) încât
să poată fi utilizată pentru a compara sistemele şi regimurile politice
contemporane, pentru a desprinde tendinŃe, reguli şi mecanisme de
intervenŃie în viaŃa politică, în sensul adâncirii democraŃiei, a sporirii eficienŃei
activităŃilor de guvernare, de gestiune a afacerilor publice. Primele studii
empirice, sociologice au fost dedicate culturii politice a democraŃiei şi
structurilor, proceselor sociale care o susŃin. Gabriel A. Almond şi Bingham G.
Powell, în 1966, scriau: “Cultura politică este un model de atitudini intelectuale
şi de orientări faŃă de politică, manifestate în rândul membrilor unui sistem
politic. Ea este un domeniu subiectiv care stă la baza acŃiunilor politice şi care
le conferă importanŃă. Astfel de orientări individuale cuprind câteva elemente:
orientări cognitive, exacte sau mai puŃin exacte, pe tema subiectelor şi
convingerilor politice; orientări emoŃionale, sentimentul ataşării, angajării,
respingerii în raport cu subiectele politice şi orientări estimative, aprecieri şi
opinii pe tema unor subiecte politice, ceea ce, de obicei, presupune aplicarea
unor standarde apreciative privind subiectele şi evenimentele politice” 1 . Cu
alte cuvinte, cultura politică reprezintă întreaga reŃea de orientări, atitudini,
convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic. În
acelaşi spirit, Lucian W. Pye concepea cultura politică drept un set de credinŃe
şi atitudini care dau sens vieŃii politice şi care oferă regulile menite să regleze
comportamentul politic. Ea cuprinde atât idealurile politice, cât şi normele cu
care se operează în politică. La fel, politologul englez Al. Ball considera că, în
ansamblul ei, cultura politică se compune din atitudini, credinŃe, emoŃii şi
valori ale realităŃii legate de viaŃa politică. Iar francezul Y. Schemeil preferă
expresia “culturi politice”, care ar sugera pluralismul cultural, pentru că în
1 G. A. Almand, B. G. Powell, “Comparative Politics. A Developmental Approach”, Boston,
1966, p.50.
234