CUPRINS

X. CULTURA POLITICĂ
1. Ce este cultura politică?
Conceptul de cultură este polisemantic; în literatura de specialitate
există o mare diversitate de sensuri şi semnificaŃii atribuite acestui termen
care au fost enunŃate în definiŃii felurite: nominale, genetice, structurale,
funcŃionale, istorice, psihologice, ostensive, normative etc. În lucrarea sa
“Sociodynamique de la culture” – 1967, Abraham A. Moles semnala existenŃa
a peste 250 de definiŃii. Iar dacă am avea în vedere diferite segmente ale
culturii de ansamblu a societăŃii, diferite subcomponente sau momente
istorice ale morfologiei culturii, atunci numărul definiŃiilor, descrierilor şi
nuanŃelor ar tinde să se amplifice în mod exponenŃial.
În limbajul cotidian se discută, adesea, pe firul aplicaŃiilor unor
expresii precum: om cult, cultură înaltă, cultură de masă, cultură medie,
cultură populară, cultură de elită, cultură clasică, cultură modernă, cultură
politică, cultură universală etc. Toate acestea ne repun în situaŃia să ne
întrebăm ce este de fapt cultura? Cu siguranŃă sensul modern al conceptului
de cultură a fost utilizat pentru prima oară de către Edward B. Tylor şi a fost
definit în lucrarea “Primitive culture” – Londra, 1871: “Cuvântul cultură sau
civilizaŃie, în sensul său etnografic cel mai răspândit, desemnează acel tot
complex ce cuprinde ştiinŃele, credinŃele, artele, morala, legile, obiceiurile şi
celelalte aptitudini şi deprinderi dobândite de om, ca membru al societăŃii.”
Astfel înŃeleasă, cultura constituie un rezultat al dezvoltării mentale, spirituale
şi organizaŃionale a societăŃii. În acelaşi secol, termenul de cultură a fost
corelat, până la identificare, cu cel de civilizaŃie. A. Comte, de pildă, considera
că civilizaŃia constă în dezvoltarea spiritului uman, în dezvoltarea acŃiunii
omului asupra naturii care este, de fapt, consecinŃa directă a dezvoltării
spiritului. Ulterior, O. Spengler avea să susŃină că civilizaŃia constituie destinul
inevitabil al unei culturi, reprezintă stadiul cel mai exterior şi mai artificial la
care poate ajunge specia umană. Pornind de la astfel de conotaŃii, în secolul
nostru s-a operat amplu cu expresiile “cultură materială” şi “cultură spirituală”,
“cultură explicită” şi “cultură implicită” (valori spirituale, atitudini, idealuri,
simboluri etc.), “cultură reală” şi “cultură ideală”, “subcultură” şi
“contracultură”, transmitere culturală, aculturaŃie etc.
Indiferent de tipul de discurs referitor la cultură, în subsidiar toŃi
sociologii sunt de acord asupra câtorva note definitorii ale conceptului. Astfel,
idei de genul: cultura este un produs socio-istoric care dă măsura omului, prin
cultură omul se deosebeşte de toate celelalte specii ale biosferei, cultura
cuprinde toate achiziŃiile agenŃilor acŃiunii sociale rezultate din creaŃie, cultura
este tot ceea ce este învăŃat în cursul vieŃii sociale şi transmis din generaŃie în
generaŃie, este moştenirea învăŃată şi socialmente transmisă etc., întrunesc
acordul antropologilor, sociologilor, umaniştilor. Astăzi este evident pentru toŃi