CUPRINS

REPREZENTAREA ŞI ALEGERILE ÎN SISTEMELE DEMOCRATICE
Cu siguranŃă, în cazul României, conŃinutul reprezentării este puternic
intermediat de relaŃia dintre majoritatea aleşilor şi partidul care i-a propus.
ReprezentanŃii şi guvernanŃii reprezintă în mod direct partidul din care provin,
exprimă un crez politic, o doctrină, un program, o strategie politică pentru care
au obŃinut voturile necesare. Dacă avem în vedere situaŃiile noi ce intervin pe
parcursul unui mandat de patru ani, paşii concreŃi pe care guvernul trebuie săi
facă pentru a-şi realiza strategia, deciziile ce urmează a fi urmate în
probleme de politică externă, atunci cetăŃenii n-au cum să mizeze decât pe
competenŃa reprezentanŃilor, pe acordarea unui mandat „în alb”, pe investirea
guvernului cu libertatea de a acŃiona după cum crede de cuviinŃă în opera de
realizare a programului general, precizat de la bun început. Dar chiar şi atunci
când a acŃionat după o procedură elitară, fructificându-şi la maximum
competenŃa politică, nici un partid politic nu a lăsat neexploatată, pe cât a fost
posibil, atitudinea populistă.
Principalul efect al tipului de reprezentare îl constituie sancŃiunea
acordată de electorat la viitoarele alegeri. CetăŃeanul poate adopta una
dintre alternativele sancŃionatorii : menŃinerea opŃiunii politice (acordarea unui
vot conservator), acordarea unui vot negativ formaŃiunii politice care l-a
dezamăgit (prin acordarea votului său unei alte organizaŃii politice), refuzul de
a participa la vot (absenteismul electoral). Ultima alternativă are diverse
raŃiuni: fie subreprezentarea intereselor votanŃilor, prin producerea unui
contrast între promisiunile electorale şi realizările practice, fie faptul că
cetăŃeanul nu poate întrevedea existenŃa unei relaŃii între interesele sale şi
activitatea partidului pentru care şi-a dat votul, fie că cetăŃeanul este
nemulŃumit şi lipsit de încredere în privinŃa partidelor aflate în opoziŃie - ca
virtuală alternativă la putere, fie că cetăŃeanul rămâne imun la „imboldurile
educative ” exercitate asupra sa din diferite părŃi în perioada campaniei
electorale.
Dimensiunile mari ale absenteismului la vot (rata de participare la
alegeri mică) exprimă, aşadar, câteva tendinŃe ale opiniei publice: - existenŃa
unor insatisfacŃii mari şi cuprinzătoare în mediul cetăŃenesc generate de
neperformanŃele politicii guvernului; - netransparenŃa, lipsa de informare
curentă, corectă şi completă a cetăŃenilor de către reprezentanŃi şi guvern în
privinŃa consecinŃelor pe termen lung a deciziilor luate; - eşecurile educaŃiei
politice – civice gestionate de Putere şi de sistemul de partide. Dar, în esenŃă,
electoratul mai degrabă se autosancŃionează pe sine prin autoeliminare din
zona reprezentării. Ori, un astfel de fenomen vine să pună sub semnul
întrebării democraŃia ca regim politic. Ce fel de democraŃie este aceea în
perimetrul căreia la stabilirea politicii participă doar un segment submajoritar?
Ce vrea, în fond, marea majoritate? – iată doar două întrebări care rămân nu
doar criptice. Răspunsuri la astfel de întrebări, puse în anumite momente ale
istoriei, nu s-au lăsat niciodată prea mult aşteptate.
Conduita electorală a cetăŃenilor din România, în perioada de după
1990, ca şi din celelalte Ńări din Europa de Est, a confirmat câteva regularităŃi
statistice de felul următor: participarea mai amplă la vot din partea bărbaŃilor
în raport cu femeile, a persoanelor de vârstă medie decât a celor în vârstă, a
231