CUPRINS

POLITOLOGIA ŞI OBIECTUL EI DE STUDIU
învaŃă din participarea la acŃiunea politică, din experienŃa achiziŃionată odată
cu socializarea politică – juridică a personalităŃii.
Foarte frecvent, practic în majoritatea sociogrupurilor, consensul şi
unanimitatea în luarea deciziilor sunt deziderate virtuale; apar frecvent
comportamente individuale şi de grup cu caracter deviant în raport cu
standardele juridice şi morale, cu valorile majorităŃii, cu strategiile politice
adoptate de majoritate. Adesea, indivizii şi grupurile deviante contestă
legitimitatea deciziilor şi programelor politice, implicit autoritatea celor care
organizează şi controlează realizarea acŃiunilor. În astfel de cazuri devine
necesară exercitarea puterii, a forŃei pentru a impune respectarea strategiei
şi deciziilor curente, a normelor juridice care reglează acŃiunea politică. Prima
sarcină a puterii este aceea de a preveni transformarea oricărui conflict
potenŃial într-unul violent, de a da garanŃii respectării drepturilor omului,
implicit în ceea ce priveşte securitatea individului.
4. Puterea
Puterea, după cei mai mulŃi autori, constituie miezul vieŃii politice –
fapt inutit şi studiat încă din antichitate. Bertrand Russell scria că „Puterea
este conceptul fundamental al ştiinŃelor sociale, în acelaşi sens în care
energia este conceptul fundamental al fizicii.“ 5 Ideile referitoare la putere sunt
la fel de vechi ca şi reflecŃiile asupra formelor de guvernământ, prefigurânduse
în concepŃiile formulate de Confucius, Platon, Aristotel sau în Codul lui
Manu, Codul lui Moise etc. Meritul cel mai important al gânditorilor clasici este
acela de a fi ridicat o serie de probleme referitoare la puterea politică: Ce
este puterea? Care este natura puterii? Cum ar putea fi comensurată
puterea? Cine deŃine şi exercită puterea? Care sunt formele, mecanismele de
exercitare a puterii? Cum ar putea fi mărită şi menŃinută puterea de către
titulari? Care sunt scopurile şi limitele puterii? Ce raporturi fireşti ar trebui să
funcŃioneze între putere şi legi? etc.
Meritul de a fi elaborat răspunsuri coerente, argumentate la astfel de
întrebări aparŃine gânditorilor moderni şi postmoderni. Astfel, de pildă, J.
Locke a înŃeles puterea politică în strânsă legătură cu statul, dreptul şi
legiferarea. EsenŃa puterii politice constă în dreptul de a legifera, de a
condamna la moarte, de a impune sancŃiuni. Puterea statului îşi asumă
misiunea de a face dreptate în viaŃa comunităŃii prin intermediul a trei instituŃii
componente: legislativul, care elaborează legile necesare pentru asigurarea
dreptăŃii; executivul, care va aplica legile, şi justiŃia, care va lua decizii
corective în raport cu comportamentele deviante faŃă de imperativele legilor.
Dreptatea se va realiza nu numai prin respectarea de către cetăŃeni a regulilor
stabile după care ei să trăiască, ci şi prin conformarea, în egală măsură, a
cârmuirii, a monarhului faŃă de legile fundamentale existente. J. Locke are
5 Bertrand Russell, „Idealurile politice. Puterea“, Editura Antaios, 2002, p. 92
27