CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
cu secolul al XX-lea au apărut diverse probleme pentru specialişti vizând
tipurile de reprezentare, sistemele electorale, procedurile de votare,
comportamentul de vot în electoratele de masă, votarea în cadrul grupului
care alcătuieşte legislativul, organizarea campaniilor electorale, prevenirea
fraudelor electorale, selecŃia primară a candidaŃilor şi selecŃia funcŃionarilor
superiori de reprezentare în stat şi de guvernare etc. Astăzi, în literatura de
specialitate, lista de întrebări cu răspunsuri relative, parŃiale este încă extinsă;
continuarea cercetărilor este motivată de imperfecŃiunile şi neîmplinirile
rezultate din bilanŃul oricărei campanii electorale şi, mai ales, de dorinŃa de a
îngrădi manifestările de corupŃie, maşinaŃiunile politice practicate la nivelul
partidelor politice.
Ceea ce reprezintă astăzi o constantă în toate regimurile democratice
este organizarea periodică de alegeri libere şi concurenŃiale. „Alegerile
libere, după cum scria Gianfranco Pasquino, Ńinute la date prestabilite,
prevăzute din punct de vedere constituŃional cu posibilitatea participării
extinse a tuturor cetăŃenilor şi cu criterii de excludere limitate numai la vârstă,
construiesc, menŃin, susŃin şi fac să funcŃioneze toate regimurile
democratice” 1 . Reproducerea periodică a alegerilor reglate de legea
electorală, gradul de corectitudine, de oficializare a desfăşurării lor
configurează o trăsătură marcantă pentru democraŃia unui sistem politic,
pentru nivelul real de exercitare a drepturilor cetăŃeneşti (de a alege şi de a fi
ales, de a accede la putere, libertatea de opinie, de asociere, de organizare
etc. ).
Alegerile pot juca rolul de barometru al democraŃiei, de a identifica
pragul democraŃiei doar dacă sunt libere şi concurenŃiale, adică dacă votul
este democratic (fiind exercitat printr-o participare politică masivă a
cetăŃenilor sau se înregistrează un absenteism nesemnificativ la alegeri) şi se
garantează o echitate în desfăşurarea campaniei electorale.
În ceea ce priveşte votul democratic, acesta posedă următoarele
trăsături:
a) Universalitatea, ceea ce presupune că toŃi cetăŃenii au dreptul de
vot dacă se înscriu în limitările constituŃionale. În cazul cetăŃenilor români, îşi
exercită dreptul de vot toŃi cei care au împlinit 18 ani, sunt în deplinătatea
facultăŃilor intelectuale (adică nu suferă de boli psihice care le-ar putea afecta
capacitatea de decizie) şi nu au pierdut dreptul legal de a participa la alegeri
(ca urmare a unei condamnări ce a inclus în pedeapsă pierderea drepturilor
electorale). Nu peste tot, în istoria regimurilor democratice, votului i-a fost
recunoscută universalitatea; adesea, dreptul de vot a fost condiŃionat de
avere, nivel de instruire, de rasă sau de sex. Astfel, votul cenzitar practicat în
România înaintea perioadei comuniste presupunea obligaŃia de a plăti un
impozit numit „census”.
b) Votul liber exprimat, adică lipsit de orice constrângere, dă
posibilitatea oricărui cetăŃean de a decide de sine stătător, în mod autonom,
1 Gianfronco Pasquino, “Curs de ŞtiinŃă politică”, Insitutul European, Iaşi, 2002, op. 114
222