CUPRINS

IX. REPREZENTAREA ŞI ALEGERILE ÎN SISTEMELE
DEMOCRATICE
Legitimitatea liderilor politici, a reprezentanŃilor în organele puterii de
stat, a celor selectaŃi în funcŃii monocratice etc. este supusă contestaŃiilor,
tacite sau manifeste, în întreaga evoluŃie a unui regim democratic, oricare ar fi
el. Legea obiectivă a democraŃiei este ca autoritatea puterii să emane din
voinŃa majoritară. Prin urmare, pragul dintre majoritate şi minoritate în privinŃa
evaluării unei puteri (implicit a ConstituŃiei, a legilor organice) reprezintă
pragul democraŃiei. EsenŃa sistemelor politice democratice constă în
capacitatea lor de a controla acest prag, de a-şi perfecŃiona mecanismele
astfel încât dimensiunile minorităŃii să fie cât mai mici ca urmare a „asimilării”
sau a integrării libere a unei părŃi a acesteia în majoritate. În unele perioade
istorice poate avea loc însă un proces politic de sens contrar – acela de
restrângere a majorităŃii până când aceasta scade sub pragul democraŃiei
transformându-se astfel în minoritate. În această situaŃie noii majorităŃi îi sunt
necesare a fi validate public şi oficial aspiraŃiile şi proiectele legitime. În
sistemele democratice calea principală de control al evoluŃiei pragului
democraŃiei, de selectare a personalului reprezentativ şi de guvernare, de
preluare şi de exercitare a puterii politice o constituie alegerile.
1. Alegerile
Alegerile sunt proceduri instituŃionalizate prin care urmează a fi selectaŃi
şi desemnaŃi reprezentanŃii într-o organizaŃie, în general, implicit într-un sistem
politic, în mod special. Astfel de proceduri implică votarea.Ca procedură de
selecŃie a reprezentanŃilor, votarea a apărut încă în Grecia Antică, unde o
adunare democratică putea să o utilizeze pentru a decide în privinŃa soartei
unui individ (a-l ostraciza sau nu) sau pentru a lua o decizie în funcŃie de
propunerile făcute unei adunări cetăŃeneşti. DiscuŃii privind procedurile de
votare au avut loc în Senatul Roman din perioada lui Plinius cel Tânăr (sec. II
e.n.), dar primele proceduri de votare bine cunoscute sunt cele din Evul
Mediu, fiind practicate în cadrul unor ordine călugăreşti (care trebuiau să-şi
aleagă reprezentanŃii lor oficiali) şi în oraşele – republici italiene (cea mai
cunoscută procedură de votare era în VeneŃia fiind legată de alegerea
dogelui). Apoi, în epoca modernă, urmare a aportului gânditorilor iluminişti,
cum au fost Rousseau, Condorcet etc., problema alegerii reprezentanŃilor, a
guvernanŃilor a devenit o preocupare principală în teoria democraŃiei. Primele
ConstituŃii democratice din SUA şi FranŃa au valorificat aceste idei prin
înglobarea unor reguli de votare. După ce s-au generalizat alegerile în cadrul
sistemelor politice democratice, după ce votul a devenit universal, începând