CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
politică a acestor societăŃi reprezintă o emanaŃie democratică a societăŃii
civile; membrii acesteia rămân pe posturi atâta timp cât se dovedesc capabili
(demonstrând în permanenŃă rezultate) să satisfacă nevoile celor care i-au
ales sau i-au investit. Trăsătura dominantă a clasei politice este caracterul ei
deschis, permeabil, fiind prezentă mobilitatea în plan orizontal dar şi vertical.
Status-urile sunt bine definite şi rolurile prestate lasă loc transparenŃei, astfel
incât instanŃele de control social să nu dea greş în evaluările pe care le fac în
proiectarea măsurilor pe care le solicită. Nivelul de instruire, cultura politică şi
experienŃa organizaŃională acumulată de personalul politic sunt net superioare
celor ale cetăŃenilor pe care-i reprezintă, pe care-i deservesc. Marea
majoritate a personalului din organele puterii de stat, chiar dacă a rezultat din
alegeri, posedă licenŃe universitare. O tot mai însemnată parte a clasei politice
se compune din profesionişti (oameni cu licenŃă universitară legată de
domeniu, care trăiesc din şi pentru politică), dar şi lor li se aplică principiul
competenŃei reevaluate periodic, în condiŃiile competiŃiei pentru ocuparea
posturilor, de unde reiese că epoca amatorismului în politica acestor Ńări se
află spre sfârşit. Membrii elitei politice care deŃin posturi în organismul statal
îşi identifică existenŃa profesională cu cerinŃele statului, cu regulile, lăsând la o
parte interesele electorale, aşteptările categoriei sociale pe care au
reprezentat-o ideologic în partid, ceea ce reprezintă o condiŃie obligatorie
pentru funcŃionarea unui stat de drept, a statului democratic. Deşi clasa
politică este orientată de un pluralism axiologic, ea are perfectă unitate în a-şi
adapta comportamentele profesionale legilor, regulilor şi uzanŃelor consacrate.
2. Masele populare
Ideea de mase populare a avut o largă răspândire în discursul politic
tradiŃional, în marile ideologii şi filozofii clasice, fiind utilizată în scopuri
preponderent demagogice, în interes politic, pentru a justifica un anumit tip de
politică sau pentru a construi o anumită variantă de legitimitate.
Cei care s-au referit la mase, au încercat să definească termenul sau
să opereze cu el, au fost nevoiŃi să-l delimiteze de personalităŃi, conducători,
elită; adesea, aceste concepte au fost contrapuse, masele reprezentând
mulŃimile, marea parte a populaŃiei structurată în nonelită. Cum această
realitate socială, culturală, spirituală, demografică, biologică este extrem de
complexă, de diferenŃiată calitativ, de divizată profesional, social, etc.,
conceptului i-au fost atribuite diverse semnificaŃii şi sensuri, unele diametral
opuse. Masele, au spus unii, sunt cantitatea, ’’gloata’’ amorfă şi inertă,
mulŃimea dominată de instinct şi lipsită de conştiinŃă a istoriei, o adunătură
care trebuie disciplinată etc., fiind caracterizate prin iraŃionalitate, imitaŃie
oarbă, lipsă de iniŃiativă, cruzime, lipsă de capacitate creativă, sugestibilitate
colectivă, comportament imprevizibil. Karl Jaspers, de pildă, susŃinea că
’’masa nu cunoaşte ierarhie; ea este inconştientă, uniformă, cantitativă, fără tip
şi fără tradiŃie, amorfă, vidă….’’ sau Gabriel Marcel afirma că ’’masele sunt
217