CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
există elite specifice, aflate la vârf, şi mase, aflate la bază. În sens larg, elita
semnifică toŃi cei care reuşesc să obŃină cele mai bune performanŃe, indiferent
de domeniu (elita medicală, elita managerială, elita croitorilor, a arhitecŃilor,
etc.). În sens restrâns, elita politică îi cuprinde pe cei care, graŃie isteŃimii,
vicleniei, artei lor, au reuşit să acapareze puterea; istoria este opera acestei
elite politice. În exerciŃiul lor, elitele suportă o uzură, le slăbeşte forŃa.
Împotriva lor se ridică mişcări sociale animate de credinŃe colective ce duc la
primenirea personalului. Istoria este un cimitir de aristocraŃi, susŃinea Pareto,
în care s-ar putea descoperi circulaŃia elitelor. Pentru ca elita să rămână
viguroasă, ar fi necesară înnoirea ei programată cu noi conducători,
păstrându-se caracterul deschis al acesteia. Dacă acceptă reînnoirea,
aristocraŃii se vor menŃine. Oricum mişcările contestatare, revoluŃionare, cele
care ameninŃă stabilitatea regimului, impun o reînnoire a elitei. Cei aflaŃi la
putere au în faŃă două soluŃii: ori să elimine ameninŃările revoluŃionare, ori să
le integreze. Cea mai bună cale este integrarea abilă, progresivă a forŃelor
ascendente care vor da vigoare elitei guvernante.
Un alt reprezentant al ’’şcolii elitiste italiene’’ a fost Gaetano Mosca.
În lucrarea sa ’’Elementi di scienza politica’’, Mosca a demostrat caracterul
inegalitar al tuturor societăŃilor în care cei ce domnesc compun o clasă
politică; aceasta acaparează şi exercită puterea, justificându-şi rolul istoric cu
ajutorul ideologiei. Clasa politică, în concepŃia lui Mosca, are o sferă mai largă
de cuprindere decât elita politică definită de Pareto, întrucât ea include o
diversitate mai mare de tehnicieni recrutaŃi după criterii de competenŃă
meritocratice, alcătuind o minoritate care exercită puterea în societate; prin
legăturile dintre ei, iese în evidenŃă coeziunea de grup, unitatea de concepŃie
şi de acŃiune.
În acelaşi spirit, D. Easton şi K. Deutsch considerau clasa politică
drept depozitara ştiinŃei şi artei guvernării concretizată în ’’atribuirea autoritară
a valorilor’’ în societate, ea exercită în mod autoritar ’’dominaŃia legitimă’’.
Programul şi activitatea clasei politice nu poate fi nici conservator, nici
revoluŃionar, nici de stânga, nici de dreapta, ci complet dezideologizate şi
dezindividualizate, încât rolul ei să fie de a gestiona pe bază de calcule şi
informaŃie ştiinŃifică.
Numeroşi alŃi sociologi şi politologi au semnalat caracterul extrem de
complex al structurii elitei (W. Mills, J. Porter, R. Aron, R. Dahl, etc.). Într-o
societate pluralistă, marcată de competiŃie, conflicte, grupuri de interese,
există în fapt mai multe elite: economică, politică, tehnocratică, charismatică,
artistică, ideologică, simbolică, în lumea sportului, militară, în administraŃie,
etc. – elite care au funcŃii esenŃiale în societatea respectivă.
Rezultă din cele prezentate ideea că noŃiunea de elită este foarte
complexă, cu o sferă greu de delimitat, având un nucleu mai uşor de
identificat şi o ’’margine’’ destul de difuză care lasă loc unor multiple
interpretări polisemantice. Etimologic, termenul de elită provine din latinescul
eligere = a alege, fiind utilizat la începutul epocii moderne cu sensul de
minoritate socială care îi include pe cei înzestraŃi, talentaŃi, abili, etc.
214