CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
În faza post - parlamentară legea va fi publicată, aplicată, respectată.
c) funcŃia de a asigura o bună selectare a personalului
guvernamental, de a aproba guvernul şi de a exercita un control politic
asupra activităŃii acestuia, a celorlalte puteri din stat. Parlamentul îşi dă votul
de investitură noului guvern şi aprobă programul de guvernare, conferindu-le
în acest mod autoritatea necesară. Parlamentul va putea, uneori, să retragă
sprijinul său faŃă de executiv şi atunci va introduce în dezbatere publică o
moŃiune de cenzură. Toate acestea se desfăşoară în deplin acord cu
prevederile ConstituŃiei.
În literatura politologică contemporană apar frecvent poziŃii ideologice
care încearcă să promoveze teza declinului parlamentarismului în favoarea
unei conduceri tehnocratice exercitată de specialişti, de instituŃii specializate
pe domenii, numite şi controlate de guvern. Se invocă argumente potrivit
cărora s-a produs un transfer de competenŃe de la parlament către comisiile
de specialişti, că tot mai multe şi mai importante probleme pot fi soluŃionate nu
în parlament, ci în afara acestuia, că parlamentarii, pentru a putea face faŃă
rolurilor lor, trebuie să beneficieze de serviciile unui număr foarte mare de
specialişti, guvernul trebuie să-şi lărgească foarte mult competenŃele şi să
poată emite diverse decrete care să completeze şi să concretizeze legile, că
în ultimele decenii doar 15-20% din totalul legilor adoptate au rezultat din
iniŃiative ale parlamentelor etc. Se preconizează astfel noi raporturi între
organele statului de drept prin care să se asigure o eficienŃă sporită activităŃii
celui mai important agent politic contemporan, un nou echilibru intern
(cratopolitic) şi un nou echilibru social global.
5. Statul, puterea politică şi sistemul juridic
Fără îndoială, conceptul de putere politică deŃine o poziŃie centrală
în politologie, dar are funcŃii explicative şi în sociologia dreptului, pentru că
sistemul juridic este o emanaŃie a puterii, este finalitate, mijloc şi referenŃial ale
acŃiunii statale de creare, menŃinere, dezvoltare sau schimbare a unei ordini
sociale.
Cu siguranŃă, noŃiunea de putere este foarte veche; în fond, istoria
conceptului a fost corelativă celor de stat, de guvernare, drept etc. Gânditori
importanŃi (Platon, Aristotel, Toma, Machiavelli, Hobbes, Locke, Montesquieu,
Rousseau, Marx, Weber, etc.) au utilizat sensuri diferite ale acestui termen. J.
Locke chiar definea puterea politică ca fiind “dreptul de a legifera, de a
condamna la moarte şi, în consecinŃă, de a aplica sancŃiuni majore”. Ulterior,
au fost formulate sute de definiŃii logice ale puterii, care au scos în evidenŃă
alte note specifice, au fost făcute corelaŃii logice ale noŃiunii de putere cu
noŃiuni suprapuse şi conexe: autoritate publică, influenŃă, control etc.;
totodată, au fost efectuate studii sociologice şi psihologice asupra relaŃiilor de
putere în diferite sociogrupuri. Robert Dahl a semnalat existenŃa a 14 mii de
forme de manifestare a puterii. Deasupra acestor forme concrete el a elaborat
o definiŃie de referinŃă a puterii, ca raport între agenŃii acŃiunii sociale, prin care
205