CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
selecŃie şi de investire a personalului nu este uşor de acceptat de către
cetăŃenii care au o cultură politică funcŃională. Moştenirea puterii pe cale
ereditară (cazul monarhilor sau a adunărilor ereditare - Camera Lorzilor în
Anglia, Curtea Pairilor în timpul RestauraŃiei din FranŃa) sunt modalităŃi de
legitimare tot mai puŃin invocate în epoca noastră. De fapt, majoritatea
monarhiilor contemporane au un rol aproape simbolic - regii "domnesc dar nu
guvernează". Clasa politică investită cu exercitarea efectivă a puterii este
eligibilă în toate statele democratice.
Dezvoltarea vieŃii politice contemporane valorifică dinplin investirea
personalului guvernant prin intermediul scrutinului general. În toate Ńările cu
tradiŃii democratice alegerile sunt calea legitimă de încredinŃare a exerciŃiului
puterii. Luptele electorale sunt momente cheie în edificarea structurii statale
democratice, iar legile electorale care le reglementează sunt produse
esenŃiale ale gândirii politice europene din epoca modernă. Dreptul de vot
universal se corelează cu valorile politice - filosofice ale revoluŃiei franceze
exprimate în lozinca: "libertate, egalitate, fraternitate", cu filosofia drepturilor
omului şi ale cetăŃeanului. În jurul acestora s-a ridicat o întreagă suită de
probleme care au antrenat numeroase dispute între liberali şi socialişti, între
extremele eşichierului politic. Indiferent de disputele ideologice, alegerile au
devenit o practică acceptabilă pe temeiul recunoaşterii voinŃei majorităŃii ca
bază a validării rezultatelor alegerilor şi, pe această cale, a însăşi legitimităŃii
puterii instaurate în stat.
Punerea în aplicare a dreptului de vot a avut o evoluŃie de la sufragiul
restrâns (cum era şi în România, în a doua jumătate a secolului trecut,
restricŃionat de cens) la cel universal, îmbinând formele de alegere directă şi
indirectă a personalului guvernant; au evoluat către o reprezentare
proporŃională a voinŃei electoratului, care presupune ca votul fiecărui cetăŃean
să fie egal cu al oricărui altuia în condiŃiile respectării secretului votului. În
Ńările cu vechi tradiŃii democratice toate momentele campaniei electorale şi ale
exercitării dreptului de vot sunt riguros supravegheate de reprezentanŃii tuturor
forŃelor politice aflate în competiŃie.
În secolul nostru s-au impus două tipuri de sisteme electorale:
a) sistemul electoral cu reprezentare proporŃională, care asigură
reprezentarea tuturor forŃelor politice, minorităŃilor, grupurilor de opinie din
fiecare circumscripŃie electorală, corespunzător voturilor obŃinute;
b) sistemul electoral majoritar, în care este considerat învingător
acela care obŃine numărul cel mai mare de voturi. În acest caz poate să apară
următoarea situaŃie: candidatul unui partid nepopular va obŃine 29% din
sufragii, care este prea puŃin în comparaŃie cu totalitatea voturilor celorlalŃi
candidaŃi ai altor partide, care dacă ar fi prevăzut astfel de rezultate s-ar fi
coalizat pentru obŃinerea majorităŃii absolute. În unele Ńări se organizează
două tururi de scrutin: la primul tur sunt declaraŃi învingători acei candidaŃi
care au obŃinut majoritatea absolută (adică jumătate plus unu din numărul
total al celor cu drept de vot) iar la al doilea tur de scrutin va fi suficientă
majoritatea simplă. Dezavantajul acestui sistem electoral este acela că multe
forŃe politice, grupuri minoritare, neobŃinând suficiente voturi, nu vor accede la
203