CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
Un alt criteriu după care statele se deosebesc este forma de
guvernământ. În funcŃie de numărul de persoane care exercită puterea
suverană în stat (una singură, un grup restrâns sau majoritatea corpului de
cetăŃeni) rezultă trei tipuri principale de state: monocraŃia, oligarhia şi
democraŃia.
MonocraŃia (din gr. monos – singur şi kratos – autoritate) constă în
exercitarea autorităŃii publice de către o singură persoană (cel care deŃine
puterea supremă în stat a fost denumit faraon, rege, împărat, prinŃ, consul,
“preşedinte” etc.). În funcŃie de modul de legitimare a puterii titularului
suveranităŃii, monocraŃiile au avut diferite variante: 1. Monarhiile de drept
divin, în cadrul cărora puterile conducătorului sunt considerate de provenienŃă
divină; 2. AutocraŃiile (sunt legitimate prin susŃinerea ideii că puterile
conducătorului îi aparŃin acestuia în exclusivitate); 3. Cezarismul democratic
(puterile conducătorului sunt justificate prin faptul că ar emana din popor). În
diferite situaŃii istorice statul monocratic s-a transformat în tiranie, în
totalitarism (statele lui Hitler, Stalin, Mao, Franco, Ceauşescu etc.). Pe fondul
dezvoltării economice, sociale şi culturale specifice ultimului secol, sub
impulsul informatizării societăŃii, al dezvoltării comunicaŃiilor prin satelit, al
ultimei revoluŃii ştiinŃifice şi tehnologice, monocraŃiile şi-au diminuat raŃiunile
de existenŃă, devenind tot mai rare.
Oligarhia (din gr. oligos – puŃin numeros şi arche – comandant)
constă în exercitarea autorităŃii publice de un număr restrâns de persoane,
fără ca acest grup conducător să aibă delegaŃie din partea naŃiunii, a corpului
electoral. Constituirea grupului conducător se face altfel decât prin alegeri
democratice, pe baza unor criterii prestabilite - poate în funcŃie de avere
(plutocraŃie), poate prin apartenenŃa ereditară la o categorie socială
(aristocraŃie), poate în funcŃie de vârstă (gerontocraŃie) etc. Guvernarea
oligarhică se exprimă în monopolizarea puterii de către o minoritate-fapt care,
în zilele noastre, a intrat în contradicŃie cu tabla de valori general-umane, cu
tendinŃele de informatizare şi globalizare ale societăŃii şi cu spiritul democratic.
DemocraŃia, dacă ar fi să recunoaştem formula lui Abraham Lincoln –
un clasic preşedinte al S.U.A., este “guvernarea poporului de către popor şi
pentru popor”. DemocraŃia este o stare de conştiinŃă şi de cultură politică,
conform cărora puterea trebuie să aparŃină ansamblului cetăŃenilor şi este, în
acelaşi timp, o practică politică, un tip de stat unde domneşte voinŃa poporului
sau voinŃa majorităŃii.
În lumea contemporană crezul democratic a devenit tot mai extins,
pornindu-se de la concepŃiile politice din secolul al XVIII-lea care au reglat
experienŃa britanică a construcŃiei tipului de stat liberal, revoluŃiile americană şi
franceză, urmate de adoptarea marilor constituŃii specifice statelor
democratice. Astfel, democraŃiile care au intrat pe scena istoriei au fost, în
esenŃa lor, liberale; ele au promovat drepturile omului şi ale cetăŃeanului,
pluralismul politic, universalizarea dreptului de vot, a celorlalte drepturi politice,
implicit a dreptului de contestare. Statele democratice au fost în aşa fel
construite încât în exercitarea dominaŃiei să fie garantate drepturile naturale
ale omului, libertatea şi egalitatea de drept, solidaritatea şi pacea sociale,
201