CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
atinse obiectivele, pentru a realiza o eficienŃă, acceptabilă pentru guvernanŃi, a
acŃiunii politice.
Legitimitatea unei puteri, a unui regim politic, a unei legi, constă în
gradul de acceptare a acesteia, în capacitatea lor de a pune în valoare acele
resurse şi instrumente politice prin care să se facă ascultate, respectate, fiind
excluse alte procedee de dominare decât cele legale. AcŃiunile organelor
statale sunt legitime atunci când acestea se desfăşoară în acord cu
ConstituŃia, cu întregul corp de legi, iar acestea corespund voinŃei generale,
au consimŃământul celor guvernaŃi. Atât legitimitatea, cât şi autoritatea sunt
dependente de cuantumul de adeziune cetăŃenească: ele sporesc în cazul
când adeziunea creşte în intensitate şi cantitate iar aceasta se exprimă în
participarea politică dependentă, la rândul ei, de nivelul de dezvoltare a
conştiinŃei politice. Legitimitatea se poate diminua pe măsură ce se amplifică
fenomenele de uzură a puterii, de degradare a imaginii realizate de putere în
mediul societăŃii civile, de erodare a aşteptărilor cetăŃenilor faŃă de exerciŃiul
puterii - fapt ce va conduce la creşterea prestigiului forŃelor aflate în opoziŃie.
Rezultă, deci, că legitimitatea este un principiu de întemeiere şi
justificare a unui sistem de guvernământ care presupune conştiinŃa
guvernanŃilor că au dreptul de a guverna şi, pe de altă parte, o anumită
recunoaştere a acestui drept de către supuşi. Oricare guvernant doreşte să
cucerească conştiinŃele, să ofere o cât mai bună imagine, să devină cât mai
agreat şi acceptat de cât mai mulŃi cetăŃeni, adică urmăreşte să se diminueze
numărul celor care-i contestă legitimitatea. Se presupune că nici un
guvernământ nu poate funcŃiona şi nu se va putea menŃine fără un cuantum
minim de legitimitate, pentru că una dintre condiŃiile esenŃiale de eficienŃă ale
practicii sale o constituie tocmai legitimitatea, adică acea aptitudine a
guvernanŃilor de a face credibile şi acceptabile deciziile lor, în special cele
care solicită eforturi şi sacrificii din partea celor guvernaŃi. În acest spirit, M.
Duverger era convins că o putere politică este legitimă în funcŃie de gradul în
care obŃine supunerea cetăŃenilor fără necesitatea de a se recurge la forŃă,
într-o manieră instituŃională şi normală - fapt care presupune ca cei guvernaŃi
să accepte un sistem de valori recunoscute în comun, acceptare ce poate
face parte din consens 35 . Cu siguranŃă, suportul cauzal al legitimităŃii este în
esenŃă obiectiv, dar aceasta depinde şi de resursele subiective ale
guvernământului. Printre factorii obiectivi care determină amplitudinea
legitimităŃii sunt: nivelul bogăŃiei, cultura materială, obiceiurile şi tradiŃiile,
conjuncturile, tipul de creştere economică, volumul şi calitatea instrumentelor
politice etc. Dar modul de valorificare a acestor factori este subiectiv şi
este dependent de capacitatea guvernământului, a regimului politic de a-i
utiliza şi combina în structuri flexibile pentru a obŃine maximum de ascultare,
de confirmare din partea celor guvernaŃi. Capacitatea de inovaŃie, de adaptare
şi creativitate, în general, a sistemului politic constituie un factor fundamental
pentru a realiza consensul, pentru a preveni erodarea puterii şi declanşarea
crizei de legitimitate, pentru a extinde suportul social al regimului.
35 M. Duverger, ‘’Institutions politiques et droit constitutionnel’’, P.U.F., Paris, 1962, p. 15.
192