CUPRINS

POLITOLOGIA ŞI OBIECTUL EI DE STUDIU
Aceste trei linii strategice fundamentale, componente ale
programelor agenŃilor politici contemporani, sunt mai degrabă tipuri ideale
pentru că în viaŃa politică a societăŃilor contemporane există numeroşi agenŃi
cărora politologul nu le poate descifra cu uşurinŃă una dintre direcŃii sau nu le
poate încadra uşor în una dintre alternative. Aceasta înseamnă că viaŃa
politică este mai complexă, mai stufoasă, mai încărcată de neprevăzut decât
teoria care o reflectă, iar omul de ştiinŃă (politologul) trebuie să fie orientat de
o bună cumpănire a investigaŃiei teoretice aşa încât să penetreze în esenŃa
obiectului supus cercetărilor.
În viaŃa şi istoria aceluiaşi agent politic se schimbă poziŃia direcŃiilor şi
sensurilor programatice în structura ierarhiei. OpŃiunile şi programele politice
depind de conjuncturile sociale, de mutaŃiile survenite în dinamica socială. În
acest context, cunoaşterea semnificaŃiilor valorice ale strategiilor politice este
o premisă esenŃială pentru aprecierea, evaluarea practicii politice concrete,
pentru orientarea politologului dar şi a conducătorului politic, a liderului sau
participantului la viaŃa politică în puzderia - aparent haotică, de poziŃii,
orientări şi curente politice contemporane, este un cadru de referinŃă pentru
cercetarea şi evaluarea eficienŃei acŃiunii agenŃilor politici.
Strategiile politice concrete, vii, ca şi activitatea practică de realizare a
lor, au un caracter de clasă şi naŃional. Ele exprimă în modul cel mai
concentrat interesele vitale, voinŃa claselor sociale, a naŃiunilor, a
colectivităŃilor umane. De aceea, politologul va fi necesarmente şi un bun
sociolog. El nu va putea să se situeze pe o poziŃie neutrală, deasupra tuturor
strategiilor politice, invocând o echidistanŃare axiologică (deşi aceasta ar fi de
dorit), ci cu necesitate, indiferent dacă va reuşi să conştientizeze sau nu, el va
fi adeptul, simpatizantul sau servitorul uneia dintre cele trei strategii globale
sau a unui mod personal de combinare a lor în favoarea uneia.
i) În procesul de realizare a oricărei strategii, agenŃii politici se
angajează în competiŃie, în lupta care se va desfăşura pe mai multe planuri:
ideologic, politic, cultural, spiritual, economic. Caracterul de luptă al politicii,
întemeiată pe un suport social, constituie o trăsătură esenŃială. În procesul
luptelor politice se nasc relaŃiile de putere, de alianŃă, de autoritate, de
dominare - supunere, de comandă - ascultare, de evidenŃă şi control, dintre
conducători şi conduşi încadrate într-o ierarhie, o centralizare şi o disciplină
de care vor depinde, în mare parte, eficienŃa, operativitatea, gradul de reuşită
a întregii acŃiuni. Politica presupune tabere adverse, amici şi inamici,
învingători şi învinşi, dominaŃia învinşilor de către învingători. Întotdeauna
concepŃiile despre politică, modurile în care este înŃeleasă politica aparŃine
taberelor concrete aflate în luptă. Altfel spus, fiecare tabără politică, fiecare
coaliŃie sau partid posedă ideologia proprie - aflată în raporturi de adversitate
cu ideologia altor agenŃi politici.
Dar în politică lupta se corelează în mod organic cu construcŃia,
negarea vechiului cu afirmarea noului. De cele mai multe ori latura
conservativă se subordonează uneia dintre direcŃiile programatice care
privesc fie spre stânga, fie spre dreapta eşichierului politic. Atenuarea şi apoi
dispariŃia uneia dintre aceste direcŃii face ca politica să treacă în non-politică,
23