CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
intereselor, raŃionalismul şi ecumenismul, conservarea şi reformarea
macrosistemului social. Desigur, astfel de tendinŃe exclud libertinismul,
curentele şi practicile anarhice - marele duşman al democraŃiei creştine - care
vin împotriva autenticei suveranităŃi a lui Dumnezeu; anarhia, voinŃa de
dezordine sunt expresii ale puterii Răului. Singura suveranitate autentică este
cea a lui Dumnezeu; suveranitatea naŃională, a instituŃiilor legitime, a statului
rezultă din supremaŃia Creatorului.
Guvernarea oamenilor în conformitate cu doctrina cetăŃii divine ar
putea fi realizată prin aplicarea proiectelor lui Aristotel şi Toma d'Aquino
referitoare la un regim mixt, care să fructifice avantajele monarhiei,
aristocraŃiei şi democraŃiei pentru a-l pune pe om sub tiparele transcendenŃei
divine.
În planul vieŃii practice, oamenii de stat, ideologii activi ai diferitelor
forme de guvernământ au valorificat din plin, în ultimul mileniu, valorile
creştinismului. Dar mişcările politice şi organizarea politică inspirate la
început din catolicism, apoi din creştinism în general, s-au manifestat cu
putere în epoca modernă ca reacŃii organizate la iluminismul ateu, la RevoluŃia
franceză, la procesul de ascensiune a liberalilor şi socialiştilor. Văzându-şi
poziŃiile tot mai ameninŃate, Biserica a început să acŃioneze astfel încât
mesajul său politic să penetreze adânc în societatea civilă pentru a o
convinge. Aceasta presupunea ca Biserica însăşi să înŃeleagă şi să evalueze
problemele societăŃii industriale, tendinŃele de modernizare ale societăŃii, să-şi
schimbe atitudinea începând cu declanşarea unui proces de reformare a
Vaticanului. În consecinŃă, enciclicele papale, începând cu a doua jumătate a
secolului trecut, mişcările dirijate de papi le-am putea găsi situate la originea
creştin - democraŃiei contemporane.
Ideile Vaticanului din ultimul secol au criticat mişcările revoluŃionare,
extremismul (fascismul, stalinismul, comunismul), sistemul economic
capitalist, anticlericalismul, opunându-le valorile tradiŃionale creştine în numele
cărora trebuie acceptat rolul activ al statului în economie, în înlăturarea
sărăciei, în întărirea echilibrului social, a moralităŃii şi păcii sociale. Treptat,
ideile religioase conjugate cu atitudini politice, au mobilizat categoriile de
practicanŃi creştini (începând cu catolici şi protestanŃi) şi de credincioşi, care,
încă între cele două războaie mondiale, s-au reunit în jurul unor programe
politice cu caracter creştin, oferind o nouă alternativă la politicile liberale,
fasciste, bolşevice, naŃionaliste. Iar după al doilea război mondial politica
democrat - creştină a avut un parcurs ascendent, realizând una dintre cele
mai puternice grupări de partide ale Europei. În 1961 a fost organizată în Chile
AlianŃa Mondială (InternaŃională) Creştin - Democrată, iar în 1976 s-a
constituit Partidul Popular European, menit să coordoneze reprezentanŃii
creştin - democraŃi în Parlamentul European.
ConstrucŃia partidelor creştine a fost patronată de Biserică. Baza
socială a acestora o compun, în primul rând, credincioşii care sunt principalii
alegători ai candidaŃilor propuşi de aceste partide. Curentul creştin –
democrat, dominant în ultimele decenii în câteva Ńări este solidar cu
enciclicele sociale papale, umple golul dintre liberalism şi socialism, dintre
178